17 sept. 2009

O.U.G. nr. 97/2009 - Examenul national de bacalaureat

Noua structură a examenului de Bacalaureat 2010

În Monitorul Oficial nr. 618/14 septembrie 2009, a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr. 97/9 septembrie prin care s-a aprobat noua structură a examenului naţional de Bacalaureat.
Potrivit acestui act normativ, examenul naţional de Bacalaureat constă în susţinerea a două tipuri de probe: evaluări orale şi practice pe parcursul anului şcolar şi evaluări scrise după încheierea anului şcolar.
Evaluările prevăzute pe parcursul anului şcolar sunt următoarele:
- probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
- probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
- probă de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal.
Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi;
- probă de evaluare a competenţelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu.
Absolvenţilor clasei a XII-a/ XIII-a, care au susţinut aceste li se eliberează certificate care atestă nivelul de competenţă lingvistică, respectiv nivelul de competenţă digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiţionată de promovarea probelor scrise.Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine sau pentru certificarea competenţelor digitale, au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Aceste evaluări se organizează şi se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ, pe parcursul clasei terminale de liceu, în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general, în condiţii stabilite printr-o metodologie elaborată de MECI.
Probele scrise prin care sunt cuantificate competenţele formate pe durata învăţământului liceal se susţin după încheierea anului şcolar, în faţa unei comisii formate de inspectoratul şcolar judeţean. Probele sunt următoarele:
- probă scrisă la limba şi literatura română - comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările;
- probă scrisă la limba şi literatura maternă - comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
- o probă scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare (matematică - pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică sau, după caz, pentru filiera vocaţională, respectiv istorie - pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională);
- o probă scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe de discipline: fizică, chimie, biologie sau informatică; respectiv geografie, filosofie, logică şi, argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie.
În decursul unui an şcolar se organizează două sesiuni ale bacalaureatului. Se consideră promovaţi elevii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au susţinut probele prevăzute în interiorul anului şcolar, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media aritmetică, calculată cu două zecimale exacte, a notelor obţinute la probele scrise este cel puţin 6.
În cazul nepromovării examenului, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările susţinute in decursul anului şcolar, respectiv rezultatele la probele scrise la care s-a obţinut cel puţin nota 5.
BIROUL DE PRESĂ M.E.C.I.
16.09.2009

Niciun comentariu: