Cluj-Napoca, P-ta Stefan cel Mare nr. 4/19, Tel: (0264)596947, Fax: (0264)594136 www.slipc.ro E-mail: slipcluj@gmail.com
Se afișează postările cu eticheta Comunicate F.S.L.I.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comunicate F.S.L.I.. Afișați toate postările
29 nov. 2018
22 mar. 2018
19 feb. 2018
FSLI începe protestele – miercuri şi joi pichetează Ministerul Muncii
Comunicat de presă 19.02.2018
FSLI începe protestele – miercuri şi joi pichetează
Ministerul Muncii
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va picheta Ministerul Muncii miercuri, între orele 13.00
– 15.00 şi joi, între orele 10.00 – 14.00.
Decizia a fost luată după ce federaţia noastră a trimis
memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii,
Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către
Guvernul României.
Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor
din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora
ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară.
FSLI cere
Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind
unele măsuri fiscal- bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi
în concediu medical pierd sume importante din venit.
FSLI solicită
Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul
didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară
a grilei de salarizare. Precizăm faptul că majorarea acordată la 1 ianuarie
2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de
trai al angajaţilor din educaţie să fie cât mai scăzut.
FSLI solicită, de
asemenea, ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 să se acorde
și pentru
personalul nedidactic.
FSLI cere
modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări
atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor
din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând
cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul
didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat
cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.
FSLI solicită
Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice
să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard.
Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum și cazurile medicale grave,
care îi împiedică pe colegii noștri să își desfășoare activitatea la catedră,
impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii.
Pentru declaraţii şi informaţii suplimentare:
Simion Hancescu, preşedinte FSLI – 0722.779.716
George Purcaru, prim-vicepreşedinte FSLI – 0744.242.804
Cornelia Popa-Stavri, secretar-general FSLI – 0732.723.066
26 ian. 2018
FSLI: Mai multe şcoli riscă să fie închise din cauza costului standard per elev, calculat greşit
Comunicat de presă, 26.01.2018
Sistemul de
învăţământ este într-o permanentă dinamică, iar școlile din România sunt extrem
de eterogene dacă ne referim la numărul de elevi la clasă, mediul în care
funcționează sau la componența resursei umane și de aceea modul de stabilire a
acestui cost standard ar trebui să țină cont de toate particularitățile
existente pentru o unitate de învățământ. De asemenea, credem că în funcţie de
fiecare situaţie în parte trebuie introduşi indici de corecție reali, care să
ajute la echilibrarea finanţării unităţilor de învăţământ. Din păcate, din anul
2011, de când a fost introdus și până în prezent, valoarea costului standard a
fost stabilită în mod arbitrar: Ministrul Finanțelor Publice a aprobat cuantumul
sumelor destinate salariilor, iar Ministerul Educației a împărțit aceste sume
la numărul de elevi și preșcolari, rezultând, din condei, costul standard.
Aşa am ajuns în
situaţia gravă în care mai multe şcoli ar putea să fie închise. Este vorba
despre școli mici, cu câte 8-10 copii la clasă, situate în zone izolate, care
sunt în pericol de a fi desfiinţate. În acest caz trebuie introduși indici de corecție
acoperitori, pentru că cei care contează, în primul rând, sunt elevii care au
dreptul la educație! Desfiinţarea unor şcoli, fără a asigura transportul elevilor
la o școală apropiată, înseamnă o măsură iresponsabilă. Ştim că înființarea sau
desființarea unei unități de învățământ intră în competența autorităților
locale și a inspectoratelor școlare. Cerem, însă Ministerului Educaţiei să fie
partenerul nostru şi al elevilor, într-un mod real şi să ia măsurile prin care
se poate ajunge la un cost standard calculat corect. Elevii şi profesorii nu trebuie să fie sacrificaţi
pentru că o școală nu se încadrează în limitele de cheltuieli, deşi sunt
situaţii speciale.
Federaţia
Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită, de asemenea, Ministerului
Educaţiei şi stabilirea clară a normativelor pentru personalul didactic auxiliar
și pentru personalul nedidactic, categorii de salariați decimați numeric în
ultimii ani. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit în mod exact care este un
minimum de personal care trebuie să existe într-o unitate de învățământ, pentru
ca acea unitate să funcționeze normal, astfel încât elevii să nu aibă de
suferit.
Secretar general FSLI, Cornelia Popa-Stavri: 0732.723.066
Mai multe şcoli sunt somate în această perioadă de conducerile
inspectoratelor școlare și de Ministerul Educaţiei Naţionale să ia măsurile
care se impun pentru a se încadra în chetuielile de personal aprobate prin
Legea bugetului de stat pentru anul 2018. Aceste cheltuieli sunt stabilite în
funcţie de costul standard per elev/preșcolar care, în multe situaţii, este
calculat fără să se ţină cont de realitatea existentă în unităţile de
învăţământ. FSLI cere urgent regândirea modului de calcul al acestui cost
standard.
Federaţia
Sindicatelor Libere din Învăţământ contestă modul în care este aplicat costul
standard per elev, în funcţie de care sunt alocaţi banii pentru salariile
angajaţilor din educaţie.
Totodată, avem situații
de-a dreptul aberante în care colegii sau licee de prestigiu nu se pot încadra în cheltuielile aprobate.
Motivul: sunt foarte multe cadre didactice cu gradul didactic I, cu gradații de merit sau doctorate, care
trebuie să fie remunerate pe măsură, însă formula de calcul a costului standard
per elev nu prevede indici de corecție pentru aceste particularități. Ne întrebăm,
în aceste condiţii, dacă mai sunt profesorii încurajaţi să investească în
formare continua?
“Finanţarea
unităţilor de învăţământ este cea mai mare problemă a sistemului educațional. Guvernanții
trebuie să-și schimbe mentalitatea în ceea ce priveștea alocarea fondurilor
pentru acest domeniu. Trebuie să înceteze bătaia de joc la adresa colegilor
noştri sau la adresa elevilor. Suntem puşi într-o situaţie absurdă în care ne
simţim ca pe o moşie în care ne milogim în faţa stăpânului să nu ne taie din
porţia de mâncare. O țară care îşi închide şcolile, pentru că guvernanţii nu
sunt în stare să asigure fonduri suficiente pentru funcţionarea lor, nu e o
ţară condusă spre dezvoltare, e o ţară care pune lacăt pe propriul viitor. FSLI
atrage atenția că nemulţumirile membrilor de sindicat se adună de la o zi la
alta, iar calea dialogului social nu va mai fi o soluţie pentru noi să rezolvăm
problemele generate educației de către cei aflaţi la putere”, a declarat
preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
Pentru informaţii suplimentare și declarații:
Preşedinte FSLI, Simion Hancescu: 0722.779.716Secretar general FSLI, Cornelia Popa-Stavri: 0732.723.066
15 ian. 2018
Umilitor – Secretare şi şoferi din primării, plătiţi mai bine decât profesorii
Comunicat de presă, 15.01.2018
Pentru declaraţii şi informaţii
suplimentare:
Simion Hancescu, preşedinte
FSLI – 0722.779.716
Cornelia Popa- Stavri, secretar general FSLI – 0732.723.066
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage
atenţia că angajaţii din educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul
bugetar, în ciuda majorărilor anunţate în acest an. Avem profesori care sunt
plătiţi cu mult mai puţini bani decât secretarele sau şoferii din primării,
care beneficiază de salarii stabilite discreţionar. Este de-a dreptul
revoltător, însă cum au reuşit aleşii să ajungă la salarii de zece ori mai mari
decât ale profesorilor care au ani întregi de experienţă la catedră.
De la 1 ianuarie
2018 un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit
net de 1.440 de lei, va primi o majorare
salarială de doar 55 de lei. Este suma reală pe care o primeşte un cadru
didactic, după creşterea salariului brut cu 25%. În realitate, majorarea
salariului net este de doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către
stat.
Un profesor, cu
peste 40 de ani de muncă, va avea de la 1 ianuarie 2018, salariul net de 2.887
lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere
reală de 4,2%.
Prin Legea cadru
nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul
didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76 (coeficienţi de
salarizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în
treimea inferioară a grilei de salarizare.
Îi reamintim, pe
această cale, ministrului Muncii, doamna Lia Olguţa Vasilescu, faptul că
această lege a fost elaborată, fără să existe negocieri serioase,
confederațiile sindicale nu au primit acest proiect și nu au avut posibilitatea
de a analiza proiectul în ansamblu. Au fost doar întâlniri separate cu liderii
domeniilor ocupaționale, cărora li s-au prezentat grilele sectoriale și care nu
au știut ce se întâmplă și în celelalte sectoare de activitate, așa cum au
decurs negocierile la Legea nr.284/2010. Legea de salarizarea în sistemul
bugetar ar fi trebuit să așeze salariații în grile în funcție de cât de mult
depinde dezvoltarea economică a României de domeniul din care fac parte
aceștia. Privind grilele de salarizare, admninistrația și cei care lucrează în
instituțiile de forță ale statului român sunt domeniile cele mai importante din
România, în viziunea celor care au aprobat această lege..
Legea cadru nr.153/2017
este o lege nedreaptă, atâta timp regulile de aplicare sunt diferite și discriminatorii.
În timp ce angajaţii din educaţie vor primi acum, la început de an, sume
infime, pentru aleși s-au făcut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la
data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare acest act normativ. În cazul
acestora se acordă indemnizații calculate prin înmulțirea coeficienților de
ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este începând cu data de 1
ianuarie 2018, de 1.900 lei.
Iată câteva exemple
de indemnizaţii ale aleşilor locali – valoarea brută, de la 1 ianuarie 2018:
- Viceprimar de
comună sub 3.000 locuitori - 5.700 de
lei (coeficient - 3);
- Viceprimar de
municipiu reședință de județ - 15.200 de lei (coeficient - 8);
- Primarul
Capitalei - 19.000 de lei (coeficient -
10).
Însă, pentru
angajaţii din primării şi consilii locale sau judeţene nu există coeficienți de
ierarhizare, salariile acestora depinzând de bunăvoința șefului instituției și
de venitul pe care îl primeşte acesta. Aşa s-a ajuns la situația în care sunt
primării în care şoferii sau secretarele au salarii mai mari decât un profesor
cu 25 de ani vechime.
Dacă în alte ţări,
cu economie dezvoltată și cu democrație avansată, salariile din administraţia
publică sunt mai mici decât cele din învăţământ, în România salariul mediu net
din adiministraţie este de aproximativ 3.850 de lei, în timp ce în educaţie
acesta este de aproximativ 2.350 de lei.
“Într-o ţară normală nivelul salariilor trebuie să reflecte importanţa
muncii prestate de beneficiarii acestora. Este greu de spus care este cel mai
important sector de activitate, dar cei mai mulţi specialişti susţin că
învăţământul şi cercetarea sunt domeniile de care depinde dezvoltarea economică
a unei ţări. În aceste condiţii, salariile din învăţământ ar trebui să fie
printre cele mai mari. Dacă facem analiza obiectivă a modului în care sunt
plătite cadrele didactice din România, constatăm că ţara noastră este atipică,
salariile din educaţie fiind anormal de mici. Este revoltător faptul că, până
în anul 1989, pe grila de salarizare a Legii nr.57/1974, un profesor de liceu (
clasa de salarizare 32), avea un salariu apropiat de un preşedinte de tribunal,
iar profesorul debutant avea clasa de salarizare 18, pe o scară de la 1 la 41.
Astăzi, de exemplu, salariile din administraţie și ordine publică sunt cu 60 la
sută mai mari decât cele din educaţie, în timp ce în țările dezvoltate și cu o
democrație avansată, lucrurile stau invers, adică salariile din educație sunt
mai mari decât cele din administrație și ordine publică. Este revoltător că
Legea cadru nr.153/2017 nu elimină această anomalie. Argumentul guvernanților este că “sunt
mulți cei din educație și mai mult nu permite bugetul”. În învățământ numărul
angajaţilor este stabilit în funcţie de numărul de copii, iar de la educaţia
adevărată nu trebuie să facem rabat. Cu o asemenea poziționare în grilele de
salarizare a celor care pregătesc viitoarea forță de muncă, șansele ca România
să ajungă în rândul ţărilor cu nivel de trai ridicat tind către zero”, a
declarat preşedintele FSLI Simion Hancescu.
Cornelia Popa- Stavri, secretar general FSLI – 0732.723.066
4 dec. 2017
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului şi Parlamentului măsuri de protecție pentru cadrele didactice
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I. ) cere de urgenţă Guvernului, dar şi parlamentarilor României, măsuri de protecţie pentru cadrele didactice așa cum au polițiștii și magistrații, în cazul în care sunt agresați fizic sau verbal. F.S.L.I. a depus la Parlament încă din anul 2015 un proiect de act normativ, preluat de un grup de parlamentari, prin care a cerut acest lucru și, din păcate, proiectul zace şi acum în sertarele Parlamentului. Această inițiativă a venit ca urmare a numeroaselor cazuri de violență din școli, iar până acum autoritățile nu au reușit să rezolve această problemă. F.S.L.I. este împotriva actelor de violenţă, abuz sau vandalism care au loc în orice spaţiu public, cu atât mai mult în unităţile de învăţământ. Statistici ale Ministerului Educaţiei din anul 2015 arată că în fiecare zi sunt raportate 70 de cazuri de violenţă în şcoli, victime fiind atât elevi, cât şi cadre didactice.
Potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Educaţiei, la nivelul anului 2015, peste 19.000 de cazuri de violenţă au fost înregistrate în şcoli. Cifrele sunt însă şi mai mari, întrucât multe dintre cazuri nu sunt raportate la nivelul inspectoratelor şcolare.
Imaginile difuzate de mass-media, în care un cadru didactic din Teleorman este umilit, batjocorit şi agresat de către elevii săi, ne revoltă. Anul trecut un cadru didactic din județul Botoșani a fost lovit cu violență de un părinte chiar în fața colectivului de elevi, fiind transportat la spital. F.S.L.I. a demonstrat că este un partener real al elevilor şi al părinţilor şi, pentru că ne dorim un sistem de educaţie sănătos, atragem atenţia opiniei publice, dar şi Guvernului şi Parlamentului României, că astfel de situaţii nu trebuie să se întâmple în unitățile de învățământ. Școala trebuie să fie mediul care-i formează pe tineri pentru a fi buni cetățeni și nu un spațiu propice pentru încurajarea apariției viitorilor infractori.
F.S.L.I. solicită Inspectoratului Şcolar Teleorman, precum şi Ministerului Educaţiei să verifice ce s-a întâmplat cu exactitate în unitatea de învăţământ şi să ia măsurile care se impun, potrivit legislaţiei în vigoare.
În plus, federaţia noastră face apel la toţi factorii de decizie să dezbată iniţiativa legislativă prin care F.S.L.I. a solicitat măsuri de protecție a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției. Considerăm că se impune un astfel de act normativ, prin care profesorii să fie protejați de posibili agresori, care ar urma să răspundă în fața legii. Astfel, cadrele didactice vor putea să se simtă în siguranţă în unităţile de învăţământ şi să îşi desfăşoare activitatea cât mai bine, pentru binele elevilor.
“Imaginile difuzate de întreaga mass-media sunt de-a dreptul şocante. Cu atât mai mult, cu cât nu sunt singurele. În fiecare an avem parte de astfel de scene. Agresivitatea nu are ce să caute în locul în care copiii sunt educaţi. Nu vrem să condamnăm pe nimeni, dar vrem să avem un sistem de învăţământ corect, în care să nu fie nici încurajate şi nici ascunse astfel de situaţii, doar pentru a păstra prestigiul unei şcoli sau pentru a nu deranja liniştea unui director. Cerem Guvernului şi Parlamentului măsuri de protecție pentru cadrele didactice, măsuri de care beneficiază alte categorii profesionale. Considerăm că orice atingere a integrităţii fizice sau morale a unui cadru didactic trebuie să fie drastic pedepsită. Suntem convinşi că părinţii ne vor sta alături în acest demers, precum şi elevii. F.S.L.I. îşi doreşte calitate în actul educaţional, dar şi respect faţă de cei care fac educaţia. Cu situaţii de violență, şcoala poate să devină un loc al nesiguranţei şi al exemplelor greşite”, a declarat preşedintele F.S.L.I., Simion Hancescu.
22 nov. 2017
FSLI a transmis autorităților Rezoluția „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!”
Federația
Sindicatelor Libere din Învățământ a adoptat în cadrul Conferinței Naționale,
care a avut loc în perioada 16-18 noiembrie, Rezoluția „INVESTIȚIA ÎNEDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!”, prin care solicită rezolvarea mai multor
probleme cu care se confruntă sistemul de educaţie din România.
FSLI
solicită ca, până la data de 1 decembrie 2017, să fie eliminate
discriminările salariale create de interpretarea eronată a prevederilor
Legii Nr. 153/2017, precum și modificarea actualei legi - cadru de salarizare,
în sensul majorării coeficienților de ierarhizare pentru personalul didactic. Doar astfel vom stopa migrarea masivă a
cadrelor didactice către alte ţări în care sunt mai bine plătite pentru munca
pe care o desfăşoară. Totodată, din cauza plecării personalului calificat,
sistemul de educaţie a devenit singurul din Europa în care sunt acceptaţi
necalificaţii.
FSLI
cere alocarea unui procent de minimum 6% din P.I.B. pentru Educaţie,
condiţie esenţială pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ și evoluția
întregii societăți românești. Guvernele României au practicat constant o
politică de subfinanțare cronică a sistemului de învățământ și au alocat un
procent de doar 3 % din P.I.B., în timp ce media în Uniunea Europeană acesta este
de 5,3 %.
FSLI
atrage atenția privind necesitatea elaborării de către Parlament a unei noi
legi a educației naționale, care să nu fie modificată cel puțin pentru un
ciclu complet de învățământ. Totodată, trebuie demarate negocierile pentru o lege
distinctă privind Statutul personalului didactic.
FSLI solicită prin această Rezoluție analizarea cu
obiectivitate a actualelor programe școlare, pentru a se face modificările care
se impun . Doar în acest
fel absolvenții se vor putea integra pe piața muncii. În plus, comunitățile
locale, care nu dispun de resurse financiare, au nevoie urgent de acordarea de
fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi.
FSLI a
transmis Rezoluția „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!” Ministerului
Educaţiei Naționale, Guvernului României, Parlamentului României şi tuturor
partidelor politice parlamentare.
Textul integral al Rezoluției poate fi consultat aici:
Pentru declaraţii şi informaţii suplimentare:
Preşedinte
FSLI, Simion Hancescu: 0722.779.716
FSLI: Dreptul copiilor la educaţie ne obligă să fim responsabili în faţa lor
Comunicat de presă, 20.11.2017
Nimic din această lume nu poate să ne facă să încălcăm
drepturile omului şi cu atât mai mult drepturile copilului. Preambulul “Declaraţiei
drepturilor copilului”, emisă în 1959 de către Organizaţia Naţiunilor Unite
prevede un lucru esenţial: “Omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun din ce are de
oferit”. Noi, adulţii, avem datoria de a face tot ce ne stă în putinţă să
ajutăm copiii să creasă, să se dezvolte şi să aibă libertatea de a alege.
Federaţia
Sindicatelor Libere din Învăţământ reprezintă 165.000 de angajaţi din educaţie.
Aproape în fiecare şcoală din această ţară avem membri de sindicat, oameni
responsabili, cei mai mulţi cadre didactice care au, înainte de orice, un
obiectiv clar: educaţia copiilor. Potrivit unui studiu al Organizaţiei Salvaţi
Copiii, în România unul din doi copii este expus riscului de sărăcie, fapt care
se reflectă şi în educaţia acestuia. Acelaşi studiu arată că peste 50 la sută
dintre copii nu frecventează învăţământul preşcolar. Sunt cifre alarmante care
ar trebui să mobilizeze întreaga societate către schimbare.
Este
obligaţia autorităţilor din această ţară să ia măsurile necesare prin care
România să nu mai aibă copii care nu au ce mânca, nu au haine sau încălţăminte,
nu au căldură în case, nu au primit jucării sau cărţi.
Instituţiile
responsabile ar trebui să aibă grijă ca orice copil să meargă la grădiniţă şi
la şcoală. Aceste instituţii trebuie să ofere copiilor condiţii de şcolarizare
egale în unităţile de învăţământ din mediul rural şi urban, aşa cum ar trebui să
combată orice formă de discriminare sau de excluziune socială. Noi, cei care
facem parte din sistemul educaţional avem datoria de a oferi calitate în
educaţie, prin dascăli bine pregătiţi, talentaţi şi implicaţi în ceea ce fac,
precum şi un sistem de predare şi evaluare la standarde europene, care să pună
în valoare abilităţile fiecărui elev.
“Astăzi, de Ziua internațională a
drepturilor copilului, este vorba despre ei şi drepturile lor.
Ei, copiii, pe care ar trebui să învăţăm să îi preţuim, pentru că realitatea ne
arată că nu o facem suficient. Fiecare dintre noi este vinovat pentru orice
copil din această ţară al cărui drept la o viaţă decentă şi educaţie a fost
încălcat. O societate nu poate fi modernă dacă are copii care se luptă pentru
supravieţuire. O societate care se respectă, învaţă să îşi respecte oamenii
săi, de la cel mai mic, la cel mai mare. Astăzi ar fi bine să învăţăm noi de la
ei că aşteptările lor nu trebuie înşelate. Astăzi ar trebui să fim conştienţi
că uităm ce înseamnă “binele”, una dintre valorile esenţiale care ar trebui să
guverneze omenirea. Pentru ei, copiii, trebuie să luptăm, iar datoria noastră,
a dascălilor, este aceea de a le oferi educaţie de calitate, necondiţionat”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
Pentru informaţii suplimentare și declarații:
Preşedinte FSLI, Simion Hancescu: 0722.779.716
FSLI și-a ales noua conducere
În perioada 16-18 noiembrie a avut loc Conferinţa
Naţională a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ în cadrul căreia a
fost aleasă noua conducere. Vă prezentăm mai jos lista membrilor Biroului
Operativ al FSLI:
Simion Hancescu
– Preşedinte
Cornelia Stavri
Popa – Secretar general
George Purcaru–
Prim -vicepreşedinte
Giani
Leonte-vicepreședinte
Laviniu Lăcustă-
vicepreședinte
Gabriel
Ploscă-vicepreședinte
Constantin
Ionescu-vicepreședinte
Mitică
Iosif-vicepreședinte
Ion
Dobre-vicepreședinte
Ion
Duță-vicepeședinte
Adrian Voica- vicepeședinte
Dănuț Ieneșescu-
vicepeședinte
Lucia Cojocaru- vicepeședinte
Radu Hora- vicepeședinte
Ioana Petreuș- vicepeședinte
Eugenia Sandu- vicepeședinte
Violeta Ionescu-
vicepeședinte
“Le mulţumesc
colegilor care mi-au oferit încrederea lor, prin votul exprimat în cadrul
Conferinţei Naţionale FSLI. Nu cred în funcţii, dar cred în oameni, în
loialitate şi în respect. Sunt principii care mă vor ghida în activitatea pe
care o voi desfăşura în întreaga perioadă. Principalele obiective pe care mi
le-am propus sunt: respectarea prevederilor Legii educației naționale referitoare la alocarea a 6% din PIB pentru educaţie; obţinerea unor
coeficienţi de ierarhizare mai mari în Legea de salarizare pentru angajaţii din
învăţământ;reîcadrarea corectă a salariaților din învățământ după intrarea în
vigoare a Legii nr.153/2017; modificarea Codului Fiscal prin introducerea unui
prag salarial privind impozitarea; pensionarea cu trei ani mai devreme de
împlinirea vârstei standard, fără diminuarea cuantumului pensiei, pentru
cadrele didactice, care au gradul I şi o vechime de minimum 34 de ani;
îmbunătăţirea formării iniţiale a resursei umane din educaţie; o nouă lege a
educaţiei care să aibă stabilitate pentru un ciclu complet de învăţământ; o
lege distinctă pentru Statutul personalului didactic. Sunt convins că alături de
noua echipă vom reuşi să răspundem aşteptărilor membrilor noştri de sindicat,
dar şi partenerilor - părinţii şi elevii”, a declarat preşedintele FSLI, Simion
Hancescu.
Pentru informaţii suplimentare:
Simion Hancescu, preşedinte FSLI – 0722.779.716
25 oct. 2017
FSLI: România, singura ţară din UE în care educaţia se face cu necalificaţi
În unităţile de învăţământ din România, în acest an
şcolar, 2017-2018, la catedră au ajuns 4.500 de cadre didactice necalificate.
România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există titulatura de
necalificat în sistemul educaţional. Motivul: tinerii performanţi, cu dăruire
şi formare de specialitate, nu vor să predea în şcolile din ţară din cauza
salariilor mult prea mici sau pentru că nu sunt motivaţi sub nicio formă să
ajungă în faţa copiilor pe care să îi ajute să se dezvolte.
Federaţia Sindicatelor Libere din
Învăţământ atrage atenţia Guvernului României că din cauza salariilor mult prea
mici, numărul tinerilor care vor să păşească spre profesia de dascăl este în
scădere.
Dacă în anul 2004, la un număr de 4 milioane de copii,
existau 343.000 de posturi în educaţie, în anul 2017, ne confruntăm atât cu
scăderea numărului de copii la 3 milioane, dar şi cu scăderea numărului de
posturi didactice la aproximativ 295.000. În plus, dacă în anul 2005 existau
19.500 de debutanţi, în 2017, numărul acestora a ajuns la 16.000.
Lipsa personalului didactic
calificat în şcolile din România sporeşte un fenomen pe care nu ni-l dorim:
creşterea numărului de necalificaţi care ajung să predea elevilor. În acest an
şcolar au fost încadraţi 4.500 de angajaţi necalificaţi în acest sistem.
“Ar trebui să facem
un simplu exerciţiu de imaginaţie să ne dăm seama cât de gravă este situaţia
din învăţământul românesc: gândiţi-vă ce ar însemna ca un medic necalificat să
intre în sala de operaţii şi să facă o intervenţie chirurgicală? Sau un medic
necalificat să prescrie medicamente unui bolnav? Ce ar însemna ca un
necalificat să instrumenteze un dosar în justiţie, un necalificat să
stabilească bugetul unei comunităţi sau un necalificat să conducă un avion sau o locomotivă? Ni se pare
revoltător sau absurd. Dacă se acceptă ca în anul 2017 să fie copii care sunt “
modelați” de necalificați, înseamnă că inclusiv România este condusă de
persoane “fără studii de specialitate “
Şi totuşi această
situaţie este permisă exact în sistemul în care copiii ajung să fie lăsaţi pe
mână unor oameni care nu au formarea sau experienţa necesară actului
educaţional.
FSLI consideră că este inacceptabil ca în faţa copiilor
să ajungă “dascăli” care nu stăpânesc
materia pe care o predau, aşa cum nu au nici abilităţile psihopedagogice necesare
pentru formarea unor caractere.
Am ajuns aici, pentru că ani la
rând a fost tolerat acest fenomen. Nimănui nu i-a păsat că un copil poate să
pornească în viaţa lui greşit, chiar din băncile şcoli. Nu vrem să acuzăm pe
niciunul dintre cei 4.500 de angajaţi, dar acuzăm o boală într-un sistem care
ar trebui să performeze.
Schimbarea înseamnă calitate, iar calitate nu
poţi să ai în niciun sistem, dacă nu atragi oamenii potriviţi pentru acest
lucru. Cu un salariu lunar de 1.400 de lei, cât are în acest moment un cadru
didactic debutant, suntem departe de rezolvarea unei probleme majore. Din păcate, nici perspectiva nu este
optimistă.Atâta timp cât prin legea salarizării un profesor debutant va ajunge,
ipotetic, în anul 2022 la un salariu net de 2400 de lei, este evident că este
posibil să crească numărul ”șlefuitorilor de
suflete și caractere”, fără studii de specialitate. Și atunci se pune
întrebarea firească:unde va ajunge această țară?, a declarat preşedintele FSLI,
Simion Hancescu.
Pentru informaţii
suplimentare şi declaraţii:
Preşedinte FSLI,
Simion Hancescu: 0722.779.716
FSLI: Dramele copiilor nu trebuie ignorate! În prezent, un consilier școlar are în grijă 800 de elevi!
Cazul elevului din Brăila, care a încercat să se sinucidă
în faţa colegilor săi, este un semnal de alarmă pentru noi toţi, dar mai ales
pentru cei care au putere de decizie. Fenomenul bullying-ului în şcoli arată că sistemul de educaţie nu este
pregătit, în acest moment, să evite și să gestioneze astfel de situații.
Existenţa unui singur consilier şcolar la 800 de elevi este o problemă
importantă care ar trebui rezolvată urgent. Altfel, cazurile în care copiii îşi
arată, prin gesturi disperate, nevoia de atenţie, vor fi din ce în ce mai
multe. Datoria noastră este să găsim o
soluţie pentru aceşti elevi.
3
din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi, 3 din 10 copii sunt ameninţaţi
cu bătaia sau lovirea de către colegi, iar 1 din 4 copii a fost umilit în faţa
colegilor, arată un studiu realizat în 2016 de Organizaţia Salvaţi Copiii România, cu privire la
fenomenul de bullying în şcolile româneşti.
“Atenţia
noastră ca profesori trebuie să fie sporită şi în ceea ce priveşte nevoia
copilului de afecţiune, nu doar în procesul de predare. Colegii mei, prin rolul
pe care îl au şi mai ales prin formarea profesională, sesizează modificările
care intervin în comportamentul elevilor de la clasă. Nu de puţine ori, cadrele
didactice sunt primele care observă când copiilor le lipsesc atenţia, dragostea
părinţilor sau liniştea de acasă ori au probleme de integrare. Deşi cadrele
didactice au pregătire psihopedagogică, intervenţia lor este limitată. Aici
este nevoie de prezenţa şi suportul consilierilor şcolari, cu o pregătire mult
mai bună în gestionarea acestor situaţii. În acest moment, în şcolile noastre
sunt doar 1.900 de consilieri şcolari. Practic, un consilier trebuie să se
ocupe de 800 de elevi, ceea ce este practic imposibil. Ar trebui ca un
consilier școlar să se ocupe de cel mult 400 de elevi.Această situaţie nu
trebuie neglijată, dacă vrem ca educaţia să fie una sănătoasă şi axată pe
nevoile reale ale copilului. Considerăm că Guvernul trebuie să găsească,
alături de specialişti, o soluţie pentru a creşte numărul consilierilor şcolari
în unităţile de învăţământ. Altfel, suntem responsabili pentru orice gest al copiilor
care trăiesc o dramă”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
Pentru informaţii suplimentare și declarații:
Preşedinte FSLI, Simion Hancescu: 0722.779.716
11 sept. 2017
Mesajul Președintelui F.S.L.I. cu ocazia începutului de an şcolar 2017-2018
Stimați colegi,
Dragi elevi şi părinți,
Dragi elevi şi părinți,
Înainte de orice, sunt cadru didactic și de aceea mă voi adresa mai întâi vouă, elevilor. Poate că v-ați săturat de încurajări sau de formulările devenite un clişeu: “voi sunteți viitorul”, “speranța acestei țări de mai bine”. Îmi pare rău, dragi elevi, dacă nu mai credeți în aceste cuvinte. Da, au devenit clișee pentru că le-au folosit oameni care nu au crezut în ele, care nu au făcut nimic pentru a vă ajuta să creșteți așa cum ne dorim cu toții. Dar, chiar așa, eu vă spun că sunt adevărate! Este foarte important să luptați pentru viitorul vostru!
Îmi doresc să credeţi că aveţi forţa să faceţi tot ceea ce vă propuneţi, că puteți fi oriunde vă doriți să fiți şi că nu vă veţi simţi niciodată, nicăieri, inferiori! Nu aveţi de ce!
Noi, profesorii voştri, avem misiunea de a vă ghida. Voi sunteţi cei care, prin propriile forţe, puteţi să mişcaţi lumea. Noi vă mai luminăm din când în când calea. Vă așteaptă încercări grele: bacalaureat, teste naționale, testări, teze. Pe unii, simple liniuțe sau tabla înmulțirii. În faţa emoţiilor voastre avem datoria să ne deschidem, noi, profesorii voştri. Regret însă că nu e suficient doar acest lucru. Din păcate, începe un nou an şcolar, cu probleme vechi de zeci de ani, aşa cum sunt multe dintre şcolile în care învaţă unii dintre voi, nemodernizate, cu bănci scorojite, cu biblioteci sau laboratoare goale. Şi tot goale vor fi şi băncile, în prima zi de şcoală, pentru unii dintre voi, care nu vor primi manuale.
Neajunsurile ne lovesc pe toți: profesori, elevi și părinți. Guvernul nu a trecut clasa în fața noastră, a dascălilor, dar nici în fața voastră, a elevilor.
Vreau să mă adresez colegilor mei, cărora le spun că în mine vor găsi mereu un partener. Nu e simplu să fii la... centru, când armele pe care le ai sunt... puţine. Am fost amăgiţi cu majorări de salarii, sporuri sau alte beneficii. Nu cerem ceva exagerat şi am mai spus-o: în educaţie nu poți să faci performanţă cu profesori care nu sunt plătiţi corect. Guvernul trebuie să se gândească la un lucru: ce poate să transmită unor copii un profesor umilit?
Aşa cum a făcut de fiecare dată, FSLI va face tot posibilul ca nici actualii guvernanţi să nu îşi bată joc de angajații din învățământ. Am trimis un ultimatum Guvernului Tudose și așteptăm, până pe 25 septembrie, un răspuns ferm. În caz contrar, începem protestele.
Este ruşinos, domnilor care conduceţi ţara, ca cifrele să ne arate că România este țara din U.E.care alocă cei mai puţini bani pentru educaţie: 248 de euro pe cap de locuitor, în condiţiile în care media este de 1.400 de euro.
Este ruşinos că astăzi nu avem o coerenţă în programele şcolare, că sunt depăşite de realitatea de pe piaţa muncii. Este grav că avem şcoli care se deschid, deşi nu au avizul ISU. Este revoltător că un profesor debutant câştigă cât un muncitor necalificat.
În faţa acestei situaţii, părinții și cadrele didactice trebuie să devină o echipă, pentru că interesul nostru comun sunt copiii. Pentru asta, trebuie să încetăm să mai punem presiune şi pe părinți! Ei nu trebuie să mai aibă povara cumpărării auxiliarelor, cretă, să schimbe bănci sau să înlocuiască geamurile sparte, ca să nu le înghețe copiii în clase!
De 27 de ani Federația Sindicatelor Libere din Învățământ este alături de salariații din învățământ, dar și de partenerii noștri: părinți și elevi. Așa vrem să rămânem și în acest an.
Am încredere că împreună vom reuși să consolidăm, treptat, sistemul de învățământ. Îmi doresc să fie un an şcolar care să aducă schimbarea în bine acestui sistem. În 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Îmi doresc şi eu o Românie mai bună, pentru noi toţi, dar mai ales pentru copiii acestei țări și pentru cei care construiesc destine şi care modelează acești copii.
Îmi doresc să credeţi că aveţi forţa să faceţi tot ceea ce vă propuneţi, că puteți fi oriunde vă doriți să fiți şi că nu vă veţi simţi niciodată, nicăieri, inferiori! Nu aveţi de ce!
Noi, profesorii voştri, avem misiunea de a vă ghida. Voi sunteţi cei care, prin propriile forţe, puteţi să mişcaţi lumea. Noi vă mai luminăm din când în când calea. Vă așteaptă încercări grele: bacalaureat, teste naționale, testări, teze. Pe unii, simple liniuțe sau tabla înmulțirii. În faţa emoţiilor voastre avem datoria să ne deschidem, noi, profesorii voştri. Regret însă că nu e suficient doar acest lucru. Din păcate, începe un nou an şcolar, cu probleme vechi de zeci de ani, aşa cum sunt multe dintre şcolile în care învaţă unii dintre voi, nemodernizate, cu bănci scorojite, cu biblioteci sau laboratoare goale. Şi tot goale vor fi şi băncile, în prima zi de şcoală, pentru unii dintre voi, care nu vor primi manuale.
Neajunsurile ne lovesc pe toți: profesori, elevi și părinți. Guvernul nu a trecut clasa în fața noastră, a dascălilor, dar nici în fața voastră, a elevilor.
Vreau să mă adresez colegilor mei, cărora le spun că în mine vor găsi mereu un partener. Nu e simplu să fii la... centru, când armele pe care le ai sunt... puţine. Am fost amăgiţi cu majorări de salarii, sporuri sau alte beneficii. Nu cerem ceva exagerat şi am mai spus-o: în educaţie nu poți să faci performanţă cu profesori care nu sunt plătiţi corect. Guvernul trebuie să se gândească la un lucru: ce poate să transmită unor copii un profesor umilit?
Aşa cum a făcut de fiecare dată, FSLI va face tot posibilul ca nici actualii guvernanţi să nu îşi bată joc de angajații din învățământ. Am trimis un ultimatum Guvernului Tudose și așteptăm, până pe 25 septembrie, un răspuns ferm. În caz contrar, începem protestele.
Este ruşinos, domnilor care conduceţi ţara, ca cifrele să ne arate că România este țara din U.E.care alocă cei mai puţini bani pentru educaţie: 248 de euro pe cap de locuitor, în condiţiile în care media este de 1.400 de euro.
Este ruşinos că astăzi nu avem o coerenţă în programele şcolare, că sunt depăşite de realitatea de pe piaţa muncii. Este grav că avem şcoli care se deschid, deşi nu au avizul ISU. Este revoltător că un profesor debutant câştigă cât un muncitor necalificat.
În faţa acestei situaţii, părinții și cadrele didactice trebuie să devină o echipă, pentru că interesul nostru comun sunt copiii. Pentru asta, trebuie să încetăm să mai punem presiune şi pe părinți! Ei nu trebuie să mai aibă povara cumpărării auxiliarelor, cretă, să schimbe bănci sau să înlocuiască geamurile sparte, ca să nu le înghețe copiii în clase!
De 27 de ani Federația Sindicatelor Libere din Învățământ este alături de salariații din învățământ, dar și de partenerii noștri: părinți și elevi. Așa vrem să rămânem și în acest an.
Am încredere că împreună vom reuși să consolidăm, treptat, sistemul de învățământ. Îmi doresc să fie un an şcolar care să aducă schimbarea în bine acestui sistem. În 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Îmi doresc şi eu o Românie mai bună, pentru noi toţi, dar mai ales pentru copiii acestei țări și pentru cei care construiesc destine şi care modelează acești copii.
Preşedinte FSLI,
Simion HANCESCU
Simion HANCESCU
6 iun. 2017
30 mar. 2017
Informare FSLI
I.
Astăzi,
29 martie 2017, la sediul Guvernului României a avut loc întâlnirea Consiliului
Național Tripartit pentru Dialog Social, din partea Confederației Sindicatelor Democratice din România participând Iacob Baciu-președinte
și Simion Hancescu-vicepreședinte.
În prezența Primului-ministru,domnul
Mihai Grindeanu, a
ministrului finanțelor publice-Viorel Ștefan, a ministrului educației naționale-Pavel
Năstase și a altor miniștri și secretari
de stat s-au discutat următoarele:
1.Legea salarizării unitare
Au fost discuții generale din care s-au
desprins următoarele:
-
Prelungirea perioadei de discuții cu partenerii sociali,
astfel încât să plece către Parlament un proiect de lege cât mai puțin
contestat, dar fără a afecta termenul de adoptare a acestei legi ,care trebuie
să fie 30.06.2017;
-
Să fie un singur reper de referință pentru stabilirea
salariilor-salariul minim pe economie;
Președintele FSLI, Simion Hancescu, a atras atenția că această lege de
salarizare trebuie să repare actualele inechități și să schimbe ierarhiile din
grilele de salarizare aplicate acum, care sunt ilogice și incorecte, amintind că
cea mai echitabilă lege de salarizare din România a fost legea Nr.57/1974, unde
într-o ierarhizare cu 41 de clase de salarizare, profesorul debutant pleca de
la clasa 18, iar clasa maximă în învățământul preuniversitar era de 31, la fel
ca și magistrații. Această ierarhizare ar trebui să se regăsească și viitoarea
lege de salarizare.
De asemenea, a solicitat ca prin noua lege de salarizare, banii de
salarii să vină prin inspectoratele școlare și nu prin consiliile locale, așa
cum se întâmplă acum.
2. Legea educației naționale
Toate părțile prezente au
recunoscut că actuala lege a educației trebuie modificată, iar angajamentul
părții guvernamentale a fost că până la finalul anului 2017 trebuie făcut acest
proiect, iar în anul 2018 să fie supus dezbaterii publice și adoptat de către
Parlament, astfel încât să intre în vigoare de la data de 1 septembrie 2018.
Președintele FSLI
a atras atenția că legile după care a funcționat învățământul în ultimii
27 de ani au fost modificate nepermis de mult, elevii și profesorii fiind pe
post de cobai și că a sosit momentul să se facă o lege care să fie valabilă macar
pentru un ciclu complet de învățământ. Pentru ca acest deziderat să fie pus în
practică, trebuie lasate orgoliile la o parte și să fie implicați/implicate
toți cei interesați și toate instituțiile cu atribuții în domeniu, inclusiv
Administrația Prezidențială și Academia Română.
De asemenea, președintele FSLI a
atras atenția că problema cea mai gravă a învățământului românesc este cea a
curriculei școlare, programele școlare fiind complet anormale și a căror
revizuire radicală trebuie să fie un obiectiv imediat al M.E.N., lucru
recunoscut de partea guveramentală.
Președintele FSLI a mai atras atenția asupra faptului că în
Legea bugetului de stat pentru anul 2017 nu au fost prevăzute sumele necesare
pentru plata sumelor restante stabilite prin sentințe judecătorești, precum și
problema neplății dobânzilor penalizatoare obținute tot în instanță.Ministrul
finanțelor a confirmat că este în temă cu aceste probleme și că la prima
rectificare bugetară se vor aloca sumele pentru plata tranșelor restante și că
vor încerca să găsească o soluție în ceea ce privește plata dobânzilor,
recunoscând că autoritățile locale au semnalat la MFP că nu dispun de fonduri
pentru plata dobânzilor.
II. Astăzi la Ministerul
Muncii și Justiției Sociale ni s-au prezentat
o parte a modificărilor operate în grila de salarizare, urmare a
discuțiilor din data de 13.03.2017.Conform acestora, salariul profesorului
debutant ar urma să fie, la 1 ianuarie 2022, de aproximativ 4050 lei ( 3500 lei
la 1 ianuarie 2021), iar cel al profesorului S, cu o vechime de peste 25 de ani,
de 6800 lei (6100 la 1 ianuarie 2021).De asemenea, ni s-a prezentat anexa cu
sporurile pentru preuniversitar. Va trebui să luăm o decizie în ceea ce
privește gradațiile de merit, în sensul de a se păstra actuala formă sau de a
merge pe o altă variantă.Poziția președintelui FSLI a fost de a se crește de la
16%, la 20 % cuantumul celor care ar urma să primească și scăderea la 20 % a
procentului de majorare a salariilor, iar durata de acordare să fie de 4 ani.
București ,29
martie 2017
1 iul. 2016
FSLI solicita revocarea din funcția de ministru a d-lui Marius-Raul Bostan
29 iun. 2016
Ministrul Bostan o rușine pentru țară! Cerem demisia sau demiterea, de urgență!
Declarația
elucubrantă și cinică a „tehnocratului” Marius Raul Bostan, ministrul
comunicațiilor, a produs stupefacție și revoltă în rândul salariaților din
educație și, probabil, a multor părinți: „gratuitatea învățământului este o
reminiscență a anilor de comunism”, iar „o mărire de salarii în zona asta de
educație nu ar provoca decât pagube pe
următorii 2-3-5 ani, dar pagube pe care nu le mai poți recupera.”
Această
declarație nu a fost făcută de vreun „cetățean oarecare” la cârciuma din sat,
după ce a consumat câteva pahare de votcă, ci de un membru al Guvernului Cioloș,
probabil având discernământ.
Câtă ură
viscerală față de acest popor nevoiaș poate avea un demnitar care spune că
„părinții ar trebui să plătească pentru educația copiilor lor”?!. Ei oricum
susțin, prin taxe și impozite, educația. O asemenea afirmație este făcută în
condițiile în care, în Constituția
României este stipulat ca drept fundamental, dreptul la învățătură, precum și
faptul că „învățământul obligatoriu este gratuit” (art. 32 alin.4). Este intolerabil ca un membru al Guvernului
să se lanseze în afirmații publice, fără să cunoască nici cele mai elementare
drepturi consfințite de Constituția statului din al cărui GUVERN face parte și
care are ca principală responsabilitate
să asigure guvernarea, în limitele legii, mai ales ale celei fundamentale!
Într-o țară
ca România, în care aproximativ 40% din populație trăiește la limita de
subzistență, un ministru al Guvernului nu are dreptul să declare public
asemenea enormități!
Domnule non-ministru, pentru foarte mulți
părinți din această țară, acei „100 de lei pe lună”, pe care îi propuneți cu
atâta ușurință să îi plătească lunar pentru
educația propriilor copii, sunt, de multe ori, tocmai fondurile lunare pe care
familia le are la dispoziție pentru a asigura hrana zilnică a propriilor copii
școlari! Dacă pentru un ministru al cărui salariu net s-a triplat anul trecut nu
este un efort semnificativ să plătească lunar 100 de lei, pentru educația
propriului copil, pentru mulți dintre
cetățenii acestui stat această sumă este un „lux nepermis” la un salariu net de
sub 1000 de lei/lună! Acestea sunt realitățile cetățenilor pe care, în
calitate de ministru, îi guvernați, dar pe care nu le cunoașteți, întrucât,
fiind un ministru tehnocrat „performant”, nu ați avut timp să vă documentați
înainte de a emite aberații în spațiul public!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ
consideră că este o jignire la adresa tuturor dascălilor afirmația aceluiași
ministru conform căreia: „a mări salariile din educație înseamnă că România va
intra într-o procedură de buget excesiv”, dar și o dovadă de nesimțire și
servilism față de instituțiile internaționale care au interese meschine în și
cu această țară!.
„Eu,
ministru, pot să am 13500 de lei/lună net, dar tu, profesore, mulțumește-te cu
1100 de lei, că nu ești performant și, dacă nu-ți convine, dă-ți demisia”, cam
acesta este modul de gândire al tehnocratului Bostan.
Domnule
ministru tehnocrat, rolul Guvernului
este să finanțeze educația, să
investească în resursa umană din educație și
nu să „cerșească” banii de la părinți pentru educarea propriilor copii, cu atât
mai puțin să își îndemne dascălii să plece spre alte meserii. Aceste
afirmații, coroborate cu cele referitoare la „ideea opririi furnizării energiei
electrice pentru consumatori după ora 24.00”, denotă o mentalitate
corporatistă, similară cu cea enunțată de CEO NESTLE atunci când susținea că „Accesul
la apă nu ar trebui să fie un drept public”.
Nu este acceptabil ca un membru al Guvernului României să emită astfel
de opinii, care limitează sau interzic drepturi fundamentale ale omului.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ
solicită, domnului Dacian Julien Cioloș, Prim - ministrul României, să declare
public dacă aceste afirmații incalificabile reprezintă poziția oficială a
Guvernului României în ceea ce privește investiția în educație și în dascălii
acestei țări!
Cerem public Primului-ministru să-l demită pe
ministru Bostan, ale cărui afirmații nu fac cinste niciunui ministru! Dacă nu o
va face, înseamnă că domnul Dacian Cioloș gândește similar cu ministrul Bostan!
Simplele
scuze postate pe profilul propriu de facebook nu sunt de natură să înlăture
gravitatea afirmațiilor publice la adresa dascălilor!
Presedinte,
Simion Hancescu
București,
28.06.2016
28 iun. 2016
15 iun. 2016
După 6 ani, Parlamentul României înlătură una dintre discriminările în salarizarea personalului bugetar
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ salută adoptarea, de către Camera Deputaților, cameră decizională, a Propunerii legislative pentru completarea Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 707/2015).
Prin această propunere, se prevede acordarea sporului pentru titlul științific de doctor pentru personalul plătit din fonduri publice care deține acest titlul științific în domeniul în care își desfășoară activitatea.
Considerăm că numeroasele demersuri întreprinse de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, atât la nivelul Guvernului României, al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, dar și la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, pentru înlăturarea discriminării între salariații care dețineau titlul științific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 și cei care l-au obținut după 31 decembrie 2009, au sensibilizat parlamentarii, determinând
adoptarea acestei legi.
Este un gest firesc și normal într-o societate democratică, dar nu este și suficient pentru rezolvarea problemelor în domeniul salarizării bugetarilor !
Este de datoria Guvernului României ca, la aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 20/2016 să țină cont și de prevederile acestei legi, în ceea ce privește plata sporului pentru titlul științific de doctor.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că Parlamentul României – forul legislativ suprem – are capacitatea de a discuta și aproba o lege unitară de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, care să elimine numeroasele inadvertențe și dezechilibre existente în salarizare.
PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU
București,
14 iunie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




