Ancheta de fraudă la bacalaureat, demarată la Liceul
“Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, a obligat în premieră întreaga presă să
ocupe prima pagină cu un eveniment din învăţământ, reluând cu o insistenţă
demnă de o cauză mai bună aceleaşi informaţii de pe surse, condimentate cu
nelipsitele aspecte picante. S-a remarcat cu ironie că este vorba de liceul
unde absolvit şi şi-a luat bacalaureatul omul politic Marian Vanghelie în anul
în care a devenit primar de sector.
Am înţeles că este vorba despre o
anchetă “in rem”, prin urmare nefocalizată pe un făptuitor, existând doar
suspiciuni cu privire la faptă. O asemenea convenabilă formulă permite să
“umfli” câteva zeci de cadre didactice ca pe ultimii borfaşi şi să-i duci la
audieri. Serialul spectacolelor cu mascaţi, dube şi elicoptere nu putea să nu
atingă şi învăţământul. Totul trebuie murdărit, pentru a demonstra unui anume
public ahtiat de circ “dreptatea” care se face în ţara asta. Scenariul presupune
mobilizarea elitei poliţieneşti şi justiţiare: parchetul de pe lângă tribunalul
capitalei, DGPMB, DNA, SRI, care au făcut percheziţii prin sertarele din cancelarie şi prin băncile
şcolare, câutând “înscrisuri şi obiecte relevante”, în timp ce elevii îşi
susţineau proba la limba română din marii poeţi ai neamului.
Nu deplângem demiterea unor
directori care se poate să fi fost corupţi, admitem “toleranţa zero” în faţa
fraudei, dar batjocura ţintită pe profesor, având ca public părinţi şi elevi, nu
poate decât să demotiveze munca în educaţie. Deşi articolele din presa centrală
folosesc verbe la prezumtiv – profesorii ar fi primit mită, şpaga ar fi fost
găsită în sutienele profesoarelor, directoarea ar fost filmată dezbrăcând un
elev în timpul banchetului de clasa a XII-a – noroiul şi-a atins ţinta,
educatorul este pus la colţ. S-a gândit vreun jurnlist că nu profesorul, ci ofertantul
mitei, dacă şi câtă va fi fost acolo, este acela care nu vrea educaţie, nu vrea
concurenţă loială, ci vizează sistematic acea ruină generală care permite
semidoctului să-l sfideze pe omul cu şcoală?
Nu a sesizat nimeni acest aspect,
pentru că acum era momentul mult aşteptat al lapidării profesorului. Şi pentru
că toţi sunt fără păcat, fiecare a avut câte o piatră de aruncat. Un distins
jurnalist de la Gândul îşi consumă
muniţia pe “adulţii nevrotici” care “încearcă, de 23 de ani, să-i tâmpească pe
copiii care au avut tupeul să nu clacheze trecând prin şcoală”. Dânsul pretinde
ca breasla profesorilor să rămână, într-un ocean de mizerie, insula
sacrificiului, în care să pulseze doar “vocaţia, altruismul nebunesc, vibraţia
de creator”. Mă rog, fiecare cu utopia lui, dar date fiind în aceste zile
eforturile de insultă rânjită la adresa slujitorilor şcolii, domnul Sultănoiu
putea să lase pe mai târziu folositoarele sale remarci deontologice.
Din păcate la bătaia de joc generală
răspundem doar cu fraze consolatoare de tipul “profesorul poate schimba
sistemul”. I-aş răspunde jurnalistului de la Clujul liber, care a scris cu o
lăudabilă indignare un articol despre pauperizarea profesorului, cu fraza
moromeţiană: “Pe ce te bazezi?” Când şi unde în istorie s-a mai întâmplat asta?
Toate reformele de sistem au fost făcute de sus. Decidentul ales democratic sau
impus pe alte căi este cel care poate schimba. Nu poţi cere tălpii să mişte
capul. De altfel un comentator i-a şi răspuns jurnalistului aşa: “Suntem în
povestea cu baronul Munhauzen care se trage singur de păr să iasă din mlaştină.”
Prof. Vladimir Pop, membru al
Biroul Operativ al Sindicatului Liber al
Învăţământului Preuniversitar Clujean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu