14 oct. 2010

F.S.L.I. se solidarizează cu protestatarii de la Ministerul Finanţelor !

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ este solidară cu angajaţii Ministerului de Finanţe care protestează în acest moment în cadrul instituţiei. Le înţelegem nemulţumirile şi atragem atenţia Guvernului că trebuie să se aştepte la astfel de mişcări de protest spontane.
FSLI are deja semnale clare, din partea cadrelor didactice că se pregătesc de proteste, din cauza situaţiei dezastruoase în care s-a ajuns. Este inadmisibil ca în România anului 2010 oamenii să primească salarii de mizerie, din care nu îşi pot asigura nici măcar umila supravieţuire.
Cerem Guvernului să ia de urgenţă măsuri prin care să redreseze situaţia critică în care se află ţara şi să acorde bugetarilor măcar salariile pe care le aveau înainte de reducerea acestora cu 25% şi a aplicării greşite a legii unice de salarizare în sistemul bugetar. Aşteptăm negocieri reale privind noua lege de salarizare, care se va aplica din 2011.

Preşedinte,
Aurel Cornea

Un comentariu:

Bagiu spunea...

si asociatia AFAR impreuna cu FAPTE-AFAR si Sindicatul liber european s-a solidarizat http://sindicateuropean.blogspot.com