F.S.L.I. F.S.I. „SPIRU HARET” F.E.N. F.N.S. „ALMA MATER”
COMUNICAT DE PRESĂ
COMUNICAT DE PRESĂ
În cadrul întâlnirii reprezentanţilor F.S.L.I., F.S.I. „Spiru Haret”, FEN şi FNS “Alma Mater” din data de 14.04.2010, s-a reanalizat situaţia învăţământului românesc şi problemele cu care se confruntă salariaţii din sistem, constatându-se următoarele:
1. sumele destinate cheltuielilor de personal stabilite pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar nu sunt suficiente pentru întreg anul 2010;
2. prin O.G. nr. 114/2009 vor fi reduse ~ 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar începând cu data de 1 septembrie 2010, după ce în anul 2009 s-au mai redus ~18.000 de posturi;
3. Guvernul Boc a sistat acordarea fondurilor necesare continuării investiţiilor începute în anii anteriori;
4. conducerea M.E.C.T.S. continuă să ignore existenţa şi valabilitatea Legii nr. 221/2008 până în luna decembrie 2009, instigând ordonatorii de credite la nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi la nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, care garantează salariaţilor menţinerea salariului brut începând cu luna ianuarie 2010, la nivelul lunii decembrie 2009;
5. apariţia de discriminări în ceea ce priveşte încadrarea şi salarizarea unor categorii de cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar, din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 387/2009 şi a O.M.E.C.T.S. nr. 3235/2010 privind încadrarea profesorilor din învăţământul preşcolar şi primar;
6. veniturile salariale, în special cele ale personalul didactic auxiliar şi nedidactic s-au diminuate, datorită sistării, începând cu luna ianuarie 2010, a plăţii unor sporuri existente în contractele colective de muncă, acordate în condiţii legale;
7. refuzul constant al conducerii M.E.C.T.S. de a purta un dialog social real şi constructiv cu partenerii de dialog social, precum şi politizarea excesivă a actului decizional, la toate nivelurile;
8. neplata în primele trei luni ale anului 2010 a sporului de lucru în condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, reglementate de Legea-cadru nr. 330/2009;
9. blocarea posturilor didactice şi nedidactice, precum şi a concursurilor de promovare în învăţământul superior va conduce la imposibilitatea desfăşurării în condiţii optime a procesului educaţional, datorită îmbătrânirii accentuate a corpului didactic, pensionării şi lipsei cadrelor didactice cu grad universitar obligatoriu (conferenţiar sau profesor) pentru desfăşurarea cursurilor de masterat şi de doctorat.
Totodată, au fost analizate rezultatele întâlnirilor avute cu reprezentanţii M.E.C.T.S. şi ai Guvernului referitoare la prevederile Proiectului Legii Educaţiei Naţionale şi la salarizarea din sistem.
Faţă de faptul că proiectul Legii Educaţiei Naţionale propus de M.E.C.T.S. Guvernului României, însuşit de acesta şi transmis spre adoptare Parlamentului conţine prevederi care afectează direct salariaţii din învăţământ, respectiv: desfiinţarea titularizării în sistem, componenţa Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, dispariţia unor drepturi garantate de ani de zile în legislaţie (cum ar fi reducerea cu 2 ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I), imposibilitatea negocierii de drepturi (altele decât cele salariale) prin contractele colective de muncă etc.,
Întrucât niciuna din revendicările noastre nu au fost soluţionate,
Conducerile celor patru federaţii au hotărât continuarea acţiunilor de protest conform calendarului stabilit de comun acord, astfel:
- Recomandăm membrilor de sindicat să nu participe la examenele naţionale care vor începe pe 19 aprilie cu testarea competenţelor digitale;
- Recomandăm membrilor de sindicat să nu treacă notele în documentele şcolare oficiale;
- Grevă generală cu durata de o zi, cu încetarea activităţii în toate unităţile şi instituţiile de învăţământ, în data de 22 aprilie 2010.
De asemenea, în perioada imediat următoare federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ vor organiza întâlniri la nivel local şi naţional cu reprezentanţi ai elevilor, studenţilor şi părinţilor, pentru a le expune motivele declanşării protestelor şi a le solicita sprijinul în soluţionarea problemelor cu care se confruntă sistemul educaţional.
La începutul lunii mai 2010, o delegaţie formată din reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ vor depune o plângere la forurile internaţionale pentru încălcarea constantă de către guvernanţi a regulilor şi dispoziţiilor naţionale şi internaţionale privind dialogul social şi pentru neexecutarea sentinţelor judecătoreşti.
În cazul în care problemele cu care se confruntă salariaţii din învăţământ vor fi tratate, în continuare, cu indiferenţă de Guvernul României şi de către reprezentanţii M.E.C.T.S., îi avertizăm că nu se va încheia situaţia şcolară, nu se vor desfăşura examenele cu verificare pe parcurs din universităţi şi se va declanşa greva generală în prima decadă a lunii iunie 2010.
Bucureşti, 14 aprilie 2010
Preşedinte F.S.L.I Aurel CORNEA
F.S.I. „SPIRU HARET” Gheorghe ISVORANU
Preşedinte F.E.N. Constantin CIOSU
Preşedinte F.E.N. Constantin CIOSU
Preşedinte F.N.S. „ALMA MATER” Anton HADĂR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu