1 iun. 2010

COMUNICAT DE PRESĂ

F.S.L.I. F.S.I. „SPIRU HARET” F.E.N. F.N.S. „ALMA MATER”

Conducerile celor patru federaţii sindicale reprezentative din învăţământ s-au întrunit astăzi, 31 mai 2010, pentru a analiza modul în care a decurs prima zi de protest național. În urma centralizării datelor primite din teritoriu, a rezultat că peste 60 % din membrii de sindicat au au fost în grevă, chiar în condițiile în care ministrul Educației, Daniel Funeriu, împreună cu inspectorii școlari și o parte dintre directori au făcut presiuni pentru a împiedica participarea la acțiunea de protest și la boicotarea probei de Bacalaureat.
Conform opțiunii manifestate prin referendum, greva va continua până în momentul în care membrii de sindicat vor decide încetarea ei.
Bucureşti, 31 mai 2010
Preşedinte F.S.L.I Preşedinte F.S.I. „SPIRU HARET”
Aurel CORNEA Gheorghe ISVORANU
Preşedinte F.E.N. Preşedinte F.N.S. „ALMA MATER”
Constantin CIOSU Anton HADĂR

Niciun comentariu: