30 oct. 2011

INVITATIE LA AUDIERE PUBLICA - IN ATENTIA UNITATILOR DE INVATAMANT


          Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj”, Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ organizează joi, 3 noiembrie 2011, ora 14.00, la Hotel Victoria din Cluj-Napoca, o audiere publică cu tema " Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani. Creștem astfel calitatea în educaţie? "si care îi are ca invitați pe candidaţii la funcţiile administrației locale din cadrul alegerilor locale din 2012.
          Rugam pe toti cei interesati de aceasta audiere sa elaboreze depozitii scrise referitoare la tema aleasa si sa le trimita la cele doua adrese de e-mail lobbypentrucluj@gmail.com si slipcluj@gmail.com, chiar daca nu vor participa la audire pentru a o sustine verbal in fata comisiei. Aceasta depozitie va fi luata in considerare de catre comisia de experti si cuprinsa in raportul sinteza intocmit de comisie ulterior audierii publice. Au fost trimise prin e-mail unitatilor de invatamant invitatia la audierea publica, motivatia audierii publice, procedura audierii publice, formular de inscriere la audierea publica (va fi completata doar de catre cei care doresc sa depuna o depozitie in scris sau sa transmita o depoziţie scrisa si sa o susţina verbal în timpul audierii publice); indrumar de elaborare a depozitiei scrise.
            Va comunicam cateva date suplimentare referitoare la aceasta audiere:
            1. Comisia de initiere este alcatuita din :
- Florin Somodi – Grupul de initiativa „Lobby pentru Cluj”
- Mircea Lazea - Grupul de initiativa „Lobby pentru Cluj”
- Prof. Lucia Cojocaru – presedinte Sindicatul Liber al Invatamantului Preuniversitar Clujean
- Prof. Liviu Pop – secretar general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (moderator)
            2. Comisia de experti este alcatuita din :
- Inspector scolar general prof. Hodorogea Anca Cristina
- Prof. Corega Constantin (Director Colegiul “Emil Racovita” Cluj-Napoca)
- Prof. Cuibus Valentin (Director Palatul Copiilor Cluj)
- Prof. Arion Hadrian ( Inspectoratul Scolar Judetean Cluj)
- Mihaela Cota (Consilier juridic CNS Cartel Alfa Filiala Cluj)

            SLIPC si FSLI au invitat in cadrul audierii, cu rol de depozant si au confirmat prezenta urmatorii:
- Prof.univ.dr. ANDREI MARGA, rector Universitatea Babes-Bolyai
- Prof.univ.dr.ing. RADU MUNTEANU, rector Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca,
- Secretar de stat MECTS – CATALIN BABA
- Vasile Dancu – prof. Univ.dr. Universitatea Babes-Bolyai si Universitatea Bucuresti

             Si reprezentanti ai:
- Asociatiei judetene a parintilor din invatamantul preuniversitar clujean
- Fundatiei Parinti clujeni
- Organizatiei studentilor din Universitatea Babes-Bolyai
- Organziatiei studentilor din Universitatea Tehnica Cluj-Napoca
- Consiliului judetean al elevilor Cluj,

              Asteptam confirmare din partea d-lui primar al muncipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu.

GRUPUL DE INITIATIVA „LOBBY PENTRU CLUJ” invita candidaţii la funcţiile administrației locale din cadrul alegerilor locale din 2012.

Pentru buna desfasurare a actiunii ne bazam pe prezenta liderului de sindicat sau a altui reprezentant din unitatea dvs si pe depunerea de depozitii din partea tuturor celor interesati.
Va rugam sa ne confirmati partiparea la audiere pana luni, 31.10.2011, ora 14.00 la adresa de e-mail slipcluj@gmail.com sau telefonic la 0264-596947.

Prezidiul SLIPC
Presedinte, prof. Lucia Cojocaru
Vicepresedinte, prof. Vioara Temian      

INVITATIE LA AUDIERE PUBLICA

" Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani. Creștem astfel calitatea în educaţie? "

             Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj”, Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ organizează joi, 3 noiembrie 2011, ora 14.00, la Hotel Victoria din Cluj-Napoca, o audiere publică care îi are ca invitați pe candidaţii la funcţiile administrației locale din cadrul alegerilor locale din 2012.
           Invităm cetățenii, organizațiile neguvernamentale și alte organizații să-și exprime în scris punctul de vedere cu privire la tema " Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani. Creștem astfel calitatea în educaţie?". Scopul audierii publice este prezentarea unor soluţii în ceea ce priveste învățământul liceal răspunzând la următoarele întrebări majore:

           ● Cum credeti că putem creşte calitatea în educaţie? Revenind la cei 4 ani de liceu? Păstrând structura actuală, de 3 ani, dar regândind structura Curriculei Naţionale?
          ● Cum vor fi afectate competenţele generale, conţinuturile şi aptitudinile pe care le reglementează programele scolare prin diminuarea unui an din ciclul liceal?
          ● Cum ar putea contribui administrația locală și învățământul universitar la creșterea calității învățământului liceal, în noul contex al Legii Educației Naționale?
          ● Cum ar putea fi motivaţi profesorii să se implice în acest proces de schimbare dificil, ştiind că meseria de profesor nu mai este atât de atractivă? Cine ar avea capacitatea de a-i forma și consilia pe profesori în această direcţie?

              Audierea publică, ca formă de consultare publică, urmărește colectarea de opinii, soluții și probleme de la cetățenii comunității și sintetizarea acestora într-un raport efectuat de experți independenți. Un astfel de exercițiu democratic întărește comunitatea și contribuie la realizarea unor politici publice potrivite acesteia.
            Depunerea depoziției (opiniei) scrise le va permite și înscrierea pentru susținerea publică de 2 minute, în cadrul audierii publice, a punctelor de vedere exprimate şi în depoziţia transmisă organizatorilor. Termenul limită pentru primirea depoziţiilor este data de 2 noiembrie 2011. Depoziţiile nu trebuie să depăşească 2 pagini A4 şi vor conţine informaţii, argumente şi/sau date statistice care susţin/ întăresc punctul de vedere al celui care depune depoziţia.
           Important de reţinut: doar cei care depun depoziţia în scris pot să îşi susţină opinia public, în cadrul audierii publice din 3 noiembrie. Cei care nu doresc să ia cuvântul în cadrul audierii publice, pot depune doar depoziţia în scris – aceasta va fi analizată de către comisia de experţi şi va contribui la realizarea raportului final.
          La audierea publică vor participa grupul de experți, reprezentanți mass media, politicieni locali și reprezentanți ai diverselor grupuri de interese.
          Specialiştii din domeniul învățământului universitar și preuniversitar clujean, care vor forma Comisia de Experţi, vor însuma într-un raport final toate propunerile făcute în cadrul audierii şi vor formula concluziile acesteia. Acesta va fi prezentat public în data de în cadrul unei conferinţe de presă. Ulterior, în 10 noiembrie 2011, „Lobby pentru Cluj” va semna un protocol de poziţie cu fiecare candidat la funcţia de primar, pentru ca, pe durata exercitării mandatului, partidul din care face parte să materializeze propunerile făcute în cadrul audierii.
          Regulamentul de organizare a audierii, regulile de redactare a depoziţiilor și alte informații le găsiți pe blogul evenimentului : http://lobbypentrucluj.blogspot.com/.

***
Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj” este format din 14 reprezentanţi ai societăţii civile din Cluj şi fac parte din diverse structuri cum ar fi asociaţii, sindicate, organizaţii studenţeşti. Audierea publică este organizată cu sprijinul Academiei de Advocacy, organizaţia care prin intermediul proiectului „Partener Activ şi Implicat” va scoate pe piaţă primii experţi în lobby şi advocacy certificaţi UECNCFPA. Organizatorii audierii publice sunt participanţi la cursul de lobby şi advocacy, la care au mai participat reprezentanţi de sindicate, patronate, camere de comerţ, asociaţii de IMM-uri, organizaţii neguvernamentale şi asociaţii de jurnalişti din regiunea Nord – Vest.
Această audiere publică este a doua temă abordată de grupul Lobby pentru Cluj, după precedenta „Păstram medicii acasa sau îi oferim pe tavă străinilor” desfășurată în luna septembrie și face parte dintr-un ciclu mai larg de consultări publice, care au ca temă principală „Calitatea vieţii în municipiul Cluj-Napoca”

Pentru mai multe detalii sau informaţii:
Ludmila Pop
Coordonator Relaţii Publice
0743.316.947








Motivatia audierii publice "Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani Cum creştem calitatea în educaţie? "


"Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani .Creştem astfel calitatea în educaţie?"


 MOTIVAŢIA AUDIERII PUBLICE


În ultimii 21 de ani s-au făcut numeroase schimbări în învăţământul preuniversitar. Impactul acestor experimente susţine afirmaţia că acest sector este departe de a fi reformat. Numai educaţia poate garanta progresul economic, dezvoltarea culturală, afirmarea cu drepturi egale a naţiunii române în comunitatea internaţională. La noi, educaţia este prima sacrificată, supusă la reducţii bugetare, comasări de şcoli şi restrângeri de posturi. Schimbările din sistemul educaţional vor avea efecte iremediabile în toate componentele societăţii, mai ales că, în ultima vreme, aceste schimbări s-au întreprins fără un studiu de impact realist şi în dispreţul dialogului social. Într-un domeniu atât de complex, în care nimeni nu poate fi sigur, puterea şi-a permis să eludeze până şi dezbaterea parlamentară. Mai mult, angajarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei Naţionale face şi mai dificilă această reformare a sistemului educaţional. Conform rapoartelor Băncii Mondiale, una dintre principalele probleme ale României este calitatea slabă a sistemului educaţional. Rezultatele examenului de Bacalaureat de anul acesta par a confirma acest lucru. Totuşi judeţul Cluj este peste media ţării, astfel: la sesiunea din luna iulie, procentul de promovabilitate a fost de 54,91%, în condiţiile în care, media pe ţară a fost de 44,97%, iar în sesiunea din luna august a fost de 21,66% în condiţiile în care, media pe ţara a fost de 16,06%. Asta, deoarece Cluj-Napoca este un centru universitar, cu vechi tradiții academice, cu o viață spirituală și culturală foarte dezvoltată, totodată tumultoasă și atrăgătoare. Posibilitățile de instruire ale elevilor și studenților în centrul universitar Cluj-Napoca sunt extrem de diverse: 7 universităţii de stat, 7 particulare. Pe langa acestea avem şi 66 de colegii/licee/grupuri școlare. Anul acesta s-au aniversat 140 de ani de la înfiinţarea Colegiului Pedagogic “Gheorghe Lazar” din Cluj-Napoca, ceea ce poate argumenta şi mai bine calitatea actului educaţional. Faptul că în Cluj avem un act educaţional mult peste media ţării se poate desprinde şi din Raportul privind Starea Învăţământului preuniversitar clujean 2010-2011[1].

 Obiectivele Comisiei Europene, stabilite prin „Strategia Europa 2020”, prevăd:
1. O creştere economică inteligentă prin: Educaţie; Promovarea cunoaşterii; Inovare şi creativitate; Digitalizarea întregii societăţi.
2. O creştere economică durabilă prin: Competitivitate; Utilizarea mai eficientă a resurselor;
3. O creştere economică favorabilă incluziunii prin: O mai mare participare la piaţa forţei de muncă; Dobândirea de noi competenţe; Lupta împotriva sărăciei.

In acest context, totuşi, Legea Educatiei Nationale pevede că, învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi cuprinde învăţământul primar şi cel gimnazial. Învăţământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020.
Aceasta inseamnă că, la nivelul anului 2020, România trebuie să atingă obiectivele în cadrul unui învăţământ obligatoriu până la 18 ani.

 Context specific
Legea educaţiei naţionale nu oferă decât cadrul general pentru o reformă. Cele peste 100 de metodologii care trebuiau sa apară în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a legii vor clarifica sau nu posibilitatea acestei reforme. Printre modificările de esenţă a legii este şi cea legată de ciclurile de învăţământ. Astfel, dacă în vechea lege aveam 4 ani de grădiniţă, 4 ani de învăţământ primar, 4 ani de învăţământ gimnazial şi 4 ani de liceu, actuala lege prevede ca sistemul national de invatamant preuniversitar să cuprindă urmatoarele niveluri:
a) educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi învăţămantul preşcolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare;
b) învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV;
c) învăţământul secundar, care cuprinde:
(i) învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-IX;
(ii) invatamantul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de liceu X-XII/XIII, cu urmatoarele filiere: teoretică, vocaţională si tehnologică;
d) învăţământul profesional, cu durata între 6 luni şi 2 ani; e) învăţământul tertiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal.

Trebuie remarcat ca la nivelul Uniunii Europene nu exista o directivă în ceea ce prevede durata învăţământului obligatoriu, a examenului de Bacalaureat sau a ciclurilor de învăţământ. Decizia aparţine fiecărui stat membru.
În Romania, pe lânga Legea educaţiei naţionale există si o lege a educaţiei care se află în comisia de învăţământ a Senatului. (trebuie detaliat ce se urmărește prin proiectul de lege în dezbatere în Senat: amendarea sau abrogarea/înlocuirea LEN) Dezbaterile pe marginea ciclurilor de învăţământ sunt foarte aprige. În cadrul şedinţei desfăşurate în data de 17 iunie 2010, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, condusă de clujeanul Mihail Hărdău, a adoptat cu majoritate de voturi, varianta de organizare a ciclului de studii în învăţământul preuniversitar obligatoriu. Astfel, în varianta propusă în comisie, structura sistemului preuniversitar cuprinde: o grupă mare pregătitoare obligatorie care funcţionează în cadrul grădiniţei (5–6 ani), ciclul primar cu clasele I–IV (6–10 ani), ciclul gimnazial cu clasele V–IX (10–15 ani), ciclul liceal cu clasele X–XIII (15–19 ani) sau învăţământul profesional (15–17 ani)[2].  
În Cluj-Napoca subiectul este de actualitate si chiar creează contradicţii. Chiar dacă există o Strategie de dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca[3], Consiliul Local din Cluj-Napoca a amânat în data de 6 septembrie 2011 proiectul care viza strategia pentru învăţământul clujean, ce includea stabilirea curriculei şi componenţa Consiliilor de Administraţie[4], si doar in 27 septembrie a reusit sa o finalizeze[5].
În ceea ce priveşte Curriculum National şi aici Legea educaţiei naţionale aduce schimbări majore. Astfel, numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este de maximum 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Aceste ore sunt alocate atat pentru predare şi evaluare, cat şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate, conform prezentei legi. Prin excepţie, numărul maxim de ore poate fi depasit cu numarul de ore prevăzute pentru studierea limbii materne, a istoriei si traditiei minoritatilor nationale şi a învăţământului bilingv.
În cadrul Curriculumului naţional, disciplinele opţionale au o pondere de 20% în planurile-cadru pentru învăţământul obligatoriu şi de 30% în cele pentru liceu.
Pentru fiecare disciplină şi domeniu de studiu, programa şcolară acoperă 75% din orele de predare şi evaluare, lasând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv. În funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învăţare remedială, în cazul copiilor cu probleme speciale, pentru consolidarea cunoştintelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performante superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev.

În aceste condiţii de diminuare a anilor de studiu se pune problema menţinerii calităţii învăţământului clujean şi nu numai.
Prezenta audiere publică îşi propune să identifice răspunsuri şi soluţii argumentate la următoarele întrebări majore:
● Cum credeti că putem creşte calitatea în educaţie? Revenind la cei 4 ani de liceu? Păstrând structura actuală, de 3 ani, dar regândind structura Curriculei Naţionale?
● Cum vor fi afectate competenţele generale, conţinuturile şi aptitudinile pe care le reglementează programelescolare prin diminuarea unui an din ciclul liceal?
● Cum ar putea contribui administratia locala si invatamantul universitar la cresterea calitatii invatmantului liceal, in noul contex al Legii Educatiei Nationale?
● Cum ar putea fi motivaţi profesorii să se implice în acest dificil proces de schimbare, ştiind că meseria de profesor nu mai este atât de atractivă? Cine ar avea capacitatea de a-i forma si consilia pe profesori în această direcţie?

Vă invităm să vă exprimați opinia, în scris și verbal, în cadrul audierii publice "Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani. Cum creştem calitatea în educaţie?", care va avea loc în 3 noiembrie 2011, la Hotel Victoria, de la ora 14. Aşteptăm opiniile dvs. la adresa lobbypentrucluj@gmail.com  , până în data de 02 noiembrie 2011 Mai multe informaţii despre formatul şi conţinutul opiniilor găsiţi la http://lobbypentrucluj.blogspot.com/p/audieri-publice.html  secţiunea Audieri publice[5].
Opiniile colectate prin procedura de audierea publică se vor sintetiza intr-un raport care va fi prezentat într-o conferinţă de presă, la o saptamana de la eveniment, va fi transmis tuturor celor care au participat, va fi postat pe site pentru publicul larg, va fi trimis Ministerului Educaţiei şi decidenţilor politici cu atribuţii de decizie în domeniu.
Pentru formularea unei opinii este asigurată o minimă bibliografie, îndrumar de formulare a opiniei, procedura de audire publică, modul de înscriere şi participare la http://lobbypentrucluj.blogspot.com/p/audieri-publice.html

Comisia de Iniţiere a Audierii Publice
------------------------------------------------------------------------------- 
[4]http://www.ziuadecj.ro/administratie/strategia-invatamantului-din-cluj-napoca-amanata-de-consilierii-locali--73565.html   

29 oct. 2011

Liviu Marian Pop: "timpul liber" al unui profesor!

1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore)
2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice, perfecţionări, şedinţe metodice, convocări la ISJ, activităţi sportive, olimpiade şi concursuri, testări, etc.)...................1 oră/ săpt. = 35 ore (1 oră x 35 săpt. = 35 ore)
3. Participare la cercuri metodice, perfecţionări, convocări la ISJ, ITM, ISU, Primării şi Consilii Locale, Poliţie, şedinţe ale cercurilor metodico-ştiinţifice, etc.......2 ore/săpt.=70 ore (2 ore x 35 săpt. = 70 ore)
3. Elaborare teste iniţiale............................................................1 oră
4. Redactare/Tehnoredactare teste iniţiale, multiplicare............3 ore
5. Concepere/redactare/tehnoredactare planificări calendaristice.......10 ore
6. Concepere/redactare/tehnoredactare planificări pe unităţi de învăţare.......2 ore/săpt.=70 ore (2 ore x 35 săpt. = 70 ore)
7. Concepere/redactare/tehnoredactare planuri de lecţie, proiecţii didactice, proiecte ale unităţilor de învăţare......5 ore/săpt.=175 ore (5 ore x 35 săpt. = 175 ore)
8. Concepere/redactare/tehnoredactare mijloace de evaluare formativă şi sumativă, multiplicare..........5 ore/săpt.=175 ore (5 ore x 35 săpt. = 175 ore)
9. Evaluarea testelor scrise, notarea, realizarea clasificărilor, realizarea statisticilor................10 ore/săpt.=350 ore (10 ore x 35 săpt. = 350 ore)
10. Realizarea şi întreţinerea de materiale didactice şi metodico-ştiinţifice ...1 oră/săpt=35 ore (1 oră x 35 săpt. = 35 ore)
11. Participare la şedinţele Consiliului Profesoral, Consiliului de Administraţie.......................2 ore/săpt.=70 ore (2 ore x 35 săpt. = 70 ore)
12. Concepere/redactare/tehnoredactare documente comisii metodice, dosarul catedrei, comisii PSI, P.M, Comisia de disciplină, etc....2 ore/săpt.=70 ore (2 ore x 35 săpt. = 70 ore)
13. Participarea la şedinţele comisiilor metodice, catedrei, comisiilor PSI, Protecţia Muncii, Comisiei de disciplină, etc........0,5 ore/ săpt.=17,5 ore (0,5 ore x 35 săpt. = 17,5 ore)
14. Realizarea sarcinilor serviciului pe şcoală, paza şi protecţia elevilor.....3 ore/săpt.=105 ore (3 ore x 35 săpt. = 105 ore)
15. Perfecţionare ştiinţifică, autoperfecţionare metodico-ştiinţifică…..10 ore/săpt.=350 ore (10 ore x 35 săpt. = 350 ore)
16. Altele.....................................1 oră/săpt.=35 ore 1 oră x 35 săpt. = 35 ore

 
Total ore pe an: 2201,5
2201,5 : 35 = 62,9 ore/săptămână , adică12,5 ore pe zi!
Rog colegii cadre didactice sa ma corecteze, sa-mi semnaleze unde am gresit, am pus ore prea multe sau prea putine! Sau alte activitati pe care dansii le fac si nu le-am surprins eu! Mi se pare mie sau asta merita atentia specialistilor in dreptul muncii?"

OMECTS 5557/2011


PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 753 din 26 octombrie 2011



OMECTS 5556-2011 -org/funct biblioteci si centre documentare/informare

OMECTS 5560/2011 - miscare personal 2012-2013

OMECTS 5547/2011 - regulament inspectie unitati de invatamant

Publicat in MO nr. 746/2011

METODOLOGIE de organizare a Programului "Scoala dupa scoala"

Metodologie din 07/09/2011 de organizare a Programului "Şcoala după şcoală"
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 738 din 20/10/2011

METODOLOGIE - corp profesori mentori

OMECTS 5549 / 2011 - corp national experti in management


PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 21 octombrie 2011

25 oct. 2011

Motivatia audierii publice "Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani Cum creştem calitatea în educaţie? "


"Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani .Creştem astfel calitatea în educaţie?"

MOTIVAŢIA AUDIERII PUBLICE
În ultimii 21 de ani s-au făcut numeroase schimbări în învăţământul preuniversitar. Impactul acestor experimente susţine afirmaţia că acest sector este departe de a fi reformat. Numai educaţia poate garanta progresul economic, dezvoltarea culturală, afirmarea cu drepturi egale a naţiunii române în comunitatea internaţională. La noi, educaţia este prima sacrificată, supusă la reducţii bugetare, comasări de şcoli şi restrângeri de posturi. Schimbările din sistemul educaţional vor avea efecte iremediabile în toate componentele societăţii, mai ales că, în ultima vreme, aceste schimbări s-au întreprins fără un studiu de impact realist şi în dispreţul dialogului social. Într-un domeniu atât de complex, în care nimeni nu poate fi sigur, puterea şi-a permis să eludeze până şi dezbaterea parlamentară. Mai mult, angajarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei Naţionale face şi mai dificilă această reformare a sistemului educaţional.
Conform rapoartelor Băncii Mondiale, una dintre principalele probleme ale României este calitatea slabă a sistemului educaţional. Rezultatele examenului de Bacalaureat de anul acesta par a confirma acest lucru. Totuşi judeţul Cluj este peste media ţării, astfel: la sesiunea din luna iulie, procentul de promovabilitate a fost de 54,91%, în condiţiile în care, media pe ţară a fost de 44,97%, iar în sesiunea din luna august a fost de 21,66% în condiţiile în care, media pe ţara a fost de 16,06%. Asta, deoarece Cluj-Napoca este un centru universitar, cu vechi tradiții academice, cu o viață spirituală și culturală foarte dezvoltată, totodată tumultoasă și atrăgătoare. Posibilitățile de instruire ale elevilor și studenților în centrul universitar Cluj-Napoca sunt extrem de diverse: 7 universităţii de stat, 7 particulare. Pe langa acestea avem şi 66 de colegii/licee/grupuri școlare. Anul acesta s-au aniversat 140 de ani de la înfiinţarea Colegiului Pedagogic “Gheorghe Lazar” din Cluj-Napoca, ceea ce poate argumenta şi mai bine calitatea actului educaţional. Faptul că în Cluj avem un act educaţional mult peste media ţării se poate desprinde şi din Raportul privind Starea Învăţământului preuniversitar clujean 2010-2011[1].

Obiectivele Comisiei Europene, stabilite prin „Strategia Europa 2020”, prevăd:
1. O creştere economică inteligentă prin: Educaţie; Promovarea cunoaşterii; Inovare şi creativitate; Digitalizarea întregii societăţi.
2.  O creştere economică durabilă prin: Competitivitate; Utilizarea mai eficientă a resurselor;
3. O creştere economică favorabilă incluziunii prin: O mai mare participare la piaţa forţei de muncă; Dobândirea de noi competenţe; Lupta împotriva sărăciei.

In acest context, totuşi, Legea Educatiei Nationale pevede că, învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi cuprinde învăţământul primar şi cel gimnazial. Învăţământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020.
Aceasta inseamnă că, la nivelul anului 2020, România trebuie să atingă obiectivele în cadrul unui învăţământ obligatoriu până la 18 ani.

Context specific
Legea educaţiei naţionale nu oferă decât cadrul general pentru o reformă. Cele peste 100 de metodologii care trebuiau sa apară în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a legii vor clarifica sau nu posibilitatea acestei reforme. Printre modificările de esenţă a legii este şi cea legată de ciclurile de învăţământ. Astfel, dacă în vechea lege aveam 4 ani de grădiniţă, 4 ani de învăţământ primar, 4 ani de învăţământ gimnazial şi 4 ani de liceu, actuala lege prevede ca sistemul national de invatamant preuniversitar să cuprindă urmatoarele niveluri:
a) educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi învăţămantul preşcolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare;
b) învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV;
c) învăţământul secundar, care cuprinde:
(i) învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-IX;
(ii) invatamantul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de liceu X-XII/XIII, cu urmatoarele filiere: teoretică, vocaţională si tehnologică;
d) învăţământul profesional, cu durata între 6 luni şi 2 ani; e) învăţământul tertiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal.
Trebuie remarcat ca la nivelul Uniunii Europene nu exista o directivă în ceea ce prevede durata învăţământului obligatoriu, a examenului de Bacalaureat sau a ciclurilor de învăţământ. Decizia aparţine fiecărui stat membru.
În Romania, pe lânga Legea educaţiei naţionale există si o lege a educaţiei care se află în comisia de învăţământ a Senatului. (trebuie detaliat ce se urmărește prin proiectul de lege în dezbatere în Senat: amendarea sau abrogarea/înlocuirea LEN) Dezbaterile pe marginea ciclurilor de învăţământ sunt foarte aprige. În cadrul şedinţei desfăşurate în data de 17 iunie 2010, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, condusă de clujeanul Mihail Hărdău, a adoptat cu majoritate de voturi, varianta de organizare a ciclului de studii în învăţământul preuniversitar obligatoriu. Astfel, în varianta propusă în comisie, structura sistemului preuniversitar cuprinde: o grupă mare pregătitoare obligatorie care funcţionează în cadrul grădiniţei (5–6 ani), ciclul primar cu clasele I–IV (6–10 ani), ciclul gimnazial cu clasele V–IX (10–15 ani), ciclul liceal cu clasele X–XIII (15–19 ani) sau învăţământul profesional (15–17 ani)[2].

În Cluj-Napoca subiectul este de actualitate si chiar creează contradicţii. Chiar dacă există o Strategie de dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca[3], Consiliul Local din Cluj-Napoca a amânat în data de 6 septembrie 2011 proiectul care viza strategia pentru învăţământul clujean, ce includea stabilirea curriculei şi componenţa Consiliilor de Administraţie[4], si doar in 27 septembrie a reusit sa o finalizeze[5].
În ceea ce priveşte Curriculum National şi aici Legea educaţiei naţionale aduce schimbări majore. Astfel, numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este de maximum 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Aceste ore sunt alocate atat pentru predare şi evaluare, cat şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate, conform prezentei legi. Prin excepţie, numărul maxim de ore poate fi depasit cu numarul de ore prevăzute pentru studierea limbii materne, a istoriei si traditiei minoritatilor nationale şi a învăţământului bilingv.
În cadrul Curriculumului naţional, disciplinele opţionale au o pondere de 20% în planurile-cadru pentru învăţământul obligatoriu şi de 30% în cele pentru liceu.
Pentru fiecare disciplină şi domeniu de studiu, programa şcolară acoperă 75% din orele de predare şi evaluare, lasând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv. În funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învăţare remedială, în cazul copiilor cu probleme speciale, pentru consolidarea cunoştintelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performante superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev.

În aceste condiţii de diminuare a anilor de studiu se pune problema menţinerii calităţii învăţământului clujean şi nu numai.
Prezenta audiere publică îşi propune să identifice răspunsuri şi soluţii argumentate la următoarele întrebări majore:
Cum credeti că putem creşte calitatea în educaţie? Revenind la cei 4 ani de liceu? Păstrând structura actuală, de 3 ani, dar regândind structura Curriculei Naţionale?
● Cum vor fi afectate competenţele generale, conţinuturile şi aptitudinile pe care le reglementează programele scolare prin diminuarea unui an din ciclul liceal?
● Cum ar putea contribui administratia locala si invatamantul universitar la cresterea calitatii invatmantului liceal, in noul contex al Legii Educatiei Nationale?
● Cum ar putea fi motivaţi profesorii să se implice în acest dificil proces de schimbare, ştiind că meseria de profesor nu mai este atât de atractivă? Cine ar avea capacitatea de a-i forma si consilia pe profesori în această direcţie?

Vă invităm să vă exprimați opinia, în scris și verbal, în cadrul audierii publice "Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani. Cum creştem calitatea în educaţie?", care va avea loc în 3 noiembrie 2011, la Hotel Victoria, de la ora 14. Aşteptăm opiniile dvs. la adresa lobbypentrucluj@gmail.com , până în data de 02 noiembrie 2011 Mai multe informaţii despre formatul şi conţinutul opiniilor găsiţi la http://lobbypentrucluj.blogspot.com/p/audieri-publice.html secţiunea Audieri publice[5].

Opiniile colectate prin procedura de audierea publică se vor sintetiza intr-un raport care va fi prezentat într-o conferinţă de presă, la o saptamana de la eveniment, va fi transmis tuturor celor care au participat, va fi postat pe site pentru publicul larg, va fi trimis Ministerului Educaţiei şi decidenţilor politici cu atribuţii de decizie în domeniu.
Pentru formularea unei opinii este asigurată o minimă bibliografie, îndrumar de formulare a opiniei, procedura de audire publică, modul de înscriere şi participare la http://lobbypentrucluj.blogspot.com/p/audieri-publice.html



Comisia de Iniţiere a Audierii Publice

-------------------------------------------------------------------------------

INVITATIE LA AUDIERE PUBLICA


" Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani. Creștem astfel calitatea în educaţie? "


Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj”, Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ organizează joi, 3 noiembrie 2011, ora 14.00, la Hotel Victoria din Cluj-Napoca, o audiere publică care îi are ca invitați pe candidaţii la funcţiile administrației locale din cadrul alegerilor locale din 2012.
Invităm cetățenii, organizațiile neguvernamentale și alte organizații să-și exprime în scris punctul de vedere cu privire la tema " Durata studiilor în învăţământul liceal scade de la 4 la 3 ani. Creștem astfel calitatea în educaţie?". Scopul audierii publice este prezentarea unor soluţii în ceea ce priveste învățământul liceal răspunzând la următoarele întrebări majore:
● Cum credeti că putem creşte calitatea în educaţie? Revenind la cei 4 ani de liceu? Păstrând structura actuală, de 3 ani, dar regândind structura Curriculei Naţionale?
● Cum vor fi afectate competenţele generale, conţinuturile şi aptitudinile pe care le reglementează programele scolare prin diminuarea unui an din ciclul liceal?
● Cum ar putea contribui administrația locală și învățământul universitar la creșterea calității învățământului liceal, în noul contex al Legii Educației Naționale?
● Cum ar putea fi motivaţi profesorii să se implice în acest proces de schimbare dificil, ştiind că meseria de profesor nu mai este atât de atractivă? Cine ar avea capacitatea de a-i forma și consilia pe profesori în această direcţie?

Audierea publică, ca formă de consultare publică, urmărește colectarea de opinii, soluții și probleme de la cetățenii comunității și sintetizarea acestora într-un raport efectuat de experți independenți. Un astfel de exercițiu democratic întărește comunitatea și contribuie la realizarea unor politici publice potrivite acesteia.
Depunerea depoziției (opiniei) scrise le va permite și înscrierea pentru susținerea publică de 2 minute, în cadrul audierii publice, a punctelor de vedere exprimate şi în depoziţia transmisă organizatorilor. Termenul limită pentru primirea depoziţiilor este data de 2 noiembrie 2011. Depoziţiile nu trebuie să depăşească 2 pagini A4 şi vor conţine informaţii, argumente şi/sau date statistice care susţin/ întăresc punctul de vedere al celui care depune depoziţia.
Important de reţinut: doar cei care depun depoziţia în scris pot să îşi susţină opinia public, în cadrul audierii publice din 3 noiembrie. Cei care nu doresc să ia cuvântul în cadrul audierii publice, pot depune doar depoziţia în scris – aceasta va fi analizată de către comisia de experţi şi va contribui la realizarea raportului final.
La audierea publică vor participa grupul de experți, reprezentanți mass media, politicieni locali și reprezentanți ai diverselor grupuri de interese.
Specialiştii din domeniul învățământului universitar și preuniversitar clujean, care vor forma Comisia de Experţi, vor însuma într-un raport final toate propunerile făcute în cadrul audierii şi vor formula concluziile acesteia. Acesta va fi prezentat public în data de în cadrul unei conferinţe de presă. Ulterior, în 10 noiembrie 2011, „Lobby pentru Cluj” va semna un protocol de poziţie cu fiecare candidat la funcţia de primar, pentru ca, pe durata exercitării mandatului, partidul din care face parte să materializeze propunerile făcute în cadrul audierii.
Regulamentul de organizare a audierii, regulile de redactare a depoziţiilor și alte informații le găsiți pe blogul evenimentului : http://lobbypentrucluj.blogspot.com/.

***
Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj” este format din 14 reprezentanţi ai societăţii civile din Cluj şi fac parte din diverse structuri cum ar fi asociaţii, sindicate, organizaţii studenţeşti. Audierea publică este organizată cu sprijinul Academiei de Advocacy, organizaţia care prin intermediul proiectului „Partener Activ şi Implicat” va scoate pe piaţă primii experţi în lobby şi advocacy certificaţi UECNCFPA. Organizatorii audierii publice sunt participanţi la cursul de lobby şi advocacy, la care au mai participat reprezentanţi de sindicate, patronate, camere de comerţ, asociaţii de IMM-uri, organizaţii neguvernamentale şi asociaţii de jurnalişti din regiunea Nord – Vest.
Această audiere publică este a doua temă abordată de grupul Lobby pentru Cluj, după precedenta „Păstram medicii acasa sau îi oferim pe tavă străinilor” desfășurată în luna septembrie și face parte dintr-un ciclu mai larg de consultări publice, care au ca temă principală „Calitatea vieţii în municipiul Cluj-Napoca”

Pentru mai multe detalii sau informaţii:
Ludmila Pop
Coordonator Relaţii Publice
0743.316.947

22 oct. 2011

Ordin MECTS nr. 5486/2011 - gradatii de merit 2011-2012


Ordin nr. 5484/2011 - recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale

Ordin nr. 5489/2011 - promovarea a 2 ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar

Actul a intrat in vigoare la data de 19 octombrie 2011

Ordin nr. 5554/2011 - Regulament organizare si functionare CCD

Ordin nr. 5558/2011- concurs inspector scolar

21 oct. 2011

Ignoranța Guvernului pune în pericol viața preșcolarilor

COMUNICAT DE PRESA FSLI

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, precum și Guvernului României, că trebuie să ia de URGENȚĂ măsuri privind creșterea numărului de posturi și de spații în grădinițe.
Din cauza deficitului de personal și a supraaglomerării grupelor de învățământ preșcolar, s-a ajuns la situații grave în care copiii au avut de suferit. Reamintim cele două cazuri petrecute la Baia Mare și în București. 
Salariile prea mici și condițiile de muncă au dus la demisii în rândul angajaților din învățământul preșcolar. Totodată, blocarea posturilor prin actele normative emise de Guvernul României nu permite angajarea personalului de specialitate acolo unde se impune acest lucru. Sunt numeroase cazuri în care grădinițele au nevoie de bucătărese, îngrijitoare etc.
O altă problemă este cea generată de decizia MECTS de a nu degreva de norma didactică directoarele de grădinițe. Astfel, acestea sunt obligate să desfășoare atât activitatea didactică la grupe, cât și să își îndeplinească atribuțiile manageriale. Aceste educatoare-directoare sunt nevoite, de multe ori, să lase grupele de copii nesupravegheate pentru a putea rezolva problemele administrative ale unității de învățământ.
Din datele pe care le deținem, în acest moment, la nivel național, în grădinițe deficitul de educatoare se ridică la peste 3.500. În același timp există și o lipsă acută de personal administrativ.
“Lipsa educatoarelor precum și lipsa spațiilor au dus la o situație ILEGALĂ: avem grupe la grădiniță, cu 30-40 de copii, în condițiile în care legea spune că trebuie să fie maximum 20. Nu putem reproșa nimic cadrelor didactice pentru cele două cazuri, pentru că singurii vinovați sunt Ministerul Educației și Guvernul României. Oare ce așteaptă cele două instituții, cu putere de decizie, să se mai întâmple, pentru a lua măsurile necesare, astfel încât să avem locuri în grădinițe și cadre didactice suficiente? Este regretabil ceea ce s-a întâmplat și sper ca nicio familie să nu mai treacă prin momentele extrem de grele  prin care trec familiile copiilor accidentați din Baia Mare și București. Prin lipsa de reacție, Guvernul României și Ministerul Educației nu fac decât să își bată joc de viața copiilor. Atragem atenția că atâta timp cât nu vor fi luate măsuri, astfel de cazuri se pot repeta”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.
Contact:
Simion Hancescu, președinte FSLI- 0722.779.716
Marilena Gheorghiță, Departament Comunicare FSLI- 0728.999.847

17 oct. 2011

Site-ul REVISTEI CATEDRA tocmai a fost lansat!







SLIPC felicita echipa pentru aparitia site-ului si al revistei in noul format si le ureaza ... SUCCES !
Lectura placuta tuturor !

Testele inițiale aplicate pe banii cadrelor didactice

COMUNICAT DE PRESA FSLI

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a realizat un sondaj de opinie online, pe site-ul oficial www.fsli.ro, privind aplicarea testelor inițiale. La acest sondaj au participat 291 de cadre didactice.
Rezultatele arată faptul că 52,92% dintre cei care au participat la sondaj sunt de acord cu aplicarea testelor inițiale.
În privința costurilor pentru aplicarea acestor teste inițiale(hârtia, multiplicarea testelor), cei care au participat la sondaj au spus că ele au fost suportate de:

- Cadrele didactice: 52,23%;
- Școala: 30,24%;
- Comitetul de părinți: 12,37%;
- MECTS: 4,12%;
- Inspectoratul școlar județean: 1,03%.

Sondajul arată că 83,16% dintre respondenți nu cred ca rezultatele la examenele naționale se vor îmbunătăți datorită acestor teste.
La întrebarea Cum pot fi îmbunătățite rezultatele la examenele naționale, cadrele didactice au răspuns:

- Modificarea programelor școlare: 49,48%;
- Examene diferențiate: 27,49%;
- Mai mult interes din partea părinților: 20,96%;
- Meditații: 2,06%.

Sondajul de opinie a fost realizat pe site-ul http://www.fsli.ro/.
Din cele 291 de cadre didactice care au participat la acest sondaj:
* 182 sunt din mediul urban (62,54%)
* 109 (37,46%) sunt din mediul rural.
 De asemenea, 273 de cadre didactice ( 93,81% ) sunt titulare iar restul suplinitori.

Contact:
Simion Hancescu, președinte FSLI-0722.779.716
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare FSLI-0728.999.847


ORDIN MECTS NR. 5559 / 2011 - norme metodologice concediu de odihna

12 oct. 2011

Reacția FSLI privind votul deputațilo​r prin care se amână plata drepturilo​r câștigate în instanță


SUCCESIUNEA DE ACTE NORMATIVE care au dus la amanarea platii sumelor prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar :

a) în anul 2010 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu

a) in anul 2011 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2013 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.:

a) in anul 2012 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2013 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2014 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.”

4. Conform OUG 113/2010 privind modificarea alin. (1) al art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
"Art. II. - (1) Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la 31 decembrie 2010, se realizeaza astfel:
a) in anul 2012 se platesc 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2013 se platesc 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2014 se platesc 33% din valoarea titlului executoriu."


iar astazi, 12.10.2011, plenul Camerei Deputatilor a decis ca plata drepturilor de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar sa se efectueze esalonat, pana in anul 2016 inclusiv, astfel:
•in anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
•in anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;
•in anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
•in anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
•in anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.

11 oct. 2011

Calendar activitati perfectionare (definitivat, grad didactic I si II) 2011-2012

INSTRUCTIUNEA nr. 6 la Legea educatiei nationale

ORDIN MECTS NR. 5552/07.10.2011 - masuri tranzitorii

Seful CSM ii cere lui Anastase respingerea legii esalonarii platii titlurilor executorii

Presedintele CSM, Horatius Dumbrava (foto), i-a transmis o scrisoare Robertei Anastase, in care arata ca se impune respingerea de catre Camera Deputatilor a Legii de aprobare a OUG privind esalonare a platii drepturilor salariale castigate in instanta de bugetari.
Potrivit scrisorii transmise de Dumbrava, care a fost afisata pe site-ul CSM, "adoptarea unor acte normative succesive prin care este esalonata plata drepturilor salariale acordate personalului din sistemul bugetar, prin hotarari judecatoresti ce constituie titluri executorii, constituie o incalcare a dreptului de acces la justitie al titularilor acestor titluri executorii".
De asemenea, seful CSM sustine si ca statul nu poate fi scutit de obligatia sa de a garanta fiecarei persoane dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti definitive si executorii intr-un interval rezonabil. "(...) autoritatile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unor hotarari judecatoresti", sustine Dumbrava.
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii arata ca, prin aplicarea actului normativ in discutie, s-ar ajunge in situatia in care executarea unei hotarari judecatoresti din 2008 ar urma sa se finalizeze abia in 2016, "or, intr-o astfel de situatie, este evident ca cerinta executarii hotararilor judecatoresti definitive si executorii intr-un interval rezonabil este incalcata flagrant".
In finalul scrisorii, Dumbrava arata ca "se impune respingerea OUG 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar".
Comisia de Buget a Camerei Deputatilor a aprobat, in luna septembrie, un raport preliminar favorabil pe OUG 71/2009 unde se stabileste ca termenul de plata a drepturilor castigate in justitie de bugetari va fi extins pana in 2016 si ca se vor modifica si procentele de returnare a banilor.
Potrivit raportului Comisiei de Buget de la Camera si preluat practic fara modificari de la Comisia Juridica, "plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel: in anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu, in anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu, in anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu, in anul 2015 plateste 25% din valoarea titlului executoriu, in 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu".
Inainte de aceasta modificare a OUG n.r 71/2009, sumele devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2009 erau platite in felul urmator: in anul 2010 se plateau 34% din valoarea titlului executoriu, in 2011- 33%, in 2012 tot 33%.

Precizari MECTS privind organizarea activitatii in anul scolar 2011-2012

PRECIZARI MECTS PRIVIND DESFASURAREA ACTIVITATII IN ANUL SCOLAR 2011-2012

ORDINUL MECTS nr. 5617/2010 - gradatii de merit

VA READUCEM IN ATENTIE

10 oct. 2011

Învățământul din România, în nelegalitate

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului că în data de 8 octombrie 2011 a expirat termenul pentru publicarea în Monitorul Oficial a metodologiilor de aplicare a Legii Educației Naționale. Reamintim că potrivit art. 361 alin 6 “În termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului elaborează metodologiile, regulamentele și celelalte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi și stabilește măsuri tranzitorii de plicare a acesteia” . LEN a intrata în vigoare la data de 9 februarie 2011.
Lipsa metodologiilor plasează sistemul de învățământ în nelegalitate, acesta continuând să funcționeze în baza unor ordine de ministru ce fac trimitere la legi abrogate (Legea învățământului nr.84/1995, Statutul personalului didactic- Legea nr. 128/1997) Concret, fără aceste metodologii nu se pot constitui consorțiile școlare, nu pot fi acordate burse elevilor din învățământul preuniversitar, nu pot fi elaborate manualele și nici nu poate fi realizată evaluarea metodico-științifică a acestora, nu pot fi organizate examenele de certificare a calificărilor profesionale a absolvenților ciclului inferior al liceului, nu poate fi organizat concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere din unitățile de învățământ etc.
MECTS nu face altceva decât să demonstreze, încă o dată, că este capabil doar de perturbarea activității educaționale prin deciziile lipsite de coerență pe care le-a luat de-a lungul timpului. Mai mult decât atât, reprezentanții acestei instituții nu sunt în stare să aplice nici măcar actele normative pentru care s-au “zbătut”.
Contact:
Simion Hancescu, președinte FSLI- 0722779716
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare FSLI-0728.999.847

Legea nr. 166/2011 pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011

6 oct. 2011

GHIDUL DEBUTANTULUI


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ vă oferă acest GHID AL DEBUTANTULUI (pdf), care sintetizează informaţiile pe plan profesional şi legislativ, ce vă sunt necesare la început de drum în cariera didactică, precizând şi sursele on-line de aprofundare a acestor informaţii.
Întrucât legislaţia în învăţământ este destul de stufoasă şi însoţită de numeroase metodologii şi instrucţiuni de detaliere, vă sfătuim ca pentru clarificări în situaţii concrete să colaboraţi cu Sindicatul Liber din Învăţământul Preuniversitar Clujean, cu care puteţi lua legătura direct la sediul nostru, pe adresa de mail a sindicatului sau consultând blogul. Mizăm pe interesul d-voastră pentru consilierea pe care v-o putem acorda şi sperăm ca întrebările şi intervenţiile d-voastră să fie cât mai dense şi mai aplicate, pentru ca activitatea sindicală însăşi să se adapteze fidel la preocupările d-voastră socio-profesionale.
Informaţiile pe care vi le oferim în capitolul referitor la angajarea în învăţământ se adresează celor care sunt interesaţi de încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Ele se corelează cu informaţiile legate de activităţile didactice cuprinse în fişa postului şi cu precizări legate de salarizare. Drepturile prevăzute de lege pentru lucrătorii din din sistemul de învăţământ sunt, datorită unui activism sindical exemplar de peste două decenii, mai ample decât în alte sectoare de activitate, dar nici obligaţiile de natură profesională nu sunt puţine. Sperăm că nu veţi avea nevoie de precizările de la capitolul privind răspunderea disciplinară, dar noi le-am cuprins în ghid pentru a prevedea eventuale abuzuri administrative.
Insistăm pe informaţiile legate de perfecţionare şi de paşii în cariera didactică, inclusiv cursurile, mobilităţile şi stagiile din programele europene. Nu le consideraţi o obligaţie, ci un drept, mai ales că vă aflaţi la vârsta la care receptivitatea şi efervescenţa intelectuală permit să vă afirmaţi. Nu cedaţi altora locul d-voastră în aceste programe, deoarece tinerii sunt principalul grup ţintă.
Va dorim lectura placuta !

5 oct. 2011

Raport CE: Profesorii romani, cel mai prost platiti; cel mai bine luxemburghezii, danezii, austriecii


Cel mai prost platiti profesori din UE sunt in Bulgaria si Romania, iar cel mai bine platiti dascali sunt in Luxemburg, Danemarca si Austria, potrivit unui raport realizat de Reteaua Eurydice a Comisiei Europene care precizeaza totodata ca peste tot salariile debutantilor sunt neatractive. Datele, bazate pe anul scolar 2009 - 2010, cuprind educatia de la nivelul prescolar si pana la cel secundar.
Raportul arata ca, la inceputul carierelor lor, salariile brute de baza ale profesorilor sunt mai scazute decat PIB-ul national pe cap de locuitor in toate tarile, cu exceptia Germaniei, Spaniei si Portugaliei. Numai in trei tari, respectiv Cipru, Portugalia si Romania este posibil ca profesorii sa isi dubleze salariile de baza pe parcursul carierei. Cu toate acestea, chiar si in aceste tari, este nevoie de mai bine de 20 de ani pentru a progresa catre varful scalei salariale.
In majoritatea tarilor europene se ofera o gama larga de sporuri in plus fata de salariile de baza, dar numai jumatate dintre tari acorda sporuri speciale pentru continuarea calificarii profesionale si pentru excelenta in predare.
Salariile reale ale profesorilor, inclusiv suplimentele, se afla in multe tari aproape de varful scalei de salarizare. Aceasta se datoreaza unei populatii de profesori imbatranite si sporurilor pe care le pot primi profesorii.
In Danemarca (61.804 de euro pe an), Grecia (22.817 de euro pe an), Finlanda (44.775 de euro pe an) si
Anglia (35.580 de euro pe an), venitul net al profesorilor este, in medie, mai ridicat pe scala de venituri datorita acestor sporuri, arata raportul Euridyce, citat de Mediafax.
In general, profesorii din Europa si-au mentinut puterea de cumparare pe parcursul anului 2009, iar criza economica a avut un impact asupra salariilor lor in numai cateva tari in 2010, precum Irlanda, Grecia, Spania, Letonia si Romania. Pe parcursul aceleiasi perioade, Tarile de Jos si Polonia au crescut salariile profesorilor. In multe tari, masurile de austeritate mai recente si viitoare pot afecta salariile profesorilor si cheltuielile cu educatia in general. Cu toate acestea, numeroase guverne europene plaseaza sectorul educatiei in centrul programelor lor de reforma, se mai spune in documentul CE.
Raportul este realizat de Reteaua Eurydice a Comisiei Europene, care ofera informatii si analize cu privire la sistemele si politicile europene de educatie.

4 oct. 2011

INVITATIE

Inspectoratul Scolar Judetean Cluj, Casa Corpului Didactic Cluj si Sindicatul Liber al Invatamantului Preuniversitar Clujean, adreseaza aceasta invitatie directorului si liderului de sindicat ai unitatii de invatamant, pentru a sarbatori impreuna ZIUA MONDIALA A EDUCATIEI, in data de 5 octombrie 2011, ora 11.00, la Cinematograful "Florin Piersic" din Cluj-Napoca.
Va asteptam!