12 oct. 2015

Concert aniversar 70 ani


VOCI TRANSILVANE LA 70 DE ANI!

 

E vremea mustului.... când recoltele se mută din câmpuri și de pe dealuri, în preajma, în grija și spre folosul oamenilor. E toamnă, ca cea de acum șapte decenii când, după ce s-a așternut liniștea atât de așteptată a păcii, începea o nouă lume, se prefigurau noi orizonturi și se nășteau noi speranțe ...
Pr. Augustin Bena, profesorul, compozitorul, maestrul, trimis mult prea repede și pe nedrept la o prozaică pensie, dorea să fondeze, așa cum o făcuse cu multe decenii în urmă pentru redeșteptarea românității ardelene, o formație corală reprezentativă pentru Cluj, pentru Ardeal.
Singura categorie socio-profesională nealterată de cangrena războiului, erau ceferiștii: așa a luat ființă Ansamblul Coral al Regionalei de Căi Ferate din Cluj, cu oameni inimoși, pasionați de muzică, de diferite profesii, nu numai cele ceferizate, în special cadre didactice, artiști, studenți și absolvenți de Conservator, instituție a cărei Facultate de Pedagogie muzicală o înființase cu peste două decenii în urmă.
El, fondatorul și dirijorul mai multor formații de gen, încă mai conducea, la acea dată, corurile de catedrală ale Episcopiilor române, ortodoxă și greco-catolică, mânat de un firesc și natural spirit ecumenic...
Descindea dintr-o românească familie din Alba, cu seculare rădăcini de preoți, dascăli și promotori de cultură românească, familie din care faceau parte, direct sau prin alianțe neîntâmplătoare și: Veturia și Octavian Goga, Lucian Blaga, Tiberiu Brediceanu... ș.a.
În acele vremuri de întretăiere de drumuri, principii și perspective, atât de diferite și paradoxale, maestrului pr. Augustin Bena, nu i s-au iertat multe, iar el, scârbit, fiind total nepotrivit pentru „luminoasa epocă” ce-și arăta “zorile”, s-a retras în familia sa, pentru a lucra la birou…. pentru a compune….. și pentru a se concentra/relaxa, în grădina sa plină de esențe nobile, la umbra cărora mai tînărul său văr a creat nemuritoare versuri….
Acestea au fost împrejurările și condițiile nașterii, acum 70 de ani, a formației care astăzi poartă numele Ansamblul Coral VOCI TRANSILVANE, revenit, așa cum dorise ilustrul său fondator, un cor clujean pentru clujeni, fiind, de aproape un deceniu, formație a Casei Municipale de Cultură Cluj-Napoca, instituție aflată, la rându-i, sub cupola protectoare și susținătoare a Primăriei și Consiliului Local ale municipiului Cluj-Napoca.
În ultimii 20 de ani, de când la pupitrul formației se află profesorul Adrian Corojan, din 1985 referent cultural la Casa Municipală de Cultură clujeană, formația a susținut peste 490 de concerte în Cluj-Napoca, în țară și în alte 19 țări europene, în fața unui public ce însumează peste 132.000 spectatori.
Repertoriul ansamblului cuprinde peste 270 de lucrări, din creaţia a 118 compozitori români şi străini: muzică laică şi religioasă, colinde, lucrări din literatura muzicală românească şi universală, de la compozitorii Renaşterii până la cei contemporani, interpretarea lor făcându-se în limba originală (29 limbi).
Dorim să fiți părtași la bucuria prilejuită de marcarea acestui moment omagial și vă invităm să ne onorați cu prezența, Marți 13 octombrie, ora 18.00, în sala REDUTA a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, la Concertul Aniversar VOCI TRANSILVANE – 70 ANI
Invitați sunt prietenii noștri fideli din Câmpia Turzii, Corul ASTRA, dirijat de doamna profesor Rodica Trandafir, care, împreună cu noi, Ansamblul coral VOCI TRANSILVANE, vă vor cânta și încânta cu piese corale din repertoriul românesc și internațional.
Acest eveniment cultural se dorește a fi încă un moment-jalon dedicat Publicului, doritor de muzică de calitate, în stilul inconfundabil al VOCILOR TRANSILVANE: de la suflet la suflet, din inimile noastre spre inimile tuturor celor care ne ascultă.

 

Cluj-Napoca, 9 octombrie 2015

Adrian COROJAN

 

Niciun comentariu: