12 apr. 2012

Invitatie la Audiere publica - 26.04.2012 "Lider si Proiect pentru Cluj"

Invitație la Audierea publică
”Lider si Proiect pentru Cluj”

Stimată Doamnă / Stimate Domn,



             Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj” are plăcerea de a vă invita la audierea publică cu tema ”Lider si Proiect pentru Cluj”, ce va avea loc joi, 26 aprilie 2012, ora 11:00, Aula Facultatii de Stiinte Economice si Gestionarea Afacerilor Cluj-Napoca (FSEGA), str. Th Mihaly nr. 58-60. Audierea publică este al cincilea eveniment ce face parte dintr-un ciclu de consultări publice pe tema „Costul si Calitatea vieții în Municipiul Cluj-Napoca”.
Parteneri in organizarea acestui eveniment sunt: Facultatea de Stiinte Economice si Gestionarea Afacerilor (FSEGA), Consiliul Civic Local, Fundatia Ratiu Pentru Democratie si „Reteaua Sociala RSC - Actionam Responsabil!”
              La audierea publică vor participa și candidații la funcția de primar, consilieri locali, consilieri judeteni, pentru alegerile locale din 2012, reprezentanți mass-media, politicieni locali și reprezentanți ai diverselor grupuri de interese legitime.
              De asemenea, vor participa şi specialişti pe diverse domenii din Cluj-Napoca, care vor forma Comisia de Experţi formata din Prof. Univ. Vasile Dancu, Sociolog Ana Ludusan (LADO), Prof. Univ. Ioan Lumperdean (F.S.E.G.A.), Ilie Calian, jurnalist (Redactor Sef - Ziarul Faclia) si Florin Somodi (JCI Cluj).
             Vă invităm să vă exprimaţi în scris punctul de vedere cu privire la tema de mai sus, oferind răspunsuri la cel puţin una din întrebările din motivaţie, care se găseşte ataşată la e-mail. Depoziţia trebuie să fie însoţită de formularul de participare în care veţi specifica dacă doriţi să o susţineţi verbal în cadrul audierii publice. Depoziţia nu poate depăşi două pagini şi trebuie susţinută în maxim trei minute.
              Vă rugăm să trimiteţi depoziţiile la adresa lobbypentrucluj@gmail.com până la data de 24 aprilie 2012.
              Ataşate găsiţi următoarele documente: motivaţia, regulamentul de organizare a audierii, regulile de redactare a depoziţiilor, bibliografia şi formularul de înscriere.

             Mai multe informaţii se găsesc pe http://www.lobbypentrucluj.ro/  
            Vă mulţumim.

           Ludmila Pop
          Coordonator Relaţii Publice
          Tel: 0743 316 947


Regulamentul audierii publice

1. Completati formularul de inscriere cu toate datele de contact solicitate si optiunea dorita, iar dupa aceea sa-l trimiteti documentul la adresa lobbypentrucluj@gmail.com  pana la data de 24 aprilie 2012.
2. Depozitia scrisa va contine maxim 2 pagini.
3. Termenul limita de depunere a depozitiilor este 24 aprilie 2012, la adresa de email lobbypentrucluj@gmail.com.
4. Depozitiile verbale se vor sustine, in urma transmiterii depozitiei scrise in termenul prevazut.
5. Participantii sunt invitati sa vina cu 30 minute inaintea inceperii evenimentului de audiere publica.
6. Vorbitorii vor fi invitati la microfon in ordinea inscrierii si transmiterii depozitiei scrise.
7. Vorbitorii vor avea la dispozitie un timp de maxim 3 minute.
8. Membrii Comisiei de Experti pot pune intrebari clarificatoare martorilor, in maxim 30 secunde. Martorii raspund concis, in maxim 1 minut/intrebare.
9. Toate depozitiile verbale se inregistreaza si se vor posta pe site-ul evenimentului, alaturi de depozitiile scrise corespunzatoare.
10. Mass media si publicul larg vor avea rolul de observatori in cadrul evenimentului de audiere publica, neputand avea interventii in sala, in timpul ,,audierii martorilor”. Se pot colecta opinii in afara evenimentului propriu zis de audiere publica.
11. Toti participantii, inclusiv mass media, vor primi raportul sinteza al evenimentului in maxim 2 saptamani, la adresa electronica indicata in formularul de participare.

Intocmit,
Academia de Advocacy,
Timisoara

Niciun comentariu: