5 iun. 2013

Comunicat FSLI

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ
trage un semnal de alarmă în ceea ce privește
problemele din sistemul de învățământ!
 
 
    Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a organizat, marti, 28 mai a.c., o dezbatere de amploare, la care au participat: ministrul Educației Naționale- Remus Pricopie, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar- Valentina Duminică, președintele Comisiei de Învățământ din Senatul României- Ecaterina Andronescu, deputatul Anghel Stanciu, președintele Comisiei de Muncă din Senatul României- Liviu Marian Pop, inspectorul școlar general al I.Ș.M.București- Constantin Trăistaru, vicepreședintele ARACIP- Constanța Mihăilă, reprezentanta Organizației Salvați Copiii- Roxana Paraschiv, președinta Consiliului Național al Elevilor- Iulia Miron, președintele regional pe București al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți- Mircea Poenaru, vicepreședintele Uniunii Naționale a Studenților din România- Cristi Sfetcu, liderii sindicatelor afiliate la F.S.L.I., precum și numeroși jurnaliști.
   Subiectele principale dezbătute au fost:
        1. Reforma curriculară;
    2. Resursa umană din educație;
         3. Descentralizarea și depolitizarea învățământului.
      Președintele FSLI, Simion Hancescu a prezentat situația  reală în ceea ce privește fiecare subiect în parte, propunând și soluții pentru rezolvarea acestora.
      În opinia domnului ministru Pricopie,care a fost de acord în proporție de 90% cu cele prezentate de domnul Hancescu, “politizarea este boala cea mai gravă, înainte de finanțare”. Ministrul a promis că nu vor mai fi schimbați directori pe alte criterii decât cele profesionale. "Ca ministru am combătut politizarea și o combat în continuare. În primele zile din luna ianuarie, vedeam că sunt schimbaţi directori de şcoli şi m-am întrebat de ce. Am cerut să-mi explice motivul educaţional pentru care sunt schimbaţi şi, din acel moment, nu s-au mai schimbat directori. Acest semnal trebuie trimis până la nivel de şcoală. Vom face concursuri pentru ocuparea posturilor de directori, dar nu cred că e fezabil să facem acest lucru până în noiembrie, pentru că, altfel, ne-am ocupa numai de asta. Trebuie să facem acest lucru gradual, cred că într-un interval de un an, un an şi jumătate", a precizat Remus Pricopie.
       Pe de altă parte, ministrul a spus că fundamentarea corectă a planului de școlarizare este un mecanism complicat. Trebuie să lucrăm cu toții, de la comunitate, mediu de afaceri, școală, trebuie să se țină cont și de vocea industriei din zonă. Noi să nu facem strungari, dacă zona este turistică și are nevoie de specialiști in domeniu.
       În ceea ce privește mult discutata problemă a manualelor care nu mai corespund realității, Remus Pricopie spune că acestea nu se pot schimba peste noapte și a cerut cadrelor didactice răbdare. A dat un exemplu personal, spunând că în manualul de istorie al fiului său, care este în clasa a IX-a, “limba română este de neînțeles. Avem nevoie să modificăm curriculum, să dăm copilului ceva interesant care să îl atragă. S-a făcut curriculum pentru ciclul primar, urmează celelalte cicluri. Toate schimbările se fac gradual, spune ministrul. Un curriculum se schimbă progresiv, avem nevoie de 4 ani, nu îl poți schimba într-un an. Într-adevăr,  în prezent, există manuale doar pentru 50% din discipline”, dar și acest lucru se va schimba după cum a promis ministrul.
        Schimbarea manualelor și introducerea manualelor digitale sunt strâns legate de conectarea tuturor școlilor la internet. “Azi se pare că suntem pe punctul de a finaliza proiectul de 30 de milioane de euro pe fonduri structurale pentru conectarea școlilor la net”, a mai spus ministrul. Pricopie a subliniat, totodată, că nu vor introduce manualele digitale în detrimentul celor clasice. Nu vom cumpăra tablete pentru copii în următorii ani. Când vom avea manuale digitale, toate școlile vor fi conectate la internet”, a menționat ministrul.
         Ministrul Educaţiei mai vrea ca materia de la şcoală să fie simplificată, iar examenul de bacalaureat să fie diferenţiat în funcţie de profil şi de materia studiată la clasă. „Subiectele de la examenele naţionale trebuie să fie în acord cu ceea ce se predă la clasă, cu materia şi să aibă un nivel de dificultate potrivit nivelului de studiu“, a accentuat Pricopie.
          Legat de integrarea tinerilor pe piața muncii, ministrul a ținut să precizeze că programa școlară și planul de școlarizare trebuie să fie corelate cu piața muncii. Trebuie să știm ce pregătim, nu toți elevii trebuie să aibă licență și doctorat, ar fi bine ca toți să aibă bacalaureatul, pentru că avem nevoie de meseriași, de specialiști într-un anumit domeniu, în meserii aplicate. Am investit în zona învățământului profesional și tehnic în ultimii ani și în învățământul dual, care presupune o colaborare între școală și nevoile fiecărei zone. Acum sunt 12.000 de elevi cuprinși în acest program, anul viitor avem o estimare de 19.000 de elevi, a adăugat Pricopie.
         Cu privire la infrastructura școlară, la  nivelul Guvernului se lucrează la un inventar pentru a se vedea unde sunt proiecte începute și daca mai există sau nu copii în acele zone, pentru că au fost și situații în care s-a închis școala după ce a fost finalizată pentru că nu mai erau nici copii, nici profesori.
       “Trebuie identificate surse de bani pentru continuarea investițiilor în infrastructură, o variantă fiind fondurile structurale, internship-ul. Pe de altă parte urmează să fie făcută o rectificare pozitivă a bugetului educației”, a mai spus Pricopie.
        Printre modificările care urmează, Pricopie a spus că învăţământul obligatoriu va începe de la 5 ani, cu grupa mare de la grădiniţă, dar nu mai devreme din 2015.
        "Grupa mare de la grădiniţă va fi obligatorie în cel mult doi ani. De asemenea, vrem să coborâm vârsta obligatorie de învăţare a celei de-a doua limbi străine de la clasa a V-a la clasa a III-a", a precizat ministrul.
           Ministrul Pricopie a mai făcut o promisiune, s-a angajat că va debloca suma de 30 de milioane de lei pentru a plăti abonamentele de transport pentru elevii navetişti.
          Ministerul Educaţiei nu a decontat, în ultimele luni, abonamentele de transport pentru elevii din mai multe judeţe din ţară, acumulând, astfel, datorii de milioane de lei. "Vom înlocui abonamentul, care favorizează firmele de transport, cu o bursă suplimentară de transport, virată direct în contul elevului. Până atunci vom mai încerca să facem rost de bani pentru a mai acoperi din această datorie pe care o avem", a declarat Pricopie.
      Președintele FSLI, Simion Hancescu, a atras atenția și asupra altor probleme cu care se confruntă salariații din învățământ: situația salarială a personalului nedidactic, nerecunoașterea diplomelor pentru o parte a absolvenților Facultății “Spiru Haret”, blocarea posturilor în sistemul de învățământ, birocratizarea excesivă a sistemului, necesitatea elaborării unui proiect de lege privind salarizarea personalului din învățământ.
        Totodată, liderii sindicatelor afiliate au adus în discuție și alte probleme întâlnite în sistemul de învățământ: depășirea, în multe cazuri, a numărului maxim de elevi prevăzut de lege la clasa pregătitoare; necesitatea acordării gradațiilor de merit pentru personalul didactic auxiliar; găsirea unei soluții pentru decontarea navetei cadrelor didactice; lipsa fondurilor, la anumite unități de învățământ, pentru acordarea salariilor,din cauza modului greșit de calculare a costului standard per elev; abuzurile pe care le fac anumite unități de învățământ privat în ceea ce privește titularizările; neacordarea sporului de doctorat pentru cei care au obținut acest titlu după intrarea în vigoare a Legii nr.284/2010; etc..
La finalul celor 4 ore de dezbateri, ministrul a promis că se va ocupa de rezolvarea acestor probleme și a cerut, încă o dată, RĂBDARE profesorilor.
 
 
Departamentul comunicareGeanina Sandu – 0745.75.21.22
București - 29.05.2013

Niciun comentariu: