13 mai 2010

COMUNICAT

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, Federația Educației Naționale și Federația Națională Sindicală „ Alma Mater” vor organiza în zilele de 11, 12, 13, 18, 19 și 20 mai 2010 acțiuni de pichetare în faţa Palatului Parlamentului.
Acţiunile de pichetare se vor desfăşura pe trotuarul din faţa Parcului Izvor (vis-a-vis de Palatul Parlamentului, intrarea dinspre parcul Izvor), în intervalul orar 1030 – 1230.
La manifestaţie vor participa, zilnic, circa 200 de persoane din municipiul Bucureşti și din țară, salariaţi din învăţământ.
Motivele protestului nostru sunt următoarele:
1. intenția Guvernului României de a reduce salariile în sectorul bugetar cu 25% începând cu data de 1.06.2010, măsură care va avea efecte devastatoare asupra salariaților din învăţământ;
2.faptul că proiectul Legii Educaţiei Naţionale propus de M.E.C.T.S. Guvernului României, însuşit de acesta şi transmis spre adoptare Parlamentului conţine o serie de dispoziţii cu efecte negative, dezastruoase, asupra personalului din învăţământ, între care enumerăm:
· pierderea titularizării în sistem-ceea ce va genera şomaj în rândul cadrelor didactice care intră în restrângere de activitate;
· dispariţia în totalitate a mişcării de personal;
· trecerea clasei a IX-a la gimnaziu -care va genera, de asemenea, restrângeri de activitate;
· politizarea excesivă a sistemului şi aservirea şcolii intereselor de partid ale autorităţilor administraţiei publice locale;
· dispariţia unor drepturi garantate de ani de zile în legislaţie, cum ar fi: decontarea cheltuielilor de navetă, cele 6 călătorii/an dus-întors pe calea ferată, prima de instalare, concediile fără plată, reducerea cu 2 ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I;
3. faptul că veniturile salariale, în special cele ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic s-au diminuat, datorită sistării, începând cu luna ianuarie 2010, a plăţii unor sporuri existente în contractele colective de muncă, acordate în condiţii legale;
4. faptul că prin O.G. nr. 114/2009 vor fi reduse ~ 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar începând cu data de 1 septembrie 2010, după ce în anul 2009 s-au mai redus ~18.000 de posturi;
5. neplata în primele trei luni ale anului 2010 a sporului de lucru în condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, reglementate de Legea-cadru nr. 330/2009;
6. ignorarea de către conducerea M.E.C.T.S. a existenţei şi valabilităţii Legii nr. 221/2008 până în luna decembrie 2009, care instigă ordonatorii de credite la nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi la nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, care garantează salariaţilor menţinerea salariului brut începând cu luna ianuarie 2010, la nivelul lunii decembrie 2009.


PREŞEDINTE
Aurel CORNEA
București, 10.05.2010

Niciun comentariu: