2 iul. 2014

Guvernul rezolva doar partial problemele din invatamantul preuniversitar

COMUNICAT FSLI
 
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) apreciază faptul că Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență de modificare a Legii Educației Naționale, prin care se rezolvă o parte din multiplele probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ preuniversitar.
...
Conform acestui act normativ, au fost eliminate unele dintre prevederile actualei legi a educației, contestate de majoritatea salariaților din învățământul preuniversitar.
Această ordonanță reglementează, printre altele, următoarele:
-revenirea clasei a IX-a la liceu;
-deblocarea funcționării consiliilor de administrație din unitățile de învățământ;
-crearea cadrului pentru organizarea, în regim de urgență, a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare și unitățile de învățământ;
-eliminarea obligativității educatoarelor și învățătorilor, absolvenți de studii medii, de a-și completa studiile pentru dobândirea unei diplome de licență;
-acordarea gradației de merit pentru întregul personal din învățământul preuniversitar;
-posibilitatea reducerii, cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, a normei de predare-evaluare-învățare pentru personalul de instruire practică și de predare, care are o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I.
Sunt importante aceste lucruri pentru dascălii de la catedră, însă FSLI vrea să amintească atât Executivului, cât și opiniei publice, că această ordonanță de urgență nu rezolvă problemele majore din educație. Rămân încă în așteptare chestiuni fundamentale, fără de care România nu va putea avea un învățământ de calitate, cum ar fi:
- salarizarea nemotivantă a personalului din învățământ;
- posibilitatea de pensionare înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea pensiei, așa cum se întâmplă în țările civilizate, pentru cadrele didactice a căror sănătate nu le permite să rămână la catedră până la împlinirea vârstei standard de pensionare;
- necesitatea elaborării unui Statut al personalului didactic;
- debirocratizarea sistemului de învățământ;
- depolitizarea funcțiilor de conducere;
- reforma curriculară.
În perioada următoare, Guvernul României, precum și Ministerul Educației Naționale, trebuie să se aplece mai mult asupra acestor neajunsuri existente de la nivelul învățământului preuniversitar și să identifice soluții de rezolvare a acestora, dacă se dorește cu adevărat o reformare durabilă și realistă a sistemului educațional.
 
București – 2 iulie 2014
Simion Hancescu – Președinte FSLI – 0722.779.716
Geanina Sandu – Departamentul Comunicare al FSLI – 0745.75.21.22

Niciun comentariu: