30 sept. 2008

Majorare salariala de 50% pentru personalul didactic de la 1 octombrie 2008


Demersurile ferme si consecvente ale Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant , FSI
Spiru Haret si FNS Alma Mater au condus azi, la
aprobarea, in unanimitate, de catre Parlamentul Romaniei a proiectului de lege privind majorarea salariilor personalului didactic cu aproximativ 50%, incepand cu 1 octombrie 2008.

Legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, votată în unanimitate de deputaţi

Un număr de 254 de deputaţi şi-au exprimat votul în prezenţa reprezentanţilor sindicatelor din învăţământ, aflaţi în lojile sălii de plen. Camera este for decizional în privinţa acestui act normativ.
Deputaţii au dezbătut luni proiectul de lege iniţiat de social-democraţi care prevede majorarea cu cel puţin 50% a salariilor cadrelor didactice. Dezbaterea nu a durat mai mult de jumătate de oră, liderii partidelor politice exprimându-se în favoarea proiectului de lege.
Deputatul liberal Ioan Ghişe vede în proiectul de lege al PSD o "şmecherie electorală".
Ioan Ghişe consideră că PSD s-a folosit de diferite proceduri legislative pentru a aduce în dezbatere acest proiect tocmai în apropiere de campania electorală. "Dacă nu ar fi avut loc întârzieri, Guvernul ar fi putut mări salariile profesorilor din decembrie 2007", a concluzionat Ioan Ghişe.
Proiectul legislativ la care face referire deputatul liberal a trecut de Senat la începutul lunii aprilie şi prevedea ca salariile profesorilor universitari să crească cu 74%, iar veniturile cadrelor didactice din sistemul preuniversitar să se mărească cu 54%.
Dezbaterile au loc după ce Guvernul a anunţat că va majora salariile profesorilor cu 9%, de la 1 octombrie 2008. Decizia a fost luată în urma unei discuţii purtate la Palatul Victoria, cu liderii PSD. Odată cu noua majorare, suma totală care intră în buzunarele profesorilor, într-un singur an, reprezintă 1% din produsul intern brut al României.

Sursa: Realitatea TV

29 sept. 2008

Sindicaliştii din învăţământ vor asista astăzi la dezbaterile din Parlament, privind majorarea salariilor din educaţie

Profesorii ies la atac în ziua în care deputaţii discută din nou despre majorarea salariilor din educaţie.
Liderii principalelor sindicate din învăţământ intenţionează să asiste la lucrările din Parlament. În plus, vor înmâna aleşilor scrisori prin care să-i sensibilizeze să voteze majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Sindicaliştii spun că Guvernul are bani pentru a acorda această majorare, însă preferă să îi cheltuiască pentru diverse servicii electorale.
Federaţiile sindicale din învăţământ s-au reunit astăzi pentru a face un nou apel pentru majorarea salariilor. Sindicaliştii susţin că profesorii din învăţământul de stat au cele mai mici salarii din Europa. Profesorii sunt nemulţumiţi de mărirea cu doar 9% a salariilor, adoptată de Guvern şi care va fi aplicată de la 1 octombrie.
''La început de carieră un preparator sau asistent câştigă 250 de euro. Cine dracu vine la catedra pe atât puţini bani. Vedeţi cât e în Austria, e în jur de 2000 de euro, păi de la 250 cât mai e...'', susţine preşedintele Alma Mater, Răzvan Bobulescu.
Reprezentanţii FSLI, Alma Mater şi ai Federaţiei ''Spiru Haret'' au adresat astăzi mesaje de susţinere pentru deputaţii şi senatorii care vor susţine iniţiativa legislativă a PSD.
''Este inadminsibil să tot stăm cu jalba-n proţap la început de fiecare an ca firimiturile de creşteri să fie mâncate de inflaţie. Nu noi suntem cei care dorim bulversarea anului şcolar, nu noi dorim să stăm cu bâta la uşa guvernaţilor. Dorim să terminăm cu problema salariilor pentru a ne putea concentra pe procesul de educaţie.(...) Iniţiativa PSD reprezintă un pas pentru rezolvarea problemei salariilor'', a precizat Aurel Cornea, preşedintele FSLI.
Sindicaliştii din educaţie susţin că majorarea salarială propusă de PSD poate fi susţinută financiar. Singura problemă e că Guvernul preferă să folosească banii pentru diverse plăţi electorale, spun sindicaliştii.
''Banii există. Este o problemă de priorităţi. Se vede foarte clar în această perioadă că PNL a transformat bugetul de stat în puşculiţă de partid, în tot felul de plăţi electorale, mită electorală'', a precizat preşedintele FEN, Cătălin Croitoru.
Salariile din învăţământ au fost majorate ultima oară în octombrie anul trecut, cu 15%.

Sursa: http://www.realitatea.net/video_483666_sindicalistii-din-invatamant-vor-asista-astazi-la-dezbaterile-din-parlament--privind-majorarea-salariilor-din-educatie_355906.html

Adresa catre M.E.C.T. - incadrare/salarizare invatatori-ducatoare


Deputaţii vor dezbate astăzi proiectul de lege al PSD, legat de majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%

Salariile profesorilor sunt din nou pe ordinea de zi a parlamentarilor. Deputaţii vor dezbate astăzi proiectul de lege iniţiat de social democraţi care prevede majorarea cu cel puţin 50% a salariilor cadrelor didactice.Proiectul a trecut de Senat la începutul lunii aprilie şi prevede ca salariile profesorilor universitari să crească cu 74%, iar ale celor din sistemul preuniversitar cu 54%.Dezbaterile au loc după ce Guvernul a anunţat că va majora salariile profesorilor cu 9%, de la 1 octombrie.Decizia a fost luată în urma unei discuţii purtate la Palatul Victoria, cu liderii PSD. Odată cu noua majorare, suma totală care intră în buzunarele profesorilor, într-un singur an, reprezintă 1% din produsul intern brut al României.

Sursa: http://www.realitatea.net/deputatii-vor-dezbate-astazi-proiectul-de-lege-al-psd--legat-de-majorarea-salariilor-cadrelor-didactice-cu-50prc-_355812.html

Revenire asupra adresei "Plata cu ora"

















Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean vine în sprijinul dumneavoastră cu unele specificări privind reducerea normei didactice şi a plăţii cu ora pentru cadrele didactice posesoare a gradului didactic I, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani.
Menţionăm că de aceste drepturi, fără excepţie, beneficiază şi educatoarele, învăţătorii, institutorii.
În susţinere vă cităm articolele de lege care le prevăd: Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare:“Art. 45: (1) Personalul didactic de predare si de instruire practică, cu o vechime in învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu doua ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
(2) În învăţământul gimnazial din mediul rural, unde norma didactica nu se poate constitui conform prevederilor art. 43 si 44, aceasta poate fi diminuată, pentru personalul didactic titular, la 16 ore pe săptămână, fiind constituita din ore de la specializarea sau specializările de baza si din ore de la disciplinele stabilite la art. 44 alin. (2), fără diminuarea salariului.
(3) Activitatea de dirigenţie, inclusa in planurile de învăţământ, nu se cuprinde in norma didactica de predare, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (2).’’
Anexele I, II, la Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 1350 din 20.06.2007 prevăd următoarele:
„Art.3, D. (1) Gradaţia de merit se calculează prin aplicarea procentului de 20% la salariul de bază al funcţiei didactice din grilă , stabilit conform literei A , şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi alte drepturi salariale care se calculează la salariul de bază .(2) In învăţământul preuniversitar, procentul de 25% pentru calcularea gradaţiei de merit se aplică în conformitate cu prevederile Legii nr. 108/2007.”Anexa nr. I la O.MC.T. nr. 1350/20.06.2007 Metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic cuprins în anexele nr. 1.1, 1.2 şi 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 11/2007Art.16. - Salarizarea în sistem „plata cu ora” a activităţilor didactice se face, pe baza unui tarif orar, stabilit în conformitate cu norma didactică diferenţiată pe funcţii şi pe nivele de învăţământ.Art.17. - În învăţământul preuniversitar personalul didactic şi personalul didactic asociat, inclusiv cadrele didactice pensionate pentru limită de vârstă, care funcţionează pe posturi didactice de predare în sistem plata cu ora, sunt salarizate pentru activitatea depusă, în funcţie de condiţiile pe care le îndeplinesc de încadrare în una din situaţiile prezentate la art. 3 lit. A, cu tariful orar stabilit şi cu sporurile şi indemnizaţiile prevăzute de art. 49 alin. (2) şi (3), art. 50 alin. (3), (7) şi (10) în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (8) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Tarifele din învăţământul preuniversitar se calculează astfel:
- 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână;
- 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână în învăţământul special;
- 1/80 pentru norma didactică de 20 de ore pe săptămână în învăţământul special;
- 1/96 pentru norma didactică de 24 de ore pe săptămână;
- 1/80 pentru învăţători, institutori învăţământ primar;
- 1/100 pentru educatoare, institutori învăţământ preşcolar.

Personalul didactic de predare şi de instruire practică din învăţământul preuniversitar cu o vechime efectivă în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Acest personal didactic poate fi salarizat în sistem plata cu ora cu tariful orar stabilit în funcţie de norma didactică redusă, în afara programului normal de lucru aferent funcţiei de bază, pentru orele didactice ce depăşesc această normă. In această situaţie tarifele orare se calculează astfel:
- 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână;
- 1/56 pentru norma didactică de 14 ore pe săptămână în învăţământul special;
- 1/72 pentru norma didactică de 18 de ore pe săptămână în învăţământul special;
- 1/88 pentru norma didactică de 22 de ore pe săptămână;
- 1/72 pentru învăţători, institutori învăţământ primar;
- 1/92 pentru educatoare, institutori învăţământ preşcolar.”

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar întrunit în data 17.09.2008 a fost de acord cu transmiterea de către S.L.I.P.C. a acestor informaţii către unităţile de învăţământ în scopul acordării şi respectării acestor drepturi salariale precum şi a celor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic Judeţean la Nivel de Ramură Învăţământ, fără excepţie.
Mai mult, prin Hotarea nr. 1/06.11.2006 a comisiei paritare, consacrand principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii potrivit art. 45 din Legea nr. 128/1997, ISJ Cluj si SLIPC hotarasc : Incepand cu 1 ianuarie 2007 se aplica reducerea normei didactice de predare cu 2 ore pentru intreg personalul didactic de predare si instruire practica (profesori, invatatori, educatoare, institutori, maistri instructori) cu o vechime in invatament de peste 25 ani si cu gradul didactic I
Avand in vedere adresele susmentionate prin care atat Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, cat si Inspectoratul Scolar Judetean Cluj, recunosc ca personalul didactic care are gradul didactic I si o vechime de peste 25 ani in invatamant, are dreptul la plata cu ora pentru cele 2 ore cu care a fost redusa norma didactica de predare, va rugam sa luati toate masurile in vederea respectarii normelor legale si instructiunilor aferente susmentionate.
In cazul în care refuzaţi plata acestor drepturi salariale membrilor noştri de sindicat vom fi nevoiţi să apelam la instanţele judecătoreşti.
Anexam prezentei :
- Ataşăm adresele M.E.C.T. nr. 42884/15.10.2007, nr. 42896/15.10.2007, nr. 11388/17.10.2007 şi nr. 35254/2007,
- Ordinul M.E.C.T nr. 1350/2007 poate fi accesat la adresa http://www.siphd.ro/doc/legi_site/ordin1350.doc
- Hotărârea Comisiei Paritare nr. 1/06.11.2006


Prezidiul S.L.I.P.C.
Preşedinte prof. Lucia Cojocaru
Vicepreşedinte inst. Vioara Temian

27 sept. 2008

Ghidul liderului de sindicat

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţamânt (F.S.L.I.) şi Syndicat National des Enseignements du Second degré (S.N.E.S.) au lansat Ghidul Liderului de Sindicat la Bucureşti în 1 septembrie, la Iaşi în 3 septembrie si la Baia Mare la Biblioteca Judeţeană “Petru Dulfu” în ziua de 5 septembrie 2008
Ghidul Liderului de Sindicat reprezintă unul din rezultatele îndelungatei colaborări dintre F.S.L.I. şi S.N.E.S. care a vizat îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două organizaţii. Această lucrare urmăreşte să devină un îndrumar al activităţii liderului de sindicat care să răspundă provocărilor schimbărilor din societatea noastră, un instrument util în lupta pentru apărarea drepturilor sindicaliştilor din învăţământ.
La realizarea acestei lucrări care este o premieră în peisajul sindical românesc au contribuit 32 de persoane, reprezentanţi din aproape toate judeţele ţării care au fost prezenţi la Seminarul „Revendicări şi negocieri locale”, desfăşurat la Predeal în perioada 3-7 martie 2008. Ghidul liderului de sindicat are 21 de colaboratori şi 11 autori, dintre care si d-na vicepresedinte a S.L.I.P.C., inst. Vioara Temian.
Structura Ghidului
Lucrarea este structurată în şapte capitole care fac referire la noţiuni generale despre sindicate, drepturi şi obligaţii sindicale, elemente despre partenerii de dialog social, precum şi elemente legislative cum ar fi normarea şi salarizarea personalului din învăţământ.
În primul capitol, Sindicatul-componentă a societăţii civile este prezentată definiţia sindicatului, câteva caracteristici generale, constituirea şi funcţionarea unui sindicat, precum şi formele de acţionare ale acestuia. „Sindicatul este persoană juridică independentă, fără scop patrimonial, constituită în scopul apărării şi promovării drepturilor colective şi individuale, precum şi intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi. (...) Sindicatul există pentru a promova, proteja drepturile membrilor de sindicat şi a asigura respectarea prevederilor legale în vigoare ce decurg din legislaţia muncii şi a legilor speciale fiecărui domeniu de activitate.”
Capitolul II, Drepturi şi obligaţii sindicale, arată care sunt sursele cele mai importante din care decurg drepturile organizaţiilor sindicale, care sunt obligaţiile membrilor şi liderilor sindicali. În cadrul capitolului sunt menţionate drepturile şi obligaţiile pe care le au membrii de sindicat (ex. dreptul la informare, dreptul la opinie, obligaţia de a participa la acţiunile iniţiate de sindicat privind apărarea intereselor membrilor de sindicat) şi drepturile şi obligaţiile pe care la au liderii de sindicat (ex. dreptul de a reprezenta sindicatul, dreptul de a negocia, obligaţia de a răspunde întrebărilor colegilor de muncă, obligaţia de a comunica permanent cu organizaţia judeţeană/zonală etc.)
În Capitolul III, Unitatea şcolară sunt prezentate structurile de conducere (Consiliul Profesoral, Consiliul de Administraţie) şi structurile de lucru (Comisia Paritară, Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii, ş.a.) dintr-o unitate şcolară. Referitor la rolul liderului trebuie avut în vedere că acesta participă, în calitate de observator, la toate şedinţele consiliului de administraţie, nu are drept de vot, dar opinia sa se consemnează în procesul verbal al şedinţei).
Capitolul IV, Parteneri de dialog social, enumeră pertenerii de dialog social, descrie organizarea şi atribuţiile acestora de la Inspectoratul Şcolar la Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului.
Unul dintre cele mai practice capitole este Capitolul V, Calendarul liderului de sindicat din unitatea şcolară. Pe o perioadă de 11 luni, excepţie face luna august, sunt împărţite atribuţiile cu caracter permanent ale liderului din unitatea şcolară, în funcţie de metodologiile emise de MECT.
Capitolele VI şi VII , Bune practici. Instrumente. Surse de informaţii şi Legislaţie, face referire la etapele esenţiale în constituirea unei organizaţii sindicale, la conţinutul mapei liderului şi la instrumentele de lucru în relaţia cu patronatul, cu ONG-urile, cu agenţii economici ş.a.În relaţiile de muncă România va trebui să se alinieze la rigorile impuse de Uniunea Europeană. După instaurarea descentralizării, care este inevitabilă, o mare parte din responsabilităţile Federaţiilor sindicale vor fi transferate structurilor zonale şi judeţene. Acest rol, deosebit de activ, al sindicatelor zonale şi judeţene trebuie să fie susţinut printr-o mai bună organizare în teritoriu şi mai ales, prin indeplinirea atribuţiilor ce revin liderilor sindicali din unităţile şcolare.
Având în vedere că legislaţia din învăţământ românesc este în continuă schimbare, Federaţia şi-a propus o reeditare anuală a ghidului liderului sindical. Dar până la ediţia următoare vă dorim o lectură interesantă şi utilă.

Sindicatul Liber al Invatamantului Preuniversitar a achizitionat si va distribui cate un exeplar din "GHIDUL LIDERULUI DE SINDICAT" liderilor din unitatile de invatamant din judetul Cluj.Detalii: http://jurnalsindical.blogspot.com/2008/09/o-premier-n-romnia.html

Sute de tineri fac zilnic naveta la zeci de kilometri pentru a învăţa copiii de la sate

Când te gândeşti la felul în care se face şcoală la ţară, parcă vezi „oaia neagră” a Educaţiei din România. Atunci când un elev spune că a învăţat la sat sau un profesor că predă la sat, este privit de sus de majoritatea orăşenilor. O zi petrecută alături de o învăţătoare din Cluj, care face zilnic naveta în satul Borşa, este suficientă pentru a distruge aceste stereotipuri.
Ne trezim dimineaţă cu noaptea în cap, la ora cinci. Ne grăbim, la 6.30 trebuie să plece autobuzul spre Borşa. Nu trebuie să îl pierdem, pentru că la 8 începe prima oră. Acesta este programul din fiecare dimineaţă a săptămânii pentru învăţătoarea clasei a IV-a a Şcolii din comuna Borşa, aflată la 30 de kilometri de Cluj. Ne priveşte cu haz atunci când ne vede pentru prima dată. Pe când ochii noştri trădau încă neobişnuita oră de trezire, învăţătoarea Bianca Ciceu era pregătită pentru o nouă zi de muncă. „M-am obişnuit până acum. Mai greu e atunci când începe vacanţa şi continui să te trezeşti la aceleaşi ore”, ne mărturiseşte aceasta în timp ce ne pregăteam de drum. Sosit cu cinci minute întârziere, din cauza noului şofer, după cum ne explică învăţătoarea, un autobuz cu 16 locuri, dintre care nouă ocupate de profesorii şcolii din Borşa, ne duce la destinaţie. Din fericire ajunge la timp pentru începerea primei ore.
Prima oră
Ca în fiecare zi de joi, ora 8 dimineaţă înseamnă pentru elevii clasei a IV-a din Şcoala Borşa ora de Română. Un lung „bună ziua” marchează intrarea învăţătoarei în clasă. „Ce lecţie am făcut la ultima oră?”, îşi testează ea elevii. „Am învăţat lecţia «Cheia» de Mihail Sadoveanu”, răspunde un băiat din banca întâi. După aproape zece minute intră două fete, pe care învăţătoarea le scuză pentru întârziere. „Stau la câţiva kilometri de şcoală şi vin pe jos şi întârzie uneori, nu au ce să facă”, urma să ne explice ulterior învăţătoarea. Alţi doi copii lipsesc în această zi de la şcoală, ne mai spune Bianca Ciceu. „Sunt unii care au familii foarte numeroase şi părinţii îi pun să aibă grijă de fraţi. Alţii merg la muncă, sunt trimişi cu animalele pe câmp”.
Interesul profesorului de la ţară e mai mare decât la oraş
Zilnic în şcoala din Borş învaţă în jur de 70 de copii. Alţi 100 de copii sunt înscrişi la grădiniţa din apropierea şcolii. Pe lângă aceştia, şcoala mai are în derulare un program – „A doua şansă”–, prin care persoanelor fără studii li se oferă posibilitatea de a obţine o diplomă. 27 de persoane sunt înscrise în acest program. „Faţă de şcolile de la oraş, profesorii sunt mult mai dedicaţi. Aici nu e comunitatea pentru profesori, ci profesorii pentru comunitate”, susţine directorul şcolii, Darius Chiş. „De multe ori facem mai mult decât un profesor obişnuit. Ajutăm copiii mai săraci cu haine, cu orice putem. Fiecare dintre elevi ştie că, dacă nu are ce mânca, poate să vină la mine să îmi spună şi eu îi voi da bani de mâncare”, mărturiseşte Darius Chiş, care mai spune că la nivelul satului s-a constituit un consiliu format din directorul şcolii, primar, un psiholog, un poliţist şi medic, care merg o dată pe lună la familiile mai sărace din sat. „Vorbim cu ele şi le explicăm că trebuie să îşi trimită copiii la şcoală. Sunt cazuri în care părinţii nu vor să îşi trimită copiii să înveţe. Atunci noi încercăm să le spunem că nu le mai dăm ajutorul social, chit că nu este legal. Reuşim astfel să aducem copiii la şcoală. Iar copilul vrea să vină atunci când ştie că primeşte corn, lapte, ciocolată sau diverse ajutoare”, ne explică Chiş. De aceeaşi părere este şi Bianca Ciceu. „Elevii de la sat sunt mult mai respectuoşi. Desigur şi aici sunt unii care sunt obraznici, dar foarte puţini. Nu treci o dată pe lângă ei să nu îţi spună bună ziua”, afirmă învăţătoarea din Borşa, atunci când e întrebată despre diferenţa dintre elevii de la oraş şi cei de la sat.
Nu banii, ci mentalitatea îi alungă pe dascăli de la ţară
„Când cineva îmi spune că sunt ţăran, eu îi spun «mulţumesc» şi omul face ochi mari, fără să se aştepte la un asemenea răspuns”, ne explică directorul mentalitatea greşită regăsită la majoritatea oamenilor. „Când îi spui unui profesor de la oraş că eşti profesor la sat, începe să te privească de sus. Crede că cine ştie ce şcoală se face, dar nu este aşa, din contră, avem elevi foarte buni. Nu avem elevi repetenţi, avem un singur abandon şcolar, iar aproape toţi care termină clasa a VIII-a merg mai departe la liceele cele mai bune din Cluj-Napoca: Şincai, Coşbuc, Liceul de Informatică şi altele”, precizează Darius Chiş. „Mentalitatea este şi unul dintre principalele motive pentru care lumea se fereşte de şcolile de la sat”, apreciază învăţătoarea Bianca Ciceu, care spune că, pe lângă salariu, profesorii din mediul rural primesc şi diferite sporuri financiare.
Învăţătoare şi în afara programului
Discuţiile cu învăţătoarea şi directorul şcolii despre statutul personalului didactic din mediul rural ne-au convins că prejudecăţile orăşenilor despre învăţământul de la sate sunt total false. Mergem mai departe la restul orelor de curs alături de cei 19 elevi ai clasei a IV-a. După o altă oră de matematică, una de religie, apoi geografie şi la sfârşit desen, timp în care elevii învaţă pe rând rolul imaginilor în citire, compararea numerelor sau punctele cardinale, ziua de şcoală se termină pentru şcolarii din Borşa. Nu însă şi pentru învăţătoare. După o altă oră petrecută pe drumul înapoi spre Cluj-Napoca, profesoara mai trebuie să cumpere elevilor săi unele rechizite pe care aceştia nu le găsesc în sat şi să pregătească lecţiile pentru a doua zi.


Tudor Ravoiu

25 sept. 2008

Informare

In atentia membrilor de sindicat,

Vă informăm că luni, 29 septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor se va supune dezbaterii iniţiativa legislativă a Partidului Social Democrat privind majorările salariale care urmează să se acorde personalului didactic, iar marţi, 30 septembrie 2008, această iniţiativă va fi supusă votului Camerei Deputaţilor.
Vom reveni cu amănunte.

Preşedinte S.L.I.P.C.
Prof. Lucia Cojocaru

24 sept. 2008

Au sosit primele microbuze scolare!

Zece din cele 31 de microbuze scolare alocate judetului Cluj pentru transportul elevilor din mediul rural au sosit la Cluj, potrivit prof. Arion Virgil Hadrian, inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean (I.S.J.) Cluj. Acestea au ajuns la Alunisu, Aiton, Sic, Manastireni, Mociu, Recea-Cristur, Suatu, Citcau, Fizesu Gherlii si Taga.
Sarbatoarea olimpicilor Olimpicii clujeni cu rezultate la olimpiadele nationale si internationale si profesorii care i-au pregatit vor fi premiati astazi, 24 septembrie a.c., in Sala de festivitati a Casei Universitarilor, intr-un eveniment organizat la nivel national de catre Cancelaria Primului Ministru in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Evenimentul de premiere a elevilor olimpici face parte din Saptamina Excelentei in Educatie si Cercetare - Sarbatoarea olimpicilor nationali si internationali. Vor primi o diploma si un tricou. Este un gest de multumire si de respect, un gest pur simbolic, un semn de apreciere. Acesti elevi au fost premiati in bani cu sume consistente de catre Consiliul Judetean, in luna mai”, a mentionat inspectorul scolar general al I.S.J. Cluj. Vor fi premiati 220 de elevi din clasele V- XIII si 178 de profesori.
Clasa de excelenta pentru copiii din mediul rural
Aproximativ 24-25 de elevi cu aptitudini exceptionale, din mediul rural, proveniti din familii sarace, vor ajunge intr-o clasa de excelenta constituita prin hotarire de ministru la nivelul fiecarui judet. “Probabil ca nu o sa reusim sa derulam programul din anul acesta, pentru ca e destul de tirziu si trebuie indeplinite mai multe criterii. S-au constituit deja cele doua comisii - una judeteana, care va coordona aceasta activitate, condusa de catre prof. Victoriana Boscaneanu, inspector scolar adjunct, si o comisie de evaluare, condusa de directorul Centrului Judetean pentru Asistenta Psihopedagogica, Marin Plosca. Incercam, prin astfel de demersuri, sa facem o egalizare de sanse intre cele doua medii, urban si rural”, a specificat inspectorul scolar general, prof. Arion Virgil Hadrian. Elevii vor fi selectati din clasa a IV-a pentru a forma o clasa a V-a de excelenta.
Ana-Maria VAIDA
am.vaida@ziarulfaclia.ro

Sursa: http://www.ziarulfaclia.ro/Au-sosit-primele-microbuze-scolare-+16718

O.U.G. 43/2008 (acordare tichete cadou)

Având în vedere că la nivelul unităţilor de învăţământ din întreaga ţara trebuie să înceapă deja proiectarea bugetelor pentru anul 2009, readucem în atenţia celor interesaţi Ordonanţa de urgenţa nr. 43/2008, act normativ care, după părerea noastră, nu mai lasă loc de interpretare în legătură cu posibilitatea consiliilor locale de a acorda tichete cadou pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar de stat. Din păcate, ordonanţa creeaza doar posibilitatea acordării acestor tichete cadou, nu şi obligaţia. Succes directorilor unităţilor de învăţământ şi liderilor sindicali în negocierile cu primarii şi consiliile locale !

Comunicat de presa


22 sept. 2008

A început înscrierea elevilor în programul social „Bani de liceu”

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului derulează şi în anul şcolar 2008-2009 programul social „Bani de liceu". Ajutorul, în cuantum de 180 de lei lunar, se acordă pe bază de cerere, formulată de elevi cu autorizarea reprezentanţilor legali, înregistrată în intervalul 15 septembrie - 1 octombrie 2008, la unitatea de învăţământ la care aceştia sunt înscrişi.Beneficiarii Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu" sunt elevii care urmează, la cursuri de zi, liceul sau învăţământul profesional, şcoala de arte şi meserii şi anul de completare, aflaţi în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii, este de maximum 200 lei. De asemenea, pot depune cereri şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie sau se află sub tutelă sau curatelă, dar în aceleaşi condiţii de venit.Calendarul de desfăşurare a programului este următorul: 15 septembrie - 1 octombrie: depunerea cererilor, 1 - 18 octombrie: evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisiile locale, 28 octombrie: afişarea pe Internet (http://banideliceu.edu.ro/) a listei beneficiarilor, 29 octombrie - afişarea în fiecare unitate de învăţământ a listei beneficiarilor, 28 octombrie - 2 noiembrie: depunerea contestaţiilor, 2 - 6 noiembrie: rezolvarea contestaţiilor. Bugetul alocat de MECT pentru anul şcolar 2008 - 2009 este de 236.811 mii lei.În cazul unor situaţii speciale, comisiile de acordare a sprijinului financiar organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ au obligaţia să sesizeze Inspectoratele de Poliţie şi autorităţile administraţiei publice locale, în vederea cercetării şi verificării acestora. Astfel, în cazul în care există sesizări scrise privind depunerea unor declaraţii false referitoare la nivelul venitului brut lunar, comisiile vor anunţa Inspectoratul de Poliţie, vor bloca acordarea ajutorului financiar şi vor întreprinde demersurile legale pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal.
BIROUL DE PRESĂ
Sursa: http://www.edu.ro/index.php/pressrel/10794

M.E.C.T. a interzis începerea cursurilor înainte de ora 8.00 pentru elevii din clasele I şi a II-a

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a solicitat printr-o notă transmisă inspectoratelor şcolare judeţene să întreprindă toate măsurile necesare organizării cursurilor pentru învăţământul primar în programul de dimineaţă.În plus, conform aceluiaşi document, pentru a nu suprasolicita fizic şi psihic şcolarii mici, este interzisă începerea cursurilor înainte de ora 8.00 pentru elevii din clasele I şi a II-a. Raţiunea pe care se bazează aceste decizii este aceea de a asigura un regim de viaţă sănătos, raţional şi care să influenţeze pozitiv evoluţia şcolară a elevilor din învăţământul primar.Având în vedere unele informaţii eronate vehiculate în presă, MECT precizează şi faptul că nu a trimis inspectoratelor şcolare nici o decizie privind eliminarea serviciului efectuat de elevi în şcoli. Hotărârile de a avea sau de a nu avea elevi de serviciu pe clase sau şcoală rămân strict la latitudinea conducerii instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
BIROUL DE PRESĂ
Sursa: http://www.edu.ro/index.php/pressrel/10793

18 sept. 2008

Guvernul face o rectificare: salariile profesorilor majorate de la 1 octombrie şi nu de la 1 noiembrie

Majorarea salariilor profesorilor cu 9% va avea loc începând cu data de 1 octombrie, aşa cum s-a stabilit în cadrul negocierilor cu sindicatele din învăţământ, a precizat, joi, Guvernul, anunţul făcut de premierul Tăriceanu luni că majorarea va avea loc de la 1 noiembrie fiind eronat.
"Majoarea salariilor profesorilor se va derula conform negocierilor care au avut loc cu sindicatele, şi anume respectându-se cele două etape de majorare stabilite - 1 aprilie 2008 şi 1 octombrie 2008. Din păcate, dintr-o eroare, termenul a fost comunicat 1 noiembrie. Data majorării rămâne însă aşa cum a fost stabilită cu sindicatele, respectiv 1 octombrie", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.
Primul-ministru Tăriceanu a anunţat, luni seară, după consultările cu liderii PSD, că pensiile vor fi majorate devansat, începând cu 1 octombrie, iar salariile profesorilor vor fi majorate cu 9% începând de la 1 noiembrie.
"În programul pe anul acesta de majorare a salariilor bugetarilor, învăţământul va beneficia de o creştere substanţială de nouă procente de la 1 noiembrie. Este ceea ce poate fi făcut în acest moment, ceea ce poate să ofere economia românească fără să alterăm echilibrele macroeconomice. Aşteptările profesorilor, elevilor şi părinţilor sunt foarte mari privind calitatea învăţământului, dar salariile trebuie să fie în acord cu performanţa economică , nu pot fi mărite doar pentru a răspunde unor aşteptări electorale", a spus Tăriceanu.

Sursa: http://www.mediafax.ro/social/guvern-salariile-profesorilor-vor-fi-majorate-de-la-1-octombrie.html?1688;3195942

Dascalii ameninta cu proteste (detalii)

Sindicatele din invatamint sint nemultumite de majorarea salariala de 9% anuntata marti de premierul Calin Popescu-Tariceanu si considera ca aceasta e de fapt un troc politic intre PNL si PSD.
„S-a facut un troc politic“

Lucia Cojocaru sustine ca daca salariile nu se vor majora cu 50% cadrele didactice vor declansa o serie de proteste. Majorarea salariilor cadrelor didactice, anuntata marti, nemultumeste sindicatele. Premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca salariile vor creste cu 9% de la 1 noiembrie 2008, asa cum era prevazut in programul de majorare a salariilor pe anul in curs. PSD ceruse initial o majorare de 50% si a declarat deja ca va face presiuni asupra guvernului pentru a obtine o noua majorare.
„Sintem nemultumiti de faptul ca s-a facut un troc politic si nu intelegem de ce s-a aminat cu o luna, pentru ca trebuia de la 1 octombrie. Cred ca de fapt au facut un schimb intre pensionari si invatamint, pentru ca noi trebuia sa fim in octombrie“, a declarat pentru monitorul Lucia Cojocaru, vicepresedinta Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI). Sindicatele din invatamint au amenintat ca ii vor „sanctiona“ pe politicieni la alegerile locale, daca salariile nu vor fi majorate cu 50%.
Vor protesta
Astazi va avea loc o intilnire a colegiilor liderilor sindicali, in care reprezentanttii profesorilor vor decide cum vor protesta fata de majorarea de doar 9%. „O sa protestam in mod sigur, dar asta vom hotari in cadrul intrunirii colegiului liderilor, la nivelul intregii tari“, a mai spus Lucia Cojocaru.
FSLI considera ca aceasta majorare e de fapt o miscare politica de intelegere intre PSD si PNL intrucit ea vine in contextul alegerilor. Si alte federatii, precum Federatia Educatiei Nationale si Federatia „Spiru Haret“, au declarat ca vor protesta, in cazul in care salariile nu vor fi majorate cu 50%. In luna aprilie, senatul a aprobat un proiect de lege propus de PSD, prin care salariile din invatamintul preuniversitar urmau sa creasca cu 54%, iar cele din cel universitar, cu 74%. De asemenea, aceasta majorare ar fi urmat sa fie aplicata retroactiv, incepind cu 1 ianuarie 2008.
Gabriela BADICA

REVOLTĂ

Contrariaţi de „trocul” dintre Geoană şi Tăriceanu, dascălii intră în campanie antielectorală

Federaţiile din învăţământul preuniversitar iau în calcul şi varianta grevei
Federaţia Educaţiei Naţionale acordă Camerei Deputaţilor un ultimatum de 7 zile, pentru mărirea salariilor cu 54%

Salariile prea mici i-au scos pe dascăli în stradă
După ce au aşteptat o vară întreagă să li se mărească salariile cu 54% - aşa cum prevedea proiectul de lege iniţiat de PSD – dascălii s-au trezit, luni seară, cu o veste care i-a contrariat: leafa se va mări cu doar 9%, şi nu de la 1 octombrie, cum se precizează în Ordonanţa de Urgenţă nr. 15, ci de la 1 noiembrie. „Am constatat cu stu­poare că domnul Geoană una spune şi alta face. S-a înţeles cu premierul să mărească sala­riile profesorilor cu 10%, ca la cinci minute după aceea domnul Tăriceanu să anunţe o majorare de 9%”, ne-a declarat Marius Nistor, preşedintele exe­cutiv al Federaţiei „Spiru Haret“.
Liderul de sindicat a mai pre­cizat că nu este exclusă de­clanşarea grevei generale, dacă membrii federaţiei vor vota pentru. Măsurile de protest vor fi corelate cu acţiuni surpriză, de tipul anticampaniei electorale. La alegerile trecute, pe gardurile şcolile au fost lipite portrete de politicieni, însoţite de mesajul „nu votaţi”.
„Nu e majorare, e indexare”
Toate cele patru sindicate din învăţământ au calificat înţelegerea de acum două zile, dintre preşedintele PDS şi premier, drept un „troc mârşav”.
Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) i-a dat ieri un ultimatum preşedintelui Camerei Depu­taţilor, Bogdan Olteanu, ca în ter­men de 7 zile să introducă pe ordinea de zi proiectul de lege privind majorarea cu circa 50% a salariilor dascălilor. În caz contrar, FEN va iniţia o cam­panie negativă la adresa candidatului Olteanu. La fel de revoltaţi sunt şi membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). „În opinia noastră, nu este vorba de o majorare salarială, ci de o indexare, prevăzută de altfel de Ordonanţa nr. 15. Ce ne miră şi mai tare este faptul că, ieri ,(n.r. - luni) moţiunea simplă pe educaţie, moţiune care prevedea o majorare de 50%, a trecut în Parlament. Atunci, cum s-au înţeles domnii Geoană şi Tăriceanu? Au negociat peste capul Parlamentului alţi termeni. Înseamnă că Parlamentul n-are nici un fel de importanţă în ochii celor doi lideri de partid”, ne-a declarat preşedintele FSLI, Aurel Cornea.
Nici cadrele didactice universitare nu au rămas indiferente la „trocul” dintre PNL şi PSD. Mâine, Consiliul naţional de conducere al „Alma Mater” se va întruni la Bucureşti şi va elabora o rezoluţie pe acestă tema. „E clar că este o mânărie. PSD a bătut palma cu PNL! Nu putem face grevă pe probleme de legislaţie, interzice legea! Dar propagandă antielectorală le putem face! Să le fie ruşine”, ne-a declarat liderul „Alma Mater”, prof. Răzvan Bobulescu.
„E ca în bancurile proaste, transmise de Radio Erevan. Cele 400.000 de cadre didactice au decis soarta alegerilor, acum patru ani, când au trimis PSD-ul în opoziţie. Le garantăm domnului Geoană şi colegilor săi că vor rămâne tot în opoziţie” - Marius Nistor (preşedinte executiv al Federaţiei „Spiru Haret”)

Maria Barbulescu
Sursa: http://www.gandul.info/scoala/dascalii-intra-in-campanie-antielectorala.html?3934;3193035

Şcoală de la Urişor a fost închisă din cauza unui singur elev

Din cauza numărului mic de elevi câteva şcoli din mediul rural nu şi-au mai putut deschide porţile şi în acest an şcolar. Deşi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Cluj motivează micşorarea numărului de elevi cu rata scăzută a natalităţii din ultimii ani, realitatea pare să fie alta. Din cauza distribuirii în mod politic a banilor destinaţi reabilitării şcolilor, multe dintre instituţiile de învăţământ din mediul rural au rămas nemodernizate de câţiva ani de zile. Acest lucru îi face pe părinţi să-şi înscrie copiii la şcoli aflate la câţiva kilometri distanţă sau să nu îi mai trimită deloc la şcoală.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, începând din acest an şcolar şase şcoli din întreg judeţul nu şi-au mai putut relua activitatea. Elevii din aceste şcoli au trebuit să fie transferaţi în alte unităţi de învăţământ din alte sate sau oraşe. Unul dintre cele mai bune exemple este şcoala din satul Urişor, comuna Căşeiu, aflată la doi kilometri de municipiul Dej. Aici învaţă în prezent peste 40 de elevi la grupele de grădiniţă şi alţi 42 în clasele I-IV. Până anul trecut şcoala avea şi clase de gimnaziu, dar acestea au trebuit desfiinţate. „Ne-au spus că nu avem destui elevi înscrişi, dar nu este aşa. Avem destui copii în a VIII-a, a VII-a, a VI-a, iar în a V-a în loc de zece, cât era necesar sunt nouă elevi, cu unul mai puţin. De aceea a trebuit să-i pună pe drumuri şi pe ceilalţi elevi”, se plânge Teodora Filip, învăţătoare la şcoala din Urişor. Aceasta mărturiseşte că părinţii elevilor au început să strângă semnături şi au întocmit un memoriu pe care l-au trimis Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi chiar Preşedintelui. „Nu ne-a ascultat nimeni. Am trei copii, iar pe unul dintre ei îl duc în fiecare dimineaţă până la Dej, cu taxi sau cu autobuz”, mărturiseşte mama unui elev din satul Urişor. Lipsa banilor, motivul adevăratLa baza desfiinţării şcolii din Urişor nu pare să stea însă numărul mic de elevi, susţin dascălii din sat, ci mai degrabă lipsa banilor. „La noi nu s-a făcut niciodată nicio investiţie din partea statului. Tot ce am primit, rechizite şi materiale didactice, am primit prin sponsorizări. De foarte multe ori noi am cerut directorului şcolii din Căşeiu (care are în subordine şi şcoala din Urişor – n. red) să ne dea şi nouă calculatoare sau alte obiecte, dar chestia asta nu i-a plăcut pentru că mai bine făcea pentru şcoala lui”, explică Teodora Filip. Culoarea politică, bat-o vina!Secretara şcolii din comuna Căşeiu neagă acuzaţiile dascălilor din Urişor, însă recunoaşte că banii primiţi de către şcoală au fost foarte puţini. „Niciuna dintre cele două şcoli care se află în subordinea noastră şi nici noi nu am primit niciun ban pentru reabilitare. Asta se întâmplă din cauză că se dau banii doar comunelor PNL-iste, iar primarul nostru este PSD-ist”, susţine Monica Buzean. Aceasta menţionează că şcoala, împreună cu Primăria au făcut mai multe proiecte de reabilitare a clădirilor, dar proiectele au fost respinse.Părinţii îşi înscriu copiii în şcoli modernizateAceasta spune că din cauză că şcolile nu mai sunt reabilitate numărul de copii scade. „Şi în Urişor s-a întâmplat la fel. Unii au ales să-şi înscrie copii de la bun început în şcolile de la Dej, pentru că erau mai modernizate”, arată secretara şcolii din Căşeiu. Explicaţiile secretarei şcolii pare să fie reale în condiţiile în care chiar marţi, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, semnala faptul că satele clujene au primit bani în mod politic, în funcţie de apartenenţa la vreun partid a primarului din acea comună. De exemplu, pe lângă şcoala din satul Urişor şi două şcoli din Mintiul-Gherlii şi Viişoara, care au primari social-democraţi, au primit printre cele mai puţine fonduri pentru reabilitare. „Comasarea liceului este spre binele elevilor”Marinela Marc, inspector şcolar adjunct al ISJ Cluj, spune că decizia de comasare a gimnaziului din Urişor la şcoala din Căşeiu este una foarte bună. „Părinţii normal că sunt nemulţumiţi, dar ei trebuie să ştie că nu se pot face toate cursurile simultan aşa cum se întâmpla acolo din cauza numărului de elevi. Nici profesorii buni nu vin la astfel de şcoli să predea”, explică Marc. Aceasta susţine că efectivul de elevi era mult sub cel limită. „Nu contest lipsa banilor, pentru că nu eu m-am ocupat de asta, însă ştiu că numărul de elevi înscrişi nu era cel necesar”, încheie inspectorul ISJ.

Sursa: http://www.informatiacluj.ro/Galceava-pe-cadavrul-Educatiei+4032

17 sept. 2008

Senat: Elevii din clasele a IX-a şi a X-a nu primesc calculatoare (detalii)

Plenul Senatului a respins, miercuri, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 87/2008, privind acordarea de calculatoare tip desktop a elevilor din clasele a IX-a şi a X-a, pentru folosirea acestora la domiciliu.
Raportul de respingere, dat de Comisia de învăţământ din Senat, a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului a fost adoptat de plenul Senatului cu 44 de voturi "pentru", 14 voturi "împotrivă" şi 2 abţineri.
Respingerea proiectului de lege a fost aprobată de plen cu 52 de voturi "pentru", 14 voturi "împotrivă" şi 4 abţineri.
Reprezentantul Comisiei de învăţământ din Senat, democrat-liberalul Dan Sabău, a motivat raportul de respingere dat de comisie prin faptul că în învăţământ există "sarăcie, atât în mediul rural, cât şi în periferia urbană, iar banii pentru achiziţonarea acestor calculatoare ar putea fi utilizaţi cu folos pentru rezolvarea altor probleme specifice din sistemul educaţional".
La rândul său, senatorul PSD Alexandru Athanasiu a atras atenţia că Guvernul provoacă şi o inegalitate, prin faptul că de aceste calculatoare ar beneficia doar elevii din clasele a IX-a şi a X-a, motiv pentru care PSD susţine respingerea acestui proiect de lege.
Athanasiu i-a acuzat pe guvernanţi că se grăbesc să dea, cu două luni înainte de alegeri, computere în valoare de 200 de milioane de euro, după ce în urmă cu doi ani, chiar un membru al PNL, Ioan Ghişe, propunea acordarea de laptop-uri pentru toţi elevii, iar răspunsul Guvernului a fost că nu există posibilităţi financiare pentru acest lucru.
Preşedintele de şedinţă, Doru Ioan Tărăcilă (PSD), a arătat că, în condiţiile în care în acest moment procedura de licitaţie privind achiziţionarea calculatoarelor conform OUG este blocată din cauza unei contestări, este "benefic" să se respingă proiectul de lege pentru ca toată procedura să fie stopată.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 87/2008 prevede dotarea unităţilor în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional de stat cu calculatoare de tip dektop, în vederea formării de competenţe elevilor în utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.
Articolul 2 al Ordonanţei arată că, în anul şcolar 2008-2009, unităţile în care se desfăşoară învăţământul liceal şi profesional de stat vor fi dotate cu calculatoare, astfel încât să poată asigura fiecărui elev din clasele a-IX-a şi a X-a un calculator, pe care să îl poată utiliza, la domiciliu, pentru studiul individual.
Suma necesară pentru achiziţionarea de calculatoare, pe anul 2008, se asigură de la bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin deblocarea sumei de 644 de milioane de lei din reţinerea de 10% efectuată în baza art. 21 din Legea privind finanţele publice.
Necesarul estimat de calculatoare se stabileşte de către fiecare unitate de învăţământ, se avizează de către inspectoratele şecolare şi se transmite Ministerului Educaţiei, până la data de 15 februarie a fiecărui an, pentru anul şcolar 2008-2009, necesarul urmând a se stabili de la data intrării în vigoare a OUG.
Calculatoarele achiziţionate sunt înregistrare în evidenţele unităţilor de învăţământ preuniversitar şi sunt predate beneficiarilor pe bază de proces-verbal, între unitatea de învăţământ şi elevul major, părintele sau reprezentantul legal al elevului minor. La sfârşitul ciclului liceal, calculatoarele se restituie unităţii de învăţământ, mai prevede ordonanţa.
Forul decizional în privinţa acestui act normativ este Camera Deputaţilor.

Adresa S.L.I.P.C. plata cu ora

În atenţia unităţilor de învăţământ,

Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean vine în sprijinul dumneavoastră cu unele specificări privind reducerea normei didactice şi a plăţii cu ora pentru cadrele didactice posesoare a gradului didactic I, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani. Menţionăm că de aceste drepturi, fără excepţie, beneficiază şi educatoarele, învăţătorii, institutorii.
În susţinere vă cităm articolele de lege care le prevăd:
Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare:
“Art. 45:
(1) Personalul didactic de predare si de instruire practica, cu o vechime in invatamant de peste 25
de ani, cu gradul didactic I, beneficiaza de reducerea normei didactice cu doua ore saptamanal, fara diminuarea salariului.
(2) In invatamantul gimnazial din mediul rural, unde norma didactica nu se poate constitui conform prevederilor art. 43 si 44, aceasta poate fi diminuata, pentru personalul didactic titular, la 16 ore pe saptamana, fiind constituita din ore de la specializarea sau specializarile de baza si din ore de la disciplinele stabilite la art. 44 alin. (2), fara diminuarea salariului.
(3) Activitatea de dirigentie, inclusa in planurile de invatamant, nu se cuprinde in norma didactica de predare, cu exceptia situatiei prevazute la alin. (2).’’

Anexele I, II, la Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 1350 din 20.06.2007 prevăd următoarele:
„Art.3, D. (1) Gradaţia de merit se calculează prin aplicarea procentului de 20% la salariul de bază al funcţiei didactice din grilă , stabilit conform literei A , şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi alte drepturi salariale care se calculează la salariul de bază .
(2) In învăţământul preuniversitar, procentul de 25% pentru calcularea gradaţiei de merit se aplică în conformitate cu prevederile Legii nr. 108/2007.”
Anexa nr. I la O.MC.T. nr. 1350/20.06.2007
Metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic cuprins în anexele nr. 1.1, 1.2 şi 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 11/2007
Art.16. - Salarizarea în sistem „plata cu ora” a activităţilor didactice se face, pe baza unui tarif orar, stabilit în conformitate cu norma didactică diferenţiată pe funcţii şi pe nivele de învăţământ.
Art.17. - În învăţământul preuniversitar personalul didactic şi personalul didactic asociat, inclusiv cadrele didactice pensionate pentru limită de vârstă, care funcţionează pe posturi didactice de predare în sistem plata cu ora, sunt salarizate pentru activitatea depusă, în funcţie de condiţiile pe care le îndeplinesc de încadrare în una din situaţiile prezentate la art. 3 lit. A, cu tariful orar stabilit şi cu sporurile şi indemnizaţiile prevăzute de art. 49 alin. (2) şi (3), art. 50 alin. (3), (7) şi (10) în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (8) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Tarifele din învăţământul preuniversitar se calculează astfel:
- 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână;
- 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână în învăţământul special;
- 1/80 pentru norma didactică de 20 de ore pe săptămână în învăţământul special;
- 1/96 pentru norma didactică de 24 de ore pe săptămână;
- 1/80 pentru învăţători, institutori învăţământ primar;
- 1/100 pentru educatoare, institutori învăţământ preşcolar.
Personalul didactic de predare şi de instruire practică din învăţământul preuniversitar cu o vechime efectivă în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Acest personal didactic poate fi salarizat în sistem plata cu ora cu tariful orar stabilit în funcţie de norma didactică redusă, în afara programului normal de lucru aferent funcţiei de bază, pentru orele didactice ce depăşesc această normă. In această situaţie tarifele orare se calculează astfel:
- 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână;
- 1/56 pentru norma didactică de 14 ore pe săptămână în învăţământul special;
- 1/72 pentru norma didactică de 18 de ore pe săptămână în învăţământul special;
- 1/88 pentru norma didactică de 22 de ore pe săptămână;
- 1/72 pentru învăţători, institutori învăţământ primar;
- 1/92 pentru educatoare, institutori învăţământ preşcolar.”

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar întrunit în data 17.09.2008 a fost de acord cu transmiterea de către S.L.I.P.C. a acestor informaţii către unităţile de învăţământ în scopul acordării şi respectării acestor drepturi salariale precum şi a celor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic Judeţean la Nivel de Ramură Învăţământ, fără excepţie.

Ataşăm adresele M.E.C.T. nr. 42884/15.10.2007, nr. 42896/15.10.2007 şi nr. 11388/17.10.2007, iar Ordinul M.E.C.T nr. 1350/2007 poate fi accesat la adresa http://www.siphd.ro/doc/legi_site/ordin1350.doc


Prezidiul S.L.I.P.C.,
Preşedinte: prof. Lucia Cojocaru
Vicepreşedinţi: inst. Vioara Temian
Prof. Grigore Tarţa

Profesorii sunt indignaţi de oferta Guvernului de majorare a salariului cu doar 9% (detalii)

Profesorii sunt revoltaţi că Guvernul le oferă o creştere salarială de numai 9 la sută, dar şi de faptul că această indexare vne cu o lună mai târziu decât era prevăzut prin lege. Ei acuză PSD şi PNL că au făcut un troc în defavoarea lor.
Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ susţin că nici măcar nu este vorba de o mărire acordată cu atâta mărinimie de autorităţi, ci de fapt, majorarea de 9% reprezintă indexarea prevăzută deja în lege. Mai mult, ei sunt revoltaţi că această indexare vine cu o lună mai târziu decât prevede legislaţia în vigoare.
''Ordonanţa 11, prevede acordarea unor indexări de 6, respectiv 9% de la 1 aprilie şi 1 octombrie. (...) Nouă, cadrelor didactice, pentru că suntem numai 400.000 la urne, şi nu cinci milioane ca pensionarii, în loc să ne dea indexarea de 9% de la 1 octombrie ne-o dă de la 1 noiembrie'', a precizat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Sindicaliştii au atacat şi moţiunea simplă pe educaţie prezentată ieri în Parlament PSD, considerată doar o încercare de a câştiga capital electoral, înainte de alegeri.
''Îi avertizăm pe domnul Geoană şi pe domnul Tăriceanu că va veni ziua scadentă de 30 noiembrie, când aceste 400.000 de cadre didactice vor avea un cuvânt greu de spus la alegeri'', ameninţă Marius Nistor, preşedintele executiv al Federatiei Spiru Haret.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat ieri că salariile profesorilor se vor majora cu 9% de la 1 noiembrie, după consultările de la Palatul Victoria pe tema moţiunilor pe educaţie şi agircultură, cu reprezentanţii PSD.

Sursa: Realitatea TV

Comunicat F.S.L.I.


Şcolile primesc calculatoare noi (detalii)

Peste 3.200 de calculatoare noi vor ajunge în săptămânile care urmează în şcolile clujene, au anunţat ieri reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj. Peter Tunde, inspector şcolar adjunct, spune că noile computere vor fi livrate în 291 de unităţi din mediul urban şi rural, iar în funcţie de numărul de elevi şi de tipul şcolii, acestea vor primi între 5 şi 30 de calculatoare.
„Licitaţia pentru aceste calculatoare s-a realizat la nivelul întregii ţări de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). De aceea nu ştim încă ce configuraţie au calculatoarele şi cât costă acestea”, a precizat Peter Tunde. Noile calculatoare se pare că nu fac parte din proiectul MEC „un calculator pentru fiecare elev”. „În urmă cu ceva vreme ni s-a cerut să spunem câţi elevi avem în clasele a IX-a şi a X-a. Deşi s-a cerut tuturor judeţelor acest lucru, doar Clujul şi încă alte trei judeţe au făcut această statistică”, a explicat inspectorul ISJ, care spune că din acest motiv programul ministerului stagnează. Cât priveşte noile calculatoare care vor fi livrate, Peter a subliniat că inspectoratul şcolar va realiza mai multe inspecţii în şcoli, iar unul dintre punctele care vor fi observate e dacă acele calculatoare vor fi puse la dispoziţia elevilor şi nu vor sta închise în laboratoare astfel încât doar profesorii să le poată folosi.

Tudor Ravoiu
Sursa: http://www.informatiacluj.ro/Scolile-primesc-calculatoare-noi+3980

Vesti bune pentru profesori. De la 1 noiembrie, salariile se maresc cu 9% (detalii)

Veşti bune şi pentru profesori. Salariile acestora se vor mări cu 9% de la 1 noiembrie. Decizia a fost luată în urma discuţiilor pe care premierul le-a avut cu iniţiatorii moţiunii simple pe educaţie adoptată de Parlament.Valul de moţiuni împotriva guvernului nu se opreşte aici. Camera Deputaţilor va dezbate şi va vota miercuri, moţiunea simplă a PD-Lului tot pe educaţie. Aceştia cer premierului Tăriceanu schimbarea din funcţie a ministrului Educaţiei.În urma adoptării moţiunii simple depusă de PSD la Camera Deputaţilor, Guvernul a confirmat creşterea salariului cadrelor didactice, de la 1 noiembrie.Deputaţii au aprobat moţiunea simplă depusă de PSD, "Guvernarea de dreapta - un eşec pentru educaţie" în care social-democraţii cereau demisia ministrului Cristian Adomniţei şi a secretarului de stat responsabil cu învăţământul preuniversitar, Svetlana Preoteasa, dar şi majorarea salariilor profesorilor cu 50%.După aprobarea moţiunii, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei a declarat că va reflecta serios la discuţiile care au avut loc în plen deşi el consideră că moţiunea depusă de social democraţi este un text neomogen, inexact, construit ca un atac la adresa sa. Reacţiile partidelor politice nu au întârziat să apară.

Antena3
Sursa: http://www.antena3.ro/Vesti-bune-pentru-profesori-De-la-1-noiembrie-salariile-se-maresc-cu-9-_pol_54128_ext.html

Camera Deputatilor dezbate miercuri motiunea PD-L pe educatie (detalii)

Valul de moţiuni împotriva guvernului nu se opreşte la cele două moţiuni care au trecut marţi în Parlament. Camera Deputaţilor va dezbate şi va vota miercuri moţiunea simplă pe educaţie, a PD-L-ului. Aceasta a fost iniţiată de 58 de deputaţi şi a fost depusă la Cameră săptămâna trecută.Moţiunea depusă de deputaţii democrat liberali critică modul în care liberalii şi implicit ministrul Cristian Adomniţei au gestionat domeniul educaţional. Iniţiatorii demersului susţin că învăţământul românesc a ajuns într-o situaţie gravă din cauza incompetenţei ministrului şi acuză guvernul că foloseşte banii publici pentru campania electorală. Democrat liberalii susţin că Adomniţei a transformat repartiţia microbuzelor şcolare într-o afacere politică profitabilă pentru el dar şi pentru alţi membri PNL. Prin moţiunea intitulată "Neşansa învăţământului românesc. Guvernarea PNL şi Cristian Adomniţei au adus educaţia în pragul colapsului", democrat liberalii cer premierului Tăriceanu să propună preşedintelui Traian Băsescu, schimbarea din funcţie a ministrului Educaţiei.Iar seria de moţiuni a PD-L nu se opreşte aici. Democrat liberalii mai au pregătite încă trei moţiuni simple, pe tema infrastructurii, a sănătăţii şi a absorbţiei fondurilor comunitare.

Antena 3
Sursa: http://www.antena3.ro/Camera-Deputatilor-dezbate-miercuri-motiunea-PD-L-pe-educatie_pol_54131_ext.html

400 de posturi din invatamintul preuniversitar, neocupate (detalii)

In anul scolar 2008- 2009 au fost incadrati, in invatamintul preuniversitar clujean, 135 de profesori necalificati si 180 de profesori pensionari. In ciuda eforturilor Inspectoratului Scolar General Cluj, si la aceasta ora mai exista inca 400 de posturi neocupate. "Cele 400 de posturi nu reprezinta, in general, catedre intregi. Este vorba de jumatati de norma sau chiar doar doua-trei ore pe la scoli din mediul rural. Pina la sfirsitul saptaminii viitoare, vom incerca sa ocupam toate aceste posturi ramase libere. In mediul rural vom apela la asa-numitele catedre mozaic, unde profesorii care au cel putin 30 la suta din ore pe calificarea lor vor mai primi citeva ore suplimentare, si la alte discipline", a precizat Marinela Marc, inspector general adjunct ISJ Cluj. Desi numarul de profesori necalificati si de posturi ramase inca libere este mare, Marinela Marc a precizat ca, fata de anul trecut, situatia este mult mai buna. "Anul acesta au intrat foarte multi tineri in sistemul de invatamint. Fata de anul trecut, numarul profesorilor pensionari care predau s-a redus cu mai mult de jumatate, si la fel s-a intimplat si cu profesorii necalificati", a mai spus ea.
Olimpici clujeni premiati
A doua saptamina de scoala din anul scolar 2008 - 2009 se va desfasura sub semnul excelentei. Cei 202 elevi clujeni cu rezultate bune la olimpiadele nationale si internationale, dar si profesorii care i-au pregatit, vor fi premiati de catre Prefectura Cluj. De asemenea, patru elevi care au luat premii la olimpiadele internationale de fizica, astronomie, matematica si biologie se vor deplasa la Bucuresti, unde vor fi premiati de de catre prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu.
Materia predata elevilor de gimnaziu, periata
Victoriana Boscaneanu, inspector general adjunct la ISJ Cluj, a precizat ca, incepind cu acest an scolar, materia predata elevilor din ciclul gimnazial a fost restructurata, in asa fel incit acestia sa primeasca informatii relevante. "Curricula elevilor de ciclu gimnazial a fost periata, selectata, in asa fel incit sa contina informatiile cele mai importante, care sa-i ajute pe copii sa dobindeasca competente relevante in viata de zi cu zi. Accentul se va pune pe calitate, si nu pe cantitate", a spus Victoriana Boscaneanu. O alta noutate care ii asteapta, anul acesta, pe elevii din ultimii doi ani de gimnaziu se refera la modalitatea de corectare a tezelor unice. Acestea vor fi corectate, in prima faza, chiar de catre profesorii de la clasa ai elevilor, urmind ca abia apoi sa fie trimise catre centrele de corectare. Tezele in cazul carora vor aparea diferente mari de punctaj intre prima si a doua corectare vor fi reevaluate.
Peste 3.000 de calculatoare noi in scolile clujene
Programul guvernamental "Un calculator pentru fiecare copil" a debutat, toamna aceasta, la nivel national, si isi propune sa aduca, pe banca fiecarui copil din invatamintul preunivesitar, cite un calculator. Primele 3.182 de calculatoare vor ajunge zilele acestea in judetul Cluj si vor fi distribuite catre 291 de scoli. "62 de scoli vor primi cite 26 de calculatoare fiecare, 18 scoli vor primi cite 16 calculatoare, in timp ce scolile mai mici vor primi intre unu si cinci calculatoare", a precizat Tunde Peter, inspector scolar general adjunct.

Maria GATEA
Sursa: http://www.ziarulfaclia.ro/400-de-posturi-din-invatamintul-preuniversitar-neocupate+16316

Video: http://www.realitateacluj.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=9&Itemid=7

Moţiunea simplă a PSD pe tema educaţiei a fost adoptată de Camera Deputaţilor (detalii)

Moţiunea simplă a PSD intitulată "Guvernarea de dreapta – un eşec pentru educaţie" a fost adoptată, marţi, de Camera Deputaţilor.
În favoarea moţiunii au votat 141 de deputaţi, 68 s-au pronunţat "împotrivă" şi doi s-au abţinut. Deputaţii PRM, PDL şi din grupul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, au anunţat, în timpul dezbaterilor în plen, că susţin moţiunea simplă iniţiată de PSD pe tema educaţiei. Deputatul PRM Paul Magheru a precizat că susţine moţiunea dată fiind "mizeria în care trăiesc copiii şi profesorii".
El a spus totuşi că moţiunea este "subţire" şi a sugerat că reprezentanţii PSD joacă teatru, deoarece de multe ori au susţinut guvernul PNL. Deputatul PDL Valeriu Tabără a spus şi el că PDL susţine moţiunea PSD, dar a arătat că social-democraţii au practicat şantajul politic.
Reprezentantul grupului minorităţilor naţionale Slavomir Gvozdenovici s-a declarat nemulţumit de situaţia învăţământul în limba maternă.
După adoptarea moţiunii, Marton Arpad (UDMR) a apreciat, în plenul Camerei, că PDL ar trebui să renunţe la moţiunea simplă pe tema educaţiei ce urmează să fie dezbătută miercuri, iar parlamentarii să treacă la votarea legilor.
În moţiune, PSD solicita Guvernului demisia ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei şi a secretarului de stat responsabil cu învăţământul preuniversitar, Svetlana Preoteasa.
Social-democraţii mai cer indexarea salariilor cadrelor didactice cu 50%, publicarea situaţiei exacte a repartizării resurselor financiare pentru infrastructură, criteriile de alocare şi rezultatele obţinute, analiza rezultatelor examenelor şi a testărilor naţionale, cu propuneri concrete pentru ameliorarea calităţii şi recredibilizarea sistemului, precum şi soluţii concrete pentru diminuarea efectelor produse de retrocedarea masivă a clădirilor de şcoli şi grădiniţe.

Sursa: http://www.mediafax.ro/politic/motiunea-simpla-a-psd-pe-tema-educatiei-a-fost-adoptata-de-camera-deputatilor.html?1687;3188749

15 sept. 2008

Mesajul Biroului Operativ al F.S.L.I. adresat salariatilor din invatamant cu prilejul deschiderii anului scolar 2008-2009




Alimentele din şcoli, la control (detalii)

Din această săptămână, şcolile vor fi controlate dacă în incinta lor se vând alimente care sunt interzise de noua lege a Ministerului Sănătăţii. Sarcina le revine autorităţilor de sănătate publică judeţene şi inspecţiilor sanitare de stat judeţene.
Echipele de control vor verifica dacă sunt comercializate alimente cu un conţinut mai mare de 15grame de zaharuri la 100 de grame de produs. În această categorie intră prăjiturile sau bomboanele. Hamburgerii, pizza, chipsurile sau băuturile răcoritoare carbogazoase nu vor mai fi vândute elevilor. „În incinta şcolilor se va vinde numai apă potabilă sau minerală îmbuteliată, pentru a crea copiilor deprinderea de a o bea”, arată textul legii. Ordinul care stabileşte lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor urmează să fie publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare la trei zile de la publicare. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a semnat ordinul vineri, iar documentul conţine exemple de alimente „nerecomandate” şi nu o listă a acestora. Ordinul este doar o primă măsură în domeniu şi urmează să fie modificat şi completat în funcţie de evoluţia legislaţiei şi recomandările din U.E. „În realizarea listei s-a pornit de la premiza că, pe parcursul programului şcolar de patru – şase ore pe zi, necesităţile copilului sunt reprezentate de echivalentul unei gustări, respectiv maxim 10% din valoarea calorică zilnică, reprezentând 300 Kcal”, a declarat Eugen Nicolăescu.Agenţii economici care distribuie sau comercializează alimente în incinta unităţilor de învăţământ trebuie să facă dovada compoziţiei alimentelor prin etichetă, specificaţii de la producător sau buletine de analiză.

Sub semnul mediocrităţii

Câteva zeci de mii de elevi clujeni şi alte câteva mii de dascăli încep astăzi un nou an şcolar. Modificările faţă de anul trecut nu sunt foarte mari: câteva şcoli în plus cu avize sanitare, programă şcolară mai aerisită şi lecţii mai puţine. Nimic nou însă pentru profesori: aceleaşi salarii mici şi aceleaşi proteste care marchează începutul fiecărui an şcolar.
Deşi noul an şcolar începe oficial astăzi majoritatea actorilor politici, a dascălilor şi ONG-urile educative semnalează starea mediocră a Învăţământului din întreaga ţară. Cele trei luni de vacanţă de vară nu par să fi schimbat prea mult sistemul educativ din România. Situaţia din întreaga ţară, unde există peste 9.000 de şcoli care nu au dreptul de a funcţiona, are corespondent şi la Cluj. 6% mai multe şcoli avizate sanitarComparând statisticile Autorităţii de Sănătate Publică Cluj din luna iunie şi statisticile de la sfârşitul lunii august relevă o creştere cu doar 6% a numărului de şcoli autorizate sanitar. La ora actuală, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, dintre cele 510 şcoli clujene, 200 nu au avize sanitare, ceea ce reprezintă aproape 40%. În mod ciudat, creşterea de 6% este chiar încurajatoare şi justifică cele 900 de miliarde de lei vechi investiţi în ultimii doi ani în şcolile din judeţ, cel puţin aşa susţin oficialii din învăţământul clujean. „În doi ani de zile nu se poate face tot ce nu s-a făcut până acum, dar situaţia este mult mai bună acum”, declara presei Tunde Peter, în cadrul Colegiului Prefectural de la sfârşitul lui august, unde şi Călin Platon, prefectul Clujului a remarcat situaţia mult îmbunătăţită. „Avem şcoli care au fost modernizate şi unde sunt asigurate condiţii civilizate. În acest moment am siguranţa că toate şcolile vor fi pregătite pentru începutul noului an şcolar”, explica acesta.Mai puţină materie din acest an şcolar Dacă în privinţa şcolilor cu avize sanitare, cele trei luni de vacanţă au adus un plus de 6%, din punctul de vedere al curriculei şcolare, vacanţa „mare” a adus un minus de aproape 30%. Spre bucuria elevilor, începând cu acest an şcolar vor avea mai puţine lecţii şi mai puţin de învăţat. Capitole precum adaptarea plantelor la diferite condiţii de mediu de la disciplina Biologie, textele sugerate de la Limba şi Literatura Română sau anumite terorii de la fizică au fost complet eliminate din programa şcolară, iar multe alte lecţii au fost mutate în clase superioare. „Iniţial am cerut o revizuire cu 70%, în speranţa că ne vom apropia la 40%, însă am ajuns la o reducere de 30% a materiei. De la 1 septembrie, o altă metodologie va sta la baza predării materiilor”, anunţa la momentul finalizării revizuirii tuturor programelor şcolare Zvetlana Preoteasa, secretar de stat în MEC. Salariile dascălilor rămân deocamdată neschimbateSingurul domeniu în care vacanţa de vară nu a adus niciun minus şi cu siguranţă niciun plus pare să fie salarizarea dascălilor. Deşi la începutul verii, în urma ameninţărilor cu greva, profesorii au primit promisiuni că li se vor mări salariile prin adoptarea unor proiecte de lege, lunile de vară i-au făcut pe demnitarii români să uite de promisiunile făcute. Rezultatul este cert: mâine şcoala va începe cu proteste. În Cluj, dascălii membri ai Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar, condus de Lucia Cojocaru, au decis să poarte ecusoane pe parcursul festivităţilor de deschidere a noului an şcolar pentru „a-şi manifesta în mod public protestul, în faţa părinţilor şi a membrilor comunităţii, arătând că interesele dascălilor coincid cu cele ale beneficiarilor serviciilor din învăţământ”, după cum afirmă Cojocaru.

Tudor Ravoiu
Sursa: http://www.informatiacluj.ro/Sub-semnul-mediocritatii+3874

11 sept. 2008

Scoala ... înainte de 15 septembrie (detalii)

Cu doar citeva zile inainte de inceperea scolii, unitatile de invatamint din mediul rural se afla in... silentio stampa. Ce asteapta... inceperea anului scolar, desigur. Cum asteapta... dupa cum spuneam.
Dupa principiul "ii bine si asa", oricum porcul nu se ingrasa in ajun, lucrarile, de la cele de igienizare la cele de reabilitare, par sa stagneze. Cel putin, asa le-am gasit noi. Scoala cu clasele I-VIII din Caianu arata ca si cum nu i-ar mai lipsi nimic. Zugravita recent (anul trecut) atit in exterior cit si in interior, acoperis nou, geamuri termopane, calorifere, usi de lemn, toalete moderne. Totusi... Centrala termica inca nu este data in folosinta, dar nici nu lucreaza nimeni in aceasta privinta. "Oamenii vin la munca in masura in care vin... asa s-a intimplat toata vara. Este vorba despre o firma din Cluj", incepe sa povesteasca Mihaela Horvath, secretara scolii. In salile de clasa curatenia nu a fost facuta, dar nici femei de servici nu se zaresc prin preajma. "Au fost de dimineata, s-au dus acasa sa manince", incearca sa ne convinga Mihaela Horvath. Intr-o sala parchetul este rupt, dar... "din cauza acoperisului... de cind l-am schimbat avem astfel de probleme", mai spune femeia. Cit despre cadrele didactice... trebuie sa vina, ni se comunica. E drept, pina in 15 septembrie au vreme sa ajunga!
La Mociu, una dintre cladirile scolii este relativ noua. A fost facuta in urma cu 4 ani de catre Fundatia World Vision si arata asa cum ar trebui sa arate o unitate de invatamint civilizata. Totusi, nu are apa curenta, din care pricina scoala nu beneficiaza de autorizatie de functionare. Primarul, Marton Horvath, promite ca pina la inceperea anului scolar apa o sa fie introdusa in Mociu si in alte doua localitati apartinatoare comunei. Cit despre transportul copiilor de pe sate la scoala din comuna, toata lumea asteapta noul microbuz de la Guvern! "Speram sa primim un microbuz modern, Inspectoratul scolar clujean o sa primeasca 31 de microbuze, iar unul va ajunge la noi. Cel vechi functioneaza cu cheltuieli enorme", mai spune primarul comunei Mociu. "Avem un microbuz, speram sa mai primim unul, avem mare nevoie", admite si Dorina Rus, secretara scolii din Mociu. O scoala cu o eleganta sala de fitness, clase moderne si laborator multimedia. Si, daca e sa ne luam dupa primar, cu apa curenta in curind.
Trebuie spus insa ca, atit la scoala din Caianu, cit si la cea din Mociu, directorii lipsesc... cu desavirsire. Se vede treaba ca ne-am ales prost momentul!

Cu lacatul pe poarta
Si ca sa ne demonstreze providenta ca intotdeauna se poate si mai rau, tot ce gasim la Geaca si Taga in materie de pregatiri de an scolar sint... niste lacate, aproape ruginite, pe portile de la intrare. La scoala cu clasele I-VIII geaca, tencuiala de pe peretii exteriori sta sa cada, important e ca sint geamuri termopane. Scoala Sucutard, comuna Geaca, asteapta, de asemeni, inceputul de an scolar cu lacatul pe poarta. La fel scoala cu clasele I-IV din Taga, alaturi de care troneaza, in aceeasi liniste suparatoare, constructia noii cladiri. Una peste alta, cu doar citeva zile inainte de inceperea scolii, unitatile de invatamint din mediul rural se afla in... silentio stampa.

Fara apa si canalizare, vesnica problema
In judetul Cluj, 135 de unitati de invatamint (din 543) nu au primit autorizatie de functionare pentru anul scolar 2008-2009 din partea Autoritatii de Sanatate Publica, marea majoritate a acestora din cauza lipsei apei curente si a canalizarii.
83 de scoli din judetul Cluj au beneficiat, in luna august, de fonduri pentru lucrari de investitii, reabilitare, reparatii capitale, utilitati, suma totala alocata de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului fiind de 12,17 milioane de lei.

Se pregatesc de proteste
Sindicatul Liber al Invatamintului Preuniversitar Clujean (S.L.I.P.C.) sustine, fara rezerve, initiativa legislativa de majorare, in anul 2008, cu 50% a salariilor personalului didactic. "In opinia noastra, aceasta ar fi singura solutie prin care pot fi atrasi catre invatamint tineri cu vocatie pentru meseria de dascal si de a stopa migrarea cadrelor didactice de valoare catre alte domenii unde salariile sint atractive. In situatia in care aceasta initiativa legislativa mult asteptata de salariatii din invatamint nu va primi un vot favorabil in Camera Deputatilor, S.L.I.P.C. va consulta pe cei peste 5.000 de membri de sindicat si, in functie de optiunile acestora, se va stabili cind si sub ce forma vor fi demarate actiunile de protest", a declarat prof. Lucia Cojocaru, presedintele S.L.I.P.C. Potrivit acesteia, ar fi vorba de o crestere semnificativa fata de veniturile pe care le au acum dascalii. Un invatator cu studii medii si definitivat are un salariu de 627 de lei net pe luna. Ceva mai mult primeste un profesor debutant cu studii superioare - 691 de lei net. Un profesor cu studii superioare si grad didactic I are un salariu putin mai mare decit salariul mediu pe economie, iar unul cu 18 ani la catedra pimeste in mina aproximativ 1.500 de lei lunar. Profesorii cu studii superioare de scurta durata, grad didactic I si vechime de peste 40 de ani cistiga putin peste 1.600 de lei. F.S.L.I.. «Forma noastra de protest la inceput de an scolar este decenta, dar ferma. Membrii nostri de sindicat vor purta ecuson, isi vor manifesta in mod public protestul, in fata parintilor si a membrilor comunitatii, aratind ca interesele dascalilor coincid cu cele ale beneficiarilor serviciilor din invatamint si ca avem nevoie de solidaritate sociala in aceasta privinta», a mai spus presedintele S.L.I.P.C.

Ana-Maria VAIDA
Sursa: http://www.ziarulfaclia.ro/Scoala-inainte-de-15-septembrie-+16005

10 sept. 2008

F.S.L.I. solicită Guvernului României ca valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioada 1 oct. - 31 dec. 2008 sa fie 299,933 (detalii)


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în numele celor peste 190.000 de membri de sindicat pe care-i reprezintă, vă aminteşte că, în conformitate cu prevederile O.G. nr.15/2008, Guvernul României are obligaţia de a stabili printr-un act normativ cuantumul procentului cu care vor fi majorate salariile personalului didactic începând cu data de 01.10.2008.În conformitate cu prevederile art. 1 alin (1) lit.c) „pentru funcţiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 şi 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, poate deveni 299,933 lei, în condiţiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creşterea produsului intern brut, ţinta de inflaţie, precum şi nivelul productivităţii muncii”. Având în vedere că, prin Acordul Tripartit semnat de Guvernul României cu confederaţiile sindicale pentru creşterea salariului minim brut în perioada 2008-2014, se recunoaşte că PIB-ul României va creşte în 2008 conform prognozei, că rata inflaţiei se va încadra în limitele stabilite şi ţinând cont că „în anul 2008 economia românească va cunoaşte o creştere fără precedent” conform declaraţiilor făcute de d-voastră şi ministrul economiei şi finanţelor, domnul Varujan Vosganian, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României ca valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 să fie 299,933 lei.

Presedinte F.S.L.I.
Aurel Cornea

Adresa F.S.L.I. CAMERA DEPUTATILOR (detalii)

Catre CAMERA DEPUTATILOR,
In atentia domnului presedinte Bogdan OLTEANU

Avand in vedere ca Senatul Romaniei a aprobat in data de 8 aprilie 2008 iniţiativa Partidului Social Democrat pentru modificarea Legii nr. 220/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în numele celor peste 190.000 de membri de sindicat, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ vă roagă respectuos să solicitaţi Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor aprobarea ca această iniţiativă legislativă să fie dezbătută, în regim de urgenţă, în planul acestei camere.În opinie federaţiei noastre majorarea salarială propusă prin această iniţiativă legislativă este singura soluţie prin care pot fi atraşi către învăţământ tineri cu vocaţie pentru meseria de dascăl şi de a stopa migrarea cadrelor didactice către alte domenii unde salariile sunt atractive. De asemenea, fără salarii motivante în învăţământ, este imposibil să se înfăptuiască mult aşteptata reformă în acest domeniu cheie, cel de care depinde dacă România va intra sau nu în rândul ţărilor dezvoltate.
Cu speranţa că veţi da curs solicitării noastre, vă mulţumim anticipat.

Cu consideraţie,
Preşedinte F.S.L.I.
Aurel Cornea

Fondurile pentru mierea de albine care se va acorda preşcolarilor şi şcolarilor vor fi alocate de la bugetele locale (detalii)

În şedinţa de Guvern de miercuri, 27 august, a fost aprobată propunerea Ministerului Educaţiei ca fondurile necesare pentru mierea de albine care se va acorda preşcolarilor şi şcolarilor să aibă aceeaşi sursă de finanţare ca şi produsele lactate şi de panificaţie.
Propunerea şi modificările aferente sunt incluse într-o Ordonanţă de modificare a Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolarii şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional.Astfel, sumele pentru mierea de albine care va fi distribuită ca supliment nutritiv preşcolarilor şi şcolarilor din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional vor fi suportate, începând cu 1 ianuarie 2009, din bugetele locale ale judeţelor, sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Iniţial, Legea nr. 509/2006 prevedea ca fondurile necesare pentru acordarea de miere de albine să fie alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Având în vedere însă, faptul că Ordonanţa 32/2001 stabileşte că finanţarea învăţământului preuniversitar se face din bugetele locale ale judeţelor, sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, Executivul a aprobat noua ordonanţă care reglementează sursele de finanţare.
Numărul estimat de beneficiari ai acordării de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolarii şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confessional este de 1.400.000.Normele de aplicare a Ordonanţei vor fi întocmite de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în termen de 60 de zile de la data publicării sa în Monitorul Oficial şi vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern.

BIROUL DE PRESĂ
Sursa: http://www.edu.ro/index.php/pressrel/10642

Noutati BACALAUREAT si TEZE CU SUBIECT UNIC in anul scolar 2008-2009 (detalii)

Prezentarea noilor metodologii pentru examenul naţional de Bacalaureat şi pentru tezele cu subiect unic - anul şcolar 2008-2009

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a finalizat şi publicat pe site-ul http://www.edu.ro/ ordinele de ministru privind metodologiile de organizare şi desfăşurare şi calendarul examenului naţional de Bacalaureat 2009, respectiv al tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a în anul şcolar 2008-2009.Acestea au fost proiectate pornind de la metodologiile anterioare, la care s-au operat o serie de modificări rezultate din propunerile făcute de comisiile judeţene pentru organizarea acestor evaluări, de către cadre didactice, elevi şi părinţi, precum şi ca urmare a sugestiilor unor organizaţii ale societăţii civile. Toate aceste propuneri şi observaţii au fost înregistrate la CNCEIP şi MECT în perioada 16 iulie -16 august, când proiectele au fost postate spre dezbatere publică pe website-ul http://www.edu.ro/.
Metodologia de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a în anul şcolar 2008-2009 conţine o serie de noutăţi, între care amintim:
- elevii vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase, şi nu pe unitate şcolară, conform unei listei nominale afişate în prealabil;
- evaluarea în sesiunile de teze unice din anul şcolar 2008‑2009 presupune ca fiecare lucrare să fie corectată de doi profesori: unul dintre aceştia este profesorul de specialitate care a predat la clasă (care va corecta lucrările în şcoală), iar celălalt, un profesor evaluator din centrul de evaluare, extern unităţii de învăţământ de la care provine teza;
- durata activităţii de evaluare este de maximum 3 zile pentru fiecare şcoală, inclusiv ziua în care s-a susţinut proba, iar în centrele de evaluare, de maximum 4 zile;
- lucrările care iniţial au primit note finale cuprinse între 4,50 şi 4, 99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99 sau o notă finală cel puţin egală cu 9,50, vor primi nota definitivă acordată de comisia de contestaţii;
- vor fi sancţionate în conformitate cu prevederile legale, cadrele didactice care comit fapte cu caracter infracţional legate de organizarea şi desfăşurarea tezelor cu subiect unic (furnizarea soluţiilor problemei, înlocuiri de lucrări, falsificări de lucrări), care permit sau favorizează fraudarea probei sau care au manifestări care atestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin. După caz, Comisia Naţională sau comisia judeţeană /a municipiului Bucureşti sesizează în scris organele de cercetare penală;
- pentru elevii de la clasele cu frecvenţă redusă se aplică acelaşi calendar de desfăşurare a tezelor;
- fiecare membru al comisiei va da o declaraţie în care precizează că îşi asumă responsabilitatea pentru respectarea întocmai a prevederilor legale şi că a luat la cunoştinţă măsurile disciplinare care se pot lua împotriva sa în cazul în care se constată nereguli; aceste măsuri pot să ducă până la excluderea din învăţământ.
Pentru examenul de Bacalaureat, ordinul privind aprobarea metodologiei de organizare şi desfăşurare prevede că lista disciplinelor şi programele valabile pentru anul 2009 sunt cele valabile pentru anul şcolar 2007-2008. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat de anul viitor este programată între 22 iunie şi 9 iulie, iar a doua, între 17 august şi 3 septembrie.
În ceea ce priveşte Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat de anul viitor, elementele de noutate vizează următoarele aspecte:
- subiectele pentru examenul de Bacalaureat se clasifică în categoria documentelor secret de serviciu din momentul demarării acţiunii de elaborare a acestora şi până în momentul în care devin publice;
- Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preunivesitar va posta pe Internet structura subiectelor pentru probele scrise şi a biletelor pentru probele orale, precum şi precizările metodologice referitoare la cerinţe şi la modalităţile de evaluare ale acestora în data de 30 noiembrie 2008. Variantele de subiecte (categoriile de itemi) din care vor fi generate prin combinare variantele din zilele de examen vor fi publicate în data de 1 martie 2009;
- din comisia judeţeană de bacalaureat/ a municipiului Bucureşti face parte şi inspectorul şcolar de educaţie fizică şi sport, respectiv cel de arte, care vor monitoriza întreaga organizare şi desfăşurare a probelor practice la disciplinele respective;
- între atribuţiile membrilor comisiilor de bacalaureat este prevăzută în mod expres obligaţia preşedintelui comisiei de bacalaureat din centrul zonal de evaluare de a se asigura că membrii comisiei nu fac publice informaţii cu privire la conţinutul lucrărilor scrise evaluate în cadrul centrului respective;
- profesorii evaluatori au ca atribuţie şi asigurarea confidenţialităţii cu privire la conţinutul lucrărilor scrise care le‑au fost repartizate spre evaluare.În semestrul I, calendarul tezelor (primele perioade), comun pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, are următoarea configuraţie: 25 noiembrie - limba şi literatura maternă, 3 decembrie - limba şi literatura română, 11 decembrie şi matematică, 16 decembrie - istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a). În semestrul al II-lea sunt programate următoarele teze: 29 aprilie 2009 - limba şi literatura maternă, 5 mai 2008 - limba şi literatura română, 13 mai 2009 - matematică şi 21 mai 2009 - istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a).

BIROUL DE PRESĂ
Sursa: http://www.edu.ro/index.php/pressrel/10655