OUG 21/30.05.2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (pdf)
Ţinând seama de necesitatea sprijinirii educaţiei timpurii, asigurării accesului egal la educaţie şi egalităţii de şanse, sporirii accesului tuturor copiilor la o educaţie de calitate şi a creşterii ratei de succes şcolar, prin asigurarea resursei umane calificate la clasa pregătitoare, în toate localităţile din mediul rural şi mediul urban,
Ţinând seama de necesitatea sprijinirii educaţiei timpurii, asigurării accesului egal la educaţie şi egalităţii de şanse, sporirii accesului tuturor copiilor la o educaţie de calitate şi a creşterii ratei de succes şcolar, prin asigurarea resursei umane calificate la clasa pregătitoare, în toate localităţile din mediul rural şi mediul urban,
având în vedere că, începând cu anul şcolar 2012-2013, în învăţământul primar funcţionează clasa pregătitoare, unde se impune a fi încadrat, cu precădere, personal didactic titular în învăţământul preuniversitar,
întrucât Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost precedată de efectuarea unui studiu de impact prin care să fie evaluate infrastructura şcolară, logistică, materialele didactice adecvate şi resursele umane necesare funcţionării normale a acestei clase, această lege fiind promovată prin asumarea răspunderii Guvernului, situaţia prezentă impune măsuri excepţionale, care nu pot fi luate decât modificând cadrul legislativ.
Luând în considerare programul naţional de formare continuă care urmează să fie derulat în luna iulie 2012 pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare în anul şcolar 2012-2013, precum şi necesitatea asigurării funcţiilor de conducere în unităţile de învăţământ preuniversitar, a funcţiilor de conducere, de îndrumare şi de control în inspectoratele şcolare şi a funcţiilor de conducere în casele corpului didactic, în anul şcolar 2012-2013, până la organizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii,
ţinând seama de gravele perturbări ce alterează actul educaţional din instituţiile de învăţământ de stat - organizarea şcolilor doctorale, îndeplinirea standardelor de acreditare/autorizare, asigurarea calităţii - începând cu anul universitar 2012-2013, ca urmare a diminuării drastice a numărului de conferenţiari şi profesori universitari, determinată de aplicarea măsurilor de pensionare forţată combinată cu imposibilitatea de promovare în astfel de funcţii, cauzată de introducerea obligatorie a condiţiei de abilitare, pentru îndeplinirea căreia sunt necesare realizarea unei teze de abilitare de către candidat şi achitarea unei taxe în cuantum de 1.500 de euro, în acelaşi timp, procedura de abilitare fiind costisitoare şi greoaie, dacă nu chiar imposibilă uneori, având în vedere că unii dintre membrii comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare sunt cadre didactice la universităţi din Statele Unite ale Americii, Germania, Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia etc.,
având în vedere faptul că, deşi Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a intrat în vigoare încă din februarie 2011, procedurile privind organizarea şi funcţionarea învăţământului superior nu au fost elaborate în vederea pregătirii deschiderii noului an universitar, iar fără adecvarea legislativă necesară se produc efecte perturbatoare cu consecinţe grave,
observând faptul că, în contextul celor de mai sus, sunt necesare modificări ale unor prevederi referitoare la efectivele de elevi la clasă şi la încadrarea şi stimularea personalului didactic şi didactic auxiliar, în caz contrar producându-se efecte perturbatoare cu consecinţe grave, precum: imposibilitatea încadrării la toate clasele pregătitoare a personalului didactic calificat; imposibilitatea asigurării funcţiilor de conducere în unităţile de învăţământ, unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar, inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic, precum şi a funcţiilor de îndrumare şi de control în inspectoratele şcolare; instabilitatea încadrării cu personal didactic calificat, datorită părăsirii sistemului de învăţământ preuniversitar de către cadrele didactice titulare nevoite să facă naveta pe distanţe lungi sau aflate în imposibilitatea de a face naveta, întrucât prevederile legale actuale nu prevăd posibilitatea mobilităţii personalului didactic pe parcursul anului şcolar; supraîncărcarea personalului didactic titular, ca urmare a încadrării în plata cu ora cu un număr mare de ore peste norma didactică de predare de bază, întrucât prevederile legale actuale prevăd numai posibilitatea încadrării în plata cu ora pe parcursul anului şcolar,
întrucât învăţământul constituie prioritate naţională,
deoarece toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ARTICOL UNIC
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 63, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) În situaţii excepţionale, formaţiunile de preşcolari din grupa mare sau de elevi pot funcţiona sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, pe baza unei justificări corespunzătoare, ţinând seama de încadrarea în costul standard per elev şi în numărul maxim de posturi aprobat pentru învăţământul preuniversitar la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti.
2. La articolul 158, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
(41) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), până la finalul anului universitar 2012-2013, evaluarea şcolilor doctorale se face de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate. Sistemul de criterii şi metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pe baza propunerilor ARACIS. Fiecare şcoală doctorală este evaluată periodic, din 5 în 5 ani.
3. La articolul 160, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), pentru anul universitar 2012-2013, numărul granturilor doctorale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se repartizează IOSUD prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. IOSUD repartizează şcolilor doctorale granturile doctorale prin competiţie între acestea, pe baza unei metodologii aprobate de senatul universităţii
4. La articolul 162, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în anul universitar 2012-2013, studiile universitare de doctorat se pot organiza şi în cotutelă, caz în care studentul doctorand îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România şi a unui conducător de doctorat dintr-o altă ţară sau sub îndrumarea concomitentă a 2 conducători de doctorat din instituţii diferite din România, pe baza unui acord scris între instituţiile organizatoare implicate. Doctoratul în cotutelă poate fi organizat şi în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeaşi IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studii, conform prevederilor din Carta universitară
5. La articolul 193, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (91), cu următorul cuprins:
(91) Prin excepţie de la prevederile alin. (9), în anul universitar 2012-2013, programele de excelenţă prevăzute la alin. (8) se stabilesc pe baza evaluării prevăzute la alin. (3).
6. La articolul 193, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (10), în anul universitar 2012-2013 sunt finanţate din fonduri publice, ţinând cont de evaluarea realizată conform alin. (3), programe de licenţă, master şi doctorat în universităţile de stat menţionate la alin. (4).
7. La articolul 252, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Articolul 252
(1) Personalul didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează dreptul dobândit la concursul naţional unic de titularizare, prin repartiţie guvernamentală sau prin orice altă formă legală.
(2) Personalul didactic din sistemul de învăţământ preuniversitar titularizat după intrarea în vigoare a prezentei legi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi personalul didactic prevăzut la alin. (1).
8. La articolul 252, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:
(5) Cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar. Pretransferul este etapa de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar în cadrul căreia un cadru didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar, la cererea acestuia, poate trece de la o unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică/conexă la o altă unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică/conexă, cu păstrarea statutului de cadru didactic în sistemul de învăţământ preuniversitar.
(6) Pretransferul se realizează în aceeaşi localitate, în localitatea în care îşi are domiciliul cadrul didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
9. Articolul 253 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Articolul 253
(1) Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursuri de titularizare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, care au obţinut cel puţin nota 7 şi au ocupat un post/o catedră, devin titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii generale:
a)se certifică viabilitatea postului/catedrei;
b)consiliul de administraţie al şcolii respective este de acord.
(2) Condiţiile specifice pentru titularizarea personalului didactic care a participat la concursuri de titularizare în anul 2011, în condiţiile alin. (1), se stabilesc prin metodologie elaborată cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului
10. La articolul 254, alineatele (11), (13), ( 16 ), ( 17 ) şi ( 19 ) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(11) În învăţământul preuniversitar de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice se face de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ care organizează concursul. Angajarea pe post a personalului didactic cu contract individual de muncă se face de directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general.
........ ................ ................ ................ ................ ........ ..........
(13) Candidaţii care au dobândit definitivarea în învăţământ, profesori cu drept de practică, şi au ocupat prin concurs validat, în condiţiile metodologiei, de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ un post didactic vacant sunt titulari în învăţământul preuniversitar. Pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general, directorul unităţii de învăţământ încheie cu aceştia contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
........ ................ ................ ................ ................ ........ ...........
(16) Directorii unităţilor de învăţământ comunică în scris inspectoratului şcolar, imediat după concurs, următoarele situaţii:
a)angajarea cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată pe posturi didactice a candidaţilor validaţi după concurs;
b)debutanţii care au ocupat prin concurs validat, în condiţiile metodologiei, de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ un post didactic vacant şi pentru care consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ poate hotărî modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, în situaţia în care aceşti candidaţi promovează examenul pentru definitivarea în învăţământ;
c)candidaţii participanţi la concurs şi nerepartizaţi;
d)posturile didactice şi orele rămase neocupate după concursul organizat la nivelul unităţii sau al consorţiilor şcolare.
(17) Inspectoratul şcolar centralizează la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti posturile didactice şi orele rămase neocupate, care vor fi repartizate în ordinea stabilită prin metodologie elaborată cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
........ ................ ................ ................ ................ ........ ...........
(19) Posturile didactice rămase neocupate prin concurs sau eliberate în timpul anului şcolar se ocupă pe perioadă determinată, prin detaşare sau prin plata cu ora, până la sfârşitul anului şcolar ori până la revenirea pe post a cadrului didactic care a beneficiat de rezervarea postului/catedrei. În situaţia în care posturile didactice eliberate în timpul anului şcolar nu pot fi astfel ocupate, consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ sunt abilitate să organizeze şi să desfăşoare individual, în consorţii şcolare sau în asocieri temporare la nivel local, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic calificat. În mod excepţional, consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ pot organiza testări prin interviu şi lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului fără studii corespunzătoare postului.
11. După articolul 254 se introduce un nou articol, articolul 2541, cu următorul cuprins:
Articolul 2541
(1) Personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar poate fi detaşat în interesul învăţământului, cu acordul său, pentru ocuparea unor posturi din unităţi/instituţii de învăţământ şi unităţi conexe, la solicitarea acestuia, precum şi pentru asigurarea pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar a conducerii unităţilor de învăţământ, unităţilor conexe ale învăţământului preuniversitar, inspectoratelor şcolare şi caselor corpului didactic şi a funcţiilor de îndrumare şi de control în inspectoratele şcolare. Detaşarea în interesul învăţământului se realizează conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
(2) Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează prin concurs sau concurs specific, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează pe o perioadă de cel mult 5 ani şcolari consecutivi, cu păstrarea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar.
(3) Asigurarea conducerii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular, până la organizarea concursului, dar nu mai mult de sfârşitul anului şcolar, se poate realiza de cadre didactice care se disting prin calităţi profesionale, manageriale şi morale, după cum urmează:
a)prin numirea în funcţia de conducere de către conducerea persoanei juridice finanţatoare, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ particular, a unui cadru didactic din cadrul unităţii de învăţământ respective sau a unui cadru didactic pensionat; actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea şcolară;
b)prin detaşarea în interesul învăţământului a cadrelor didactice titulare în învăţământul preuniversitar de stat sau a cadrelor didactice titulare în alte unităţi de învăţământ particular, la propunerea conducerii persoanei juridice finanţatoare şi cu acordul scris al persoanelor solicitate, prin decizie a inspectorului şcolar general.
12. La articolul 255, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
(9) Personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul III i se va rezerva catedra/postul didactic pe durata invalidităţii. Contractul de muncă este suspendat până la data la care medicul expert al asigurărilor sociale emite decizia prin care constată schimbarea gradului de invaliditate sau redobândirea capacităţii de muncă. Rezervarea catedrei/postului didactic încetează de la data emiterii de către medicul expert al asigurărilor sociale a deciziei prin care se constată pierderea definitivă a capacităţii de muncă.
13. La articolul 285, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
(41) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în anul universitar 2012-2013, în învăţământul superior poate funcţiona personal didactic asociat pentru funcţiile didactice prevăzute la alin. (1).
14. La articolul 289, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), (2) şi (4), în cazul în care instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menţinerea calităţii de titular în învăţământ şi/sau în cercetare pe baza evaluării anuale a performanţelor academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, interimar,
Liviu Marian Pop
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Mariana Câmpeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu