Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a organizat astăzi, 15.11.2011, pichetarea sediului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Protestul s-a desfășurat între orele 11.00-13.30 și au participat aproximativ 200 de persoane din București, Călărași, Ialomița, Constanța, Dâmbovița, Mehedinți și Covasna.
F.S.L.I. cere Guvernului României și Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să își revizuiască atitudinea față de politica salarială și să nu înghețe salariile angajațiilor din sistemul public în 2012. Reamintim opiniei publice faptul că în acest moment salariații din educație au de recuperat de la Statul român 33,4%, potrivit deciziilor obținute în instanță. La acestea se mai adaugă alte 12 procente, bani nerecuperați din tăierea salariilor cu 25%, aplicată în luna iunie 2010. Subliniem încă o dată că nerespectarea hotărârilor judecătorești irevocabile privind plata unor drepturi salariale, reprezintă un abuz fără precedent și totodată asistăm la încălcarea drepturilor consfințite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
F.S.L.I. solicită deblocarea posturilor din unitățile de învățământ, ținând cont de lipsa acută de personal.
Federația noastră solicită autorităților să rezolve o altă problemă cu care se confruntă învățământul românesc: numărul prea mare de preșcolari/elevi la grupe/clase. Sunt numeroase situații în care o educatoare este nevoită să se ocupe de 40 de copii, deși legea prevede un număr maxim de 20 de preșcolari, la grupă.
F.S.L.I. cere ministerului de resort respectarea prevederilor Legii educației naționale, prin care educația ar trebui să primească 6% din PIB, începând cu data de 1 ianuarie 2012.
Federația noastră solicită autorităților să reia investițiile în infrastructura educațională, precum și revizuirea programelor școlare. Totodată atragem atenția M.E.C.T.S. asupra problemelor apărute după intrarea în vigoare a metodologiilor de aplicare a Legii educației naționale.
Federația noastră reclamă și lipsa de dialog social din partea instituțiilor Statului român, prin care se dorește reducerea la tăcere a sindicatelor.
În acest sens, F.S.L.I. a depus o adresă la M.E.C.T.S. în care a solicitat o întrevedere cu ministrul Educației Daniel Petru Funeriu. Până în acest moment nu am primit răspuns.
F.S.L.I. continuă pichetarea M.E.C.T.S. în zilele de 16, 17, 18 noiembrie și 22, 23, 24 și 25 noiembrie 2011, între orele 11.00-14.00.
F.S.L.I. continuă pichetarea M.E.C.T.S. în zilele de 16, 17, 18 noiembrie și 22, 23, 24 și 25 noiembrie 2011, între orele 11.00-14.00.
Contact:
Simion Hancescu, președinte F.S.L.I.: 0722779716
Marilena Gheorghiță, Departament Comunicare F.S.L.I.: 0728999847
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu