Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a organizat astăzi, 5 octombrie 2010, între orele 11.00-12.30, un miting de protest în Piaţa Victoriei, la care au luat parte 8.500 de salariaţi din educaţie, membri de sindicat. Cu această ocazie a fost prezentată “Scrisoarea deschisă pentru însănătoşirea învăţământului românesc”, document ce va fi transmis ulterior către instituţiile statului.
Mitingul a fost urmat de un marş de protest către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, desfăşurat între orele 12.30-13.30. Până la orele 14.00 au avut loc proteste în faţa celor două ministere.
Manifestaţia de astăzi s-a desfăşurat sub sloganul: “Salvaţi şcoala românească!” În urma protestului, miniştrii Daniel Petru Funeriu şi Ioan Nelu Botiş i-au invitat la discuţii pe reprezentanţii F.S.L.I, care au înmânat membrilor Guvernului memorii cu nemulţumirile salariaţilor din învăţământ.
La discuţiile purtate cu ministrul Educaţiei a participat o delegaţie formată din opt membri. Ministrul Daniel Petru Funeriu ne-a felicitat pentru mitingul organizat în Piaţa Victoriei şi a declarat că promovarea noii legi a educaţiei prin asumarea Executivului este o decizie politică. Din păcate, nu avem susţinerea ministrului Educaţiei în cererea exprimată de F.S.L.I. privind majorarea la 7 a coeficientului de salarizare din grilă, pentru un profesor de grad didactic I, cu 40 de ani vechime. În acest sens, ministrul susţine că va cere în Guvern o creştere a acestui coeficient la 5. În schimb, ministrul Educaţiei este total de acord ca educaţia să primească 6% din PIB şi consideră că trebuie alocate mai multe fonduri pentru formarea profesională a cadrelor didactice.
În ceea ce priveşte închiderea a 1.700 de unităţi de învăţământ din mediul rural, ministrul Educaţiei susţine că are mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu să aplicea această măsură, dar vor fi achiziţionate microbuze şcolare care să asigure transportul elevilor. Totuşi numărul acestora nu va acoperi întreg necesarul.
Totodată am fost informaţi că a fost înfiinţată o comisie la nivelul Ministerului Educaţiei care lucrează la un document, prin care programele şcolare să fie corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii, urmând să aibă loc şi discuţii cu sindicatele şi reprezentanţii asociaţiilor profesionale. În privinţa combaterii abandonului şcolar, ministrul ne-a informat că va demara un proiect cu fonduri structurale, potrivit căruia cadrele didactice vor merge în fiecare familie pentru a-i determina pe părinţi să îşi dea copiii la şcoală.
Respectarea numărului maxim de elevi într-o clasă intră în atribuţiile directorilor de unităţi de învăţământ şi inspectorilor şcolari. În privinţa stopării reducerii numărului de angajaţi, ministrul Educaţiei ne-a informat că nu are soluţii. Nu în ultimul rând, concursul pentru ocuparea posturilor de directori şcolari se va organiza doar după noua lege, iar Examenul de bacalaureat nu va mai suferi nicio modificare până la apariţia acestui act normativ.
Discuţii au fost purtate şi la Ministerul Muncii, unde s-a deplasat o delegaţie formată din şase oameni, condusă de preşedintele F.S.L.I. Aurel Cornea. Principala problemă pusă în discuţie a fost cea privind legea de salarizare unitară în sistemul bugetar. Astfel, mâine, la orele 17.00, la Ministerul Muncii vor avea loc negocieri pe această lege, la care vor participa şi reprezentanţii F.S.L.I., care vor cere majorarea coeficienţilor de salarizare pentru învăţământ.
Revendicări:
Adoptarea noii legi a educaţiei care să asigure reformarea sistemului;
Acordarea a cel puţin 6% din P.I.B.;
Salarii decente pentru personal;
Corelarea programelor şcolare cu cerinţele de pe piaţa muncii;
Modificarea programelor şi a manualelor şcolare, pentru asigurarea unei calităţi în învăţământ;
Combaterea abandonului şcolar şi facilitarea accesului la educaţie pentru categoriile defavorizate;
Şcoli moderne pentru copiii noştri cu:
- mobilier funcţional;
- grupuri sanitare;
- apă curentă;
- mijloace moderne de învăţământ;
- laboratoare funcţionale, săli şi terenuri de sport;
Asigurarea transportului şcolar pentru toţi elevii;
Respectarea numărului maxim de elevi din clase, prevăzut în lege;
Stoparea reducerilor de personal şi asigurarea posturilor necesare funcţionării învăţământului în condiţiile legii;
Condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă pentru personalul din învăţământ;
Acces gratuit la formarea profesională continuă a persoanlului din învăţământ;
Depolitizarea educaţiei;
Abrogarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar;
Majorarea coeficienţilor de salarizare, care revin angajaţilor din învăţământ, din grila prevăzută în legea de salarizare unitară a bugetarilor;
Majorarea salariului minim la 750 de lei, în 2011;
Reducerea vârstei de pensionare de 65 de ani, propusă în legea unică a pensiilor;
Măsuri de protecţie socială.
F.S.L.I. vă reaminteşte că pe site-ul http://www.fsli.ro/ a fost postată petiţia online:
“Salvaţi şcoala românească!” şi invităm populaţia României să o semneze, în dorinţa de a oferi copiilor noştri un viitor mai bun, printr-o educaţie mai bună.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu