În limba greacă, Decalog înseamnă zece cuvinte cu rol de reguli religioase pentru creștini și iudei. Sunt respectate cu sfințenie cuvintele acestea de către oamenii care cred în Dumnezeu.
Organizația ”Salvați Copiii” a pus pe hârtie un manifest cu 10 porunci cu rol de semnal de alarmă, tras încă o dată în al 13-lea ceas, pentru salvarea unei țări. Prin EDUCAȚIE. Noi, sindicatele, și societatea civilă în întregul ei, am tras atâtea semnale de alarmă, că le-am pierdut de mult șirul.
Manifestul acesta este vechi, e pe masa sau, de fapt, prin sertarele Guverului și Parlamentului de 25 de ani. Nu e nimic nou acum în el. Problemele sunt aceleași, sunt vechi. ”Toate-s vechi și nouă toate”, dar vrem ca Puterea să nu mai rămână ”la toate rece”. Vrem ca DREPTUL LA EDUCAȚIE să fie respectat prin:
- Minimum 6% din PIB pentru educaţie de calitate, conform legii.
- Acces universal la educaţie preşcolară, primară şi secundară pentru toţi copiii.
- Cadre didactice bine pregătite pentru educația școlară a copiilor noștri.
- Un curriculum școlar actualizat ştiinţific.
- Accesul tuturor copiilor cu dizabilităţi în grădinițe și școli.
- O Strategie naţională pentru educaţia timpurie cu termene clare și un buget asumat.
- Programe de prevenire și eliminare a violenței în fiecare școală.
- Participarea copiilor la deciziile luate în şcoli.
- Mai mulți consilieri școlari, astfel încât unui consilier să-i revină cel mult 300 de elevi.
- Consolidarea cooperării dintre sectorul public şi organizaţiile neguvernamentale.
Să le luăm, încă o dată, pe rând.
Minimum 6% din PIB pentru educaţie de calitate, conform legii
Zice o vorbă că banii n-aduc fericirea. Dar o întrețin. Nu e nevoie doar de bani. Dar ne trebuie, sunt indispensabili. Școli din mediul rural arată ca în evul mediu, iar acolo merg copiii noștri în fiecare zi. Și stau cu geaca pe ei și cu căciula-n cap, se chinuie să scrie cu mănușile în mâini, iar acasă n-au lumină, abia găsesc un colț de masă ca să-și facă temele. Și de multe ori se culcă nemâncați, iar dimineața se trezesc și o iau de la capăt, abia așteptând să ajungă la școală și pentru cornul și laptele pe care unii îl primesc. Ca să nu mai zic că avem o lege, în care scrie negru pe alb că Educația va primi 6% din PIB, în fiecare an. Primește, însă, puțin peste jumătate din ce e legal să primească. Nu poate nimeni nega că sărăcia duce la abandonul școlar, care nu e deloc de nebăgat în seamă. Și ajungem la
Acces universal la educaţie preşcolară, primară şi secundară pentru toţi copiii
Tot la bani, în primul rând, se reduce și această dorință. Avem statistici, cifre, care ascund în spatele lor copii și care spun că în anul 2013, 48,5% dintre copiii din România trăiau în risc de sărăcie sau excluziune socială, media în statele membre ale UE fiind de 27,7% (Sursa: Eurostat). În acelaşi an (2013), 32,1% din copiii din România se aflau sub pragul sărăciei relative (stabilit la 60% din mediana veniturilor disponibile la nivel naţional. (Sursa: Institutul Naţional de Statistică, baza de date Tempo-online). Cele mai vulnerabile gospodării sunt cele formate din doi adulţi şi trei sau mai mulţi copii, 55,3% dintre acestea aflându-se în sărăcie relativă în anul 2014 (Sursa: date provizorii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Setul Naţional de Indicatori de Incluziune Socială, 2014).
Cadre didactice bine pregătite pentru educația școlară a copiilor noștri.
Pai cu ce să Ie pregătești, dacă nu și cu bani?! În era în care trăim, când copiii de azi se nasc cu tablete și smartphone-uri în brațe, cum te poți prezenta la catedră ca înainte de 1990 și să predai, scriind cu creta pe tablă, apoi să ștergi cu buretele ca să faci loc pentru continuarea lecției? Și totuși, te prezinți, pentru că nu multe școli dispun de tehnologie. Te prezinți și predai după manuale de acum mulți mulți ani, pentru că ești obligat să o faci. Mulți dascăli fac eforturi să schimbe ceva la predarea lecției, să îi învețe pe copii cum să folosească informațiile pe care le află, nu doar să le memoreze. Dar este nevoie de o schimbare la nivel național, este nevoie de
Un curriculum școlar actualizat ştiinţific
Pentru că vremea trece, evoluăm. Nu putem rămâne înțepeniți în timp. Avem novoie pentru elevii de azi de curricula potrivită lor, nu nouă.
Accesul tuturor copiilor cu dizabilităţi în grădinițe și școli.
Încă un capitol la care stăm prost. Drept la educație au toții copiii, iar cei cu dizabilități sunt primii privați de acesta. În unele unități de învățământ se încearcă încadrarea lor în clasele cu copii fără dizabilități, dar atât. Cadrul acela didactic se presupune că poate și trebuie să aibă grijă de toți. Dar nu poate. Acești copii au nevoie de mai multă atenție comparativ cu ceilalți, nu pot sta alături de alți 30 de elevi și să li se ceară să fie la fel ca ei. Pentru că nu sunt la fel.
O Strategie naţională pentru educaţia timpurie cu termene clare și un buget asumat.
Din nou, ne întoarcem la bani. Și la voință.
Programe de prevenire și eliminare a violenței în fiecare școală.
Din fericire, nu suntem în America, unde lunar, dacă nu săptămânal, citim că a mai avut loc un atentat într-o școală, unde elevi și profesori au fost împușcați. La noi nu sunt atâtea arme ca la ei, dar la noi se dă cu scaunul în cap, se dau palme peste ochi, vin părinții la școală, atunci când copiii nu fac față, ca să-l pună pe profesorul X la punct. Din aceste motive, F.S.L.I a și inițiat propunerea legislativă prin care cadrul didactic să aibă statut de autoritate publică, pentru că toate civilizațiile lumii au ajuns unde sunt după ce li s-au aplicat pedepse. Și nu puține. Și nu ușoare.
Participarea copiilor la deciziile luate în şcoli.
Ei fac parte din procesul educațional și de aceea trebuie băgați în seamă și trebuie să se țină cont de părerea lor. În zilele acestea, copiii sunt foarte isteți, au informația la un click distanță și, de foarte multe ori, au idei foarte bune. Haideți să lucrăm împreună cu ei!
Mai mulți consilieri școlari, astfel încât unui consilier să-i revină cel mult 300 de elevi.
La noi ideea de consiliere este destul de nouă și oarecum respinsă. Dar consilierul școlar are un rol esențial, pe care, dacă l-am înțelege și l-am respecta, mulți copii ar lua-o pe drumul bun, nu pe cel greșit.
Consolidarea cooperării dintre sectorul public şi organizaţiile neguvernamentale.
Comunicarea este cheia în orice lucru bine făcut. Și nu mă refer la comunicarea de ochii lumii, aia când te așezi la masă, rotundă sau pătrată, presa ia câteva cadre, toți actorii principali își fac rolul în fața camerei. Iar când se strigă Stop, toți se relaxează și își văd de ale lor, de interesele lor personale. Și uită de rolul pe care li-l dă funcția pe care o ocupă. Și de aceea suntem unde suntem.
Avem o țară care de 25 de ani trăiește într-o democrație șubredă și, de cele mai multe ori, prost înțeleasă. Poate pentru că cei de la putere de acum au fost educați în comunism. Dar, eu, ca profesor, știu că atunci când nu înțelegi, întrebi, nu te lași până nu te lămurești. Și în niciun caz nu ieși în fața clasei de bună voie când nu ți-ai făcut temele. Pentru că te vei face de râs.
Avem o țară în care mai mult de o treime din copiii de 15 ani abia știu să își scrie sau să-și citească numele. Ne-am făcut și ne facem în continuare de râs.
Cât să mai aștepte Decalogul Educației ziua în care e luat punct cu punct de cei care au pixul și respectat cu sfințenie, ca pe niște porunci Dumnezeiești? Cât???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu