Nu sunt bani decât pentru 10 luni de învăţământ
Rectificarea bugetară, ce a tăiat Educației 1494,89 milioane lei şi care a declanşat acutizarea conflictului dintre sindicatele din învăţământ şi Guvern, din care 811,89 milioane reprezintă reducerea bugetului învăţământului preuniversitar, înseamnă, în principal, imposibilitatea de a se asigura fondul de salarii până la sfârşitul acestui an, dar şi reducerea drastică a investiţiilor.
Diminuarea bugetului învăţământului cu 811,89 milioane face ca, în acest moment, pentru salarii să mai rămână 9956,22 milioane lei, din care, în primele trei luni (ianuarie – martie, inclusiv) s-au folosit 2860,70 milioane lei. Practic, pentru cele 9 luni, cât au mai rămas până la sfârşitul anului, fondul pentru cheltuieli de personal este de 7095,52 milioane lei. Cum cheltuielile salariale pe o lună se ridică la 9535,68 lei, e uşor de observat că suma de 7095,52 nu poate ajunge pentru 9 luni. Pentru a se înscrie în acest buget, în învăţământ ar trebui să se ia măsuri de reducere a normelor didactice şi de disponibilizare a personalului nedidactic şi auxiliar.
Printre aceste măsuri de criză se înscriu comasarea claselor subnormativ, mărirea numărului de elevi la clasă (n.m. – micşorându-se astfel numărul posturilor didactice), scoaterea profesorilor de IT, limbi străine, sport şi chiar de religie de la clasele primare, urmând ca acestea să fie predate de învăţător. De asemenea, bibliotecari, administratori, femei de serviciu. Cum şi din bugetul direct al ministerului au fost rectificate 676 de milioane, vor fi afectate bursele a peste 20.000 de elevi (programul „bani de liceu“), cei ale căror venituri familiale sunt sub venitul mediu pe economie. Diminuarea bugetului va influenţa negativ şi producţia de manuale şcolare, bineînţeles, investiţiile din învăţământ, naveta elevilor şi a profesorilor.
Toate aceste măsuri drastice se adaugă faptului că salariile dascălilor nu vor mai creşte nici cu cei 5% promişi de Guvern la începutul anului, în schimbul renunţării la aplicarea Legii 221/2008 (în baza căreia ar fi urmat ca, de la 1 ianuarie 2009, salariile dascălilor să mai crească cu 32%). Atât ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ministrul Finanţelor, Pogea, cât şi premierul Boc au dat ieri asigurări că salariile şi sporurile cadrelor didactice din preuniversitar nu vor scădea.
Sindicaliştii spun, însă, că nu numai faptul că nu li se acordă majorări salariale îi determină să facă mâine – în ziua primei teze unice – grevă generală, cu toate aceste măsuri ce afectează buna desfăşurare a activităţii în şcoli.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu