10 apr. 2010

Reprezentaţii Biroului de Presă ai M.E.C.T.S. dau dovadă de lipsă de fair-play faţă de partenerii de dialog social !

În data de 8.04.2010, în urma unei dezbateri publice asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a postat pe site-ul său un comunicat de presă din textul căruia reiese că vorbitorii, în intervenţiile lor, doar au ridicat în slăvi acest proiect de lege.

Loviţi de amnezie sau poate pentru a induce în eroare opinia publică, cei care au redactat acest comunicat au prezentat trunchiat consideraţiile exprimate, inclusiv pe cele ale preşedintelui FSLI, domnul Aurel Cornea.

Pentru o corectă informare a membrilor de sindicat afiliaţi la federaţia noastră, facem următoarele precizări verificabile:

Intervenţia preşedintelui FSLI menţionată în comunicat reprezintă doar introducerea expozeului.
În partea esenţială a acestuia, omisă voit din comunicat, domnul Aurel Cornea a punctat o parte a prevederilor din acest proiect de lege care, dacă vor rămâne în forma propusă de MECTS, vor avea efecte negative, în primul rând asupra principalilor beneficiari-elevii, cât şi asupra salariaţilor din învăţământ. Acestea sunt:
Prin trecerea clasei a-IX-a de la învăţământul liceal la cel gimnazial, copiii cu vârsta de pînă în 16 ani sunt “aruncaţi”pe piaţa muncii fără să aibă niciun certificat de competenţă profesională;
Componenţa Consililui de Administraţie de la nivelul unităţii de învăţământ: 1/3 cadre didactice, 1/3 reprezentanţi ai părinţilor şi 1/3 ai consiliului local, va face inoperabil acest organ suprem de conducere al unităţii de învăţământ;
Introducerea titularizării pe post va avea efecte dezastruoase asupra cadrelor didactice;
Asigurarea finanţării de bază atât pentru preşcolarii şi elevii din învăţământul obligatoriu de stat, cât şi pentru cei din învăţământul privat acreditat, reprezintă o discriminare.


O lege durabilă, aşa cum se doreşte a fi Legea Educaţiei Naţionale, nu poate fi construită având la bază doar o concepţie unilaterală, ci luând în considerare şi punctele de vedere ale reprezentanţilor elevilor, studenţilor, părinţilor,O.N.G.-urilor şi ai sindicatelor din învăţământ.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei ar fi bine să înţeleagă că faţă de partenerii de dialog social trebuie să ai un comportament bazat pe fair-play, chiar într-un simplu comunicat de presă.


PRIM-VICEPREŞEDINTE F.S.L.I.,



Simion HANCESCU

2 comentarii:

Adriana spunea...

Am citit legea, din nou, sa vad daca s-a tinut cont de parerea noastra. Raspuns: pe ici pe colo, dar prin partile neesentiale.
In plus am sesizat numeroase contradictii:de exemplu e total contradictoriu cum ajunge cineva director adjunct. Ba e concurs, ba e aprobat de CA la propunerea directorului.In ceea ce priveste CA nu apara ca activitate remunerata, la finantare. Intreb: cand se va intruni vreodata CA cu 1/3 parinti si 1/3 din consiliul local? Raspuns: veci,sau poate cand le va dicta interesul personal,privat.
In ceea ce priveste titularizarea pe post si aici sunt contradictii: se pare ca se poate incadra pe perioada nedeterminata, apoi in alt loc apare ca se revizuieste anual contractul, cu drept de decizie.
Nu este clar in lege cum se constituie "corpul expertilor in educatie" din randul carora se pot inscrie, la concurs, directorii.La fel nu e clar cum se poate ajunge la calitatea de profesor emerit, mentor(aici apare o prevedere de tip curs, dar nu e clar cine, pt ca oricine poate participa la un curs, evident nu toti pot fi profesori mentori). Nu e clar cum se realizeaza stagiul de 1 an, in ce pozitie se afla respectiva persoana? platit, voluntar, student in practica, angajat pe perioada determinata, plata cu ora?)
"Transdisciplinaritatea" e un concept vag in practica didactica romaneasca.
Profilul uman are la bacalaureat prevazute, cu exceptia psihologiei, discipline predate 1h/sapt si logica, respectiv filosofia, cu 2h/sapt au disparut.S-a semnat si o petitie pe tema, dar se pare ca degeaba.
Exista posibilitatea reala ca, de la anul, cei care intra sub incidenta acestei legi sa beneficieze de manuale si metodologia de predare/evaluare sa se modifice a.i.sa se lucreze "trans"?
Ce se va intampla cu bac. de anul viitor, elevii din prezent nu pot face fata variantei trans.

Si astea le-am gasit dupa 1 h de lectura...Stiu ca nu obisnuiti sa raspundeti comentariilor, dar, daca puteti sa-mi dati lamuriri, poate nu am inteles eu bine, ar fi minunat.

vioara spunea...

Răspuns pentru Adriana, la comentariul de la postarea Reprezentaţii Biroului de Presă ai M.E.C.T.S. dau dovadă de lipsă de fair-play faţă de partenerii de dialog social!
În sinteza de 95 de propuneri pe care am trimis-o federaţiei, ne-am referit la cele mai multe din observaţiile d-voastră, aşa cum de altfel am folosit şi sintetizat numeroase alte observaţii şi argumente primite din teritoriu. Pentru lămurirea tuturor colaboratorilor nostri la dezbaterea legii, postăm pe blog această sinteză. D-voastră încercăm să vă răspundem punctual.

1. Alegerea directorului adjunct este precizată la Art. 82 (4) Consiliul de administratie are urmatoarele atributii principale: e) organizeaza concursul de ocupare a functiei de director si aproba directorul adjunct, la propunerea directorului. Prin urmare numai directorul plin ocupă funcţia prin concurs. Nu am propus modificarea literei e), ni s-a părut de interes colateral.
2. Într-adevăr activitatea CA nu este remunerată. Privitor la dificultăţile de întrunire a cvorumului şi la anormalitatea componenţei CA, vezi propunerea şi justificarea de la nr. 50 din sinteză.
3. Privitor la problema titularizării pe post aşa cum este prevăzută în lege, trebuie coroborate mai multe articole şi alineate: Art. 76 (2) şi (3), Art. 78 (1) şi (2), Art. 223 (1) şi (12-14), Conform acestora contractul individual de muncă se prelungeşte în fiecare an, dar exista şi titulari pe post angajaţi pe periodă nedeterminată în condiţiile Art.223 (12). Despre rezervări şi supliniri în alineatele următoare, precum şi la Art. 224. Aceste contradicţii menite să provoace deliberat derută la angajarea personalului nu pot fi rezolvate decât prin menţinerea concursului naţional de titularizare în învăţământ, vezi modificările şi justificările de la nr. 45 şi 46 din sinteza noastră.
4. Privitor la corpului national de experti în management educational, vezi Art. 226 (1). Nu aflăm de aici pe ce criterii sunt aleşi membrii în acest organism, dar am putea corobora cu Art. 229 (1), a)-e) care priveşte funcţiile de conducere la ISJ şi CCD.
5. Pentru a afla cum se ajunge la calitatea de profesor emerit, singurul care beneficiază necondiţionat de angajare pe perioada nedeterminata la unitatea de învatamânt, aşteptăm metotdologia promisă la Art. 214 (1). Tot el este automat şi mentor. În orice caz, pentru a coordona stagiul practic al atâtor absolvenţi cu master, va fi nevoie de mulţi mentori acreditaţi în urma “cursurilor specifice” de la Art. 219 (4). Sau poate MECTS are deja o largă pepinieră de profesori emeriţi selecţionaţi dintre cadrele de partid şi deci nu ar trebui să ne facem probleme cu mentorii.
6. Cu stagiul practic ne-am distrat şi noi copios, d-nă Adriana. Fie că dă concurs, fie că la interviu deschide uşa directorului cu capul, pentru că sunt două variante la Art. 219 (1), omul va fi salariat, aşa cum rezultă indirect din Art. 211 (2). Oricum şi bursa de studiu din perioada masteratului ar fi echivalentă cu un salariu net de profesor debutant. Dar generosul Art. 211 are o portiţă de raţionalizare la alineatul (4). Noi am propus desfiinţarea acestui alineat, vezi modificarea şi justificarea de la nr. 55 din sinteza propunerilor.
7. Nu vă faceţi iluzi, nu vor exista în septembrie a.c. nici manuale, nici ghiduri metodologice noi. Ni se va propune să facem performare curriculară “trans” pe manualele existente. Probabil în acest sens CCD va mânca o pâine întru abilitarea profesorilor şi nu numai a celor de liceu, pentru că şi evaluarea maţională de la finele gimnaziului, construită pe model PISA, va avea tot structură transdidciplinară. Am fost asiguraţi că se vor respecta nesmintit prevederile Art. 5(3), prin urmare atât conţinutul, cât şi metotdologia evaluărilor naţionale, inclusiv cele ale bacalaureatului, se aplică doar pentru elevii care se vor afla în septembrie în clasa a V-a, respectiv a IX-a. Vom trăi şi vom vedea.