Interviu cu prof. Aurel Cornea, presedintele FSLI
De curand, educatia romaneasca a inregistrat un moment cu o semnificatie speciala: Ziua Învatatorului, fixata de forul legislativ pe 5 iunie. Evenimentul a fost consemnat in viata scolii intr-un mod mai degraba formal si a trecut aproape neobservat in lumea autohtona. Clasa politica nu s-a sinchisit sa-i acorde o atentie prea mare, fiind ocupata cu probleme mult mai importante, precum alegerile europarlamentare. O explicatie pentru trecerea ei grabita prin sistemul educational sta in faptul ca ziua in cauza nu are traditie, fiind instituita recent (2007). Astfel ca, spre deosebire de fosta Zi a Învatatorului (30 iunie), detronata si trecuta in istorie prin efectul deciziei oficiale, noua sarbatoare nu a intrat inca in constiinta publica. În ceea ce-i priveste pe politicieni ori, cel putin, pe multi dintre acestia, lipaa lor de interes pentru sensul simbolic al zilei respective nu trebuie sa ne starneasca vreo mirare. Uimiti am fi fost daca alesii neamului, fie de la guvernare, fie din opozitie, s-ar fi oprit o clipa din crancena si neostoita lor lupta pentru putere si ar fi marcat cum se cuvine evenimentul. Ignorarea acestuia in lumea celor care ne conduc ori aspira sa o faca exprima foarte clar ceea ce intreg sistemul de invatamant stie, dar, uneori, din pacate, uita: educatia si oamenii ei nu reprezinta o prioritate autentica pentru clasa politica din Romania.
Pentru aceasta, sta marturie situatia invatamantului romanesc de astazi si a celor care il slujesc. Educatia nationala se afla intr-o stare paradoxala si confuza, cu multe carente, esecuri si neimpliniri la capitolele esentiale. Paradoxul rezida in faptul ca, desi invatamantul nostru se tot reformeaza de aproape doua decenii, in realitate nu putem vorbi de o reforma in adevaratul sens al cuvantului. Asa cum am avut ocazia sa subliniem in mai multe randuri, educatia romaneasca nu s-a bucurat de o singura reforma, ci de mai multe, operate, in succesiune, de fiecare ministru. Schimbarea in domeniu a fost supusa unei „deveniri” dialectice, care, prin jocul negarii si al afirmarii, al demolarii si construirii, s-a amplasat intr-un cerc vicios, intr-un teritoriu al asteptarilor fara orizont, definit de mari tensiuni si frustrari, marcat deseori de scandaluri pe diferite fronturi. Reforma educatiei, ori mai degraba a ceea ce numim, fara indreptatire deplina, reforma, a operat de cele mai multe ori cu experimente, aplicate in spatiul scolii romanesti ca intr-un imens laborator. Fiecare a fost anulat de altul pus in opera de alti lideri si alti strategi. În prezent, invatamantul are nevoie vitala de legi noi, insumate intr-un pachet legislativ modern, european, de un cadru nou de desfasurare, o structura clara si coerenta, cu definirea finalitatilor studiilor, de calitate in educatie, de performanta si competitivitate. Nimic din toate acestea, in timp ce proiectele de legi sunt un adevarat mar al discordiei intre diversele tabere politice, in timp ce structurile, formele si institutiile educatiei sunt volatile, supuse schimbarii de azi pe maine, iar calitatea constituie nimic altceva decat o utopie. Astfel incat putem vorbi de paradoxul schimbarii fara schimbare, al reformei de forma, pusa sub specia tentativei. Permanenta cautare si experimentare, contradictiile si anularile din cadrul procesului reformator au indus in sistem, la nivelul celor care il deservesc, o stare de confuzie, de incertitudine si anxietate perpetua, constiinta ca nimic nu e sigur, ca totul se poate schimba, si inca in mod substantial, la intervale mici, si ca schimbarile ii afecteaza in primul rand pe ei. Sansa educatiei romanesti ar fi fost un proiect national de reforma, cu obiective certe si cu bataie lunga, asumat de toate fortele politice, la care sa contribuie fiecare ministru, continuand constructia, si nu demoland-o de fiecare data. O reforma ca un proces continuu, beneficiind de o conceptie europeana, de claritate a viziunii si a scopurilor propuse, de coerenta si stabilitate, iata ce nu a avut inca invatamantul romanesc.
Ne-am fi asteptat ca o astfel de sansa sa se nasca in cadrul Pactului National pentru Educatie, conform dictonului „Melius tarde, quam nunquam”. Slabe sperante, in ciuda imaginii puternice pe care actul cu pricina, lansat de institutia prezidentiala, a generat-o in mediul public. Dupa semnarea de partide si de o seama de forte ale educatiei a documentului, urmarea fireasca, in spiritul bunei-credinte si al loialitatii fata de un angajament cu asemenea miza, ar fi fost o vasta mobilizare politica pentru reformarea invatamantului. Ceea ce multi au uitat a fost ca traiesc intr-o tara in care interesele si rivalitatile politice – care pot genera conflicte monstruoase si razboaie fratricide – prevaleaza asupra intereselor publice si nationale. Din Pact s-a nascut o Strategie – o serie de principii gandite pentru a sta la baza viitoarelor legi –, si atat. Nimic nu s-a mai intamplat dupa aceea, iar Pactul a ramas ancorat in virtualitatea bunelor-intentii, ca un exercitiu de responsabilitate al clasei politice fata de un domeniu prioritar. Dar bunele intentii ale partidelor semnatare, daca intr-adevar au existat, si nu au exprimat doar niste interese conjuncturale, nu sunt suficiente. Educatia are nevoie de implicare si solidaritate nationala, de gandire si actiune pentru a trece de la reforma de forma la reforma de fond. Daca educatia ar fi preocupat clasa politica din Romania ca o prioritate nationala, alta ar fi situatia ei astazi. Dar, in consecinta tratarii ei politicianiste, intr-o nefasta traditie care dureaza de multi ani, aceasta se afla intr-o criza complexa, care priveste domenii fundamentale, profund legate, de altfel, intre ele: cadrul legislativ si administrativ, curriculumul, calitatea, resursele umane. Totul pledeaza pentru faptul ca pentru o mare parte dintre politicienii Romaniei de azi educatia este nu o prioritate nationala, ci o prioritate electorala. Daca Ziua Învatatorului n-a constituit cel mai bun prilej pentru dezlantuirea promisiunilor, profesiunilor de credinta si a declaratiilor de dragoste pentru invatamant din partea oamenilor politici – intrucat alegerile europarlamentare i-au gasit pe romani intr-o lehamite si o apatie cvasitotale –, cu siguranta ca vor veni ocazii prielnice si pentru acestea. Si daca nu vor veni prea curand, alesii natiunii le vor crea cand va fi nevoie.
Sorin IVAN Suntem intr-o continua tranzitie si, dupa 18 ani de la Revolutie, nu am reusit sa reformam sistemul de educatie din Romania.
Domnule presedinte, invatamantul romanesc se tot reformeaza de aproape doua decenii. Se pare ca, in loc de o singura reforma, coerenta, solida, cu bataie lunga, am avut mai multe reforme partiale, contradictorii. Cum va explicati acest fenomen?
În opinia mea, suntem intr-o continua tranzitie si iata ca, dupa 18 ani de la Revolutie, nu am reusit sa reformam sistemul de educatie din Romania. În ultima perioada, au fost voci, inclusia cea a presedintelui Traian Basescu, care au atacat Ministerul Învatamantului si chiar sindicatele pentru aceasta neperformanta. As dori sa spun ca, cel putin din acest punct de vedere, federatia pe care eu o reprezint, Federatia Sindicatelor Libere din Învatamant, s-a aflat intotdeauna in avangarda miscarii pentru reformarea sistemului de invatamant, o dovada evidenta fiind faptul ca, inca inainte de anul 2000, noi chiar am lansat o strategie privind aceasta reforma, in mod evident insusita de toti ministrii care s-au succedat la conducerea Ministerului Învatamantului, de atunci si pana in prezent. Or, parerea mea este ca acest sistem nu a putut fi reformat din doua motive: pe de-o parte, din cauza clasei politice – si aici nu as evidentia un partid, ci toate partidele, pentru ca fiecare a cautat sa foloseasca acest segment in interes propriu. Drept dovada as da un exemplu de ultima ora, si anume faptul ca acum, iata, avem trei proiecte de reformare a sistemului de invatamant. Unul dintre ele este pachetul de legi pe care l-am intocmit in perioada ministeriatului domnului Adomnitei, „confiscat” acum de catre PNL, care doreste sa-l promoveze, ca si cand ar fi al lor. Pe de alta parte, vreau sa reamintesc ca, in momentul in care s-a intentionat lansarea acestui pachet, Presedintia, prin vocea presedintelui Traian Basescu, a spus ca reformarea trebuie inceputa cu o strategie, nu cu un pachet de legi. Abia apoi se va face si reforma, in contextul pactului pentru Educatie. Dupa care, s-a apucat sa faca alt „asa-zis” pachet de legi, care a plecat de la Cotroceni sub forma binecunoscutelor „solutii”, dar care reprezentau un punct de vedere, in opinia Presedintiei si a unui grup foarte mare de colegi de-ai nostri, ca legi bune de promovat in Parlament. Pe de alta parte, in momentul de fata, exista in lucru, si la Ministerul Învatamantului, un alt pachet de legi care ar trebui sa le insumeze pe cele doua amintite. As concluziona spunand ca acea forma coerenta de care vorbim cu totii nu a putut aparea, in primul rand, din cauza clasei politice si a partidelor parlamentare care isi disputa intotdeauna intaietatea in acest domeniu sensibil al societatii romanesti. De cealalta parte, s-au pozitionat „ambitiile” ministrilor care s-au succedat la conducerea Ministerului Învatamantului si care niciodata nu au reusit sa realizeze o reforma coerenta, care ar trebui sa inceapa cu reforma in continut – de la prima veriga si pana la ultima – si terminand cu reforma in sistemul managerial, de descentralizare, de formare continua si initiala a cadrelor didactice. Fiecare ministru, insa, cand a venit la minister, a incercat sa-si extraga din aceasta succesiune logica de verigi acel element care are mai mare vizibilitate si e de mai mare impact mediatic, neavand in vedere situatia globala. Astfel, un ministru a inceput cu manualele alternative si, dupa cum stiti, s-a ajuns la situatia aberanta ca avem astazi peste 20 de manuale alternative la o disciplina, intr-un an de studiu. Un alt ministru a trecut la modificarea sistemului national de evaluare, si stim cu totii ce probleme avem astazi. Acum, cand facem bilantul, dupa aproape 20 de ani de la Revolutie, ne trezim in aceeasi tranzitie nenorocita care nu poate genera un sistem de invatamant performant si, ceea ce este mai grav, nu poate conduce la formarea unor generatii de absolventi competitivi pe piata muncii europene.
Nu am fost in stare in toti acesti ani sa realizam acea legislatie unitara, care sa dea coerenta si stabilitate sistemului.
În ce punct al reformei se afla, in prezent, invatamantul romanesc?
În opinia mea, invatamantul nostru se afla in punctul initial pentru ca, atata timp cat nu avem acel pachet de legi care sa dea o coerenta reformei, nu vom putea spune niciodata ca am reusit sa facem o lege buna „cap-coada”, stabila pentru cel putin cateva generatii de absolventi. Este aberant ce se intampla la noi! Este inadmisibil ca elevii din clasele terminale sa inceapa anul intr-un fel si sa nu stie cum il vor sfarsi. Ma refer, desigur, la examenele de absolvire sau, pe o perioada mai lunga, la structura scolarizarii in Romania. Adica, parintele nu stie cum incepe copilul scoala si cum o termina, ca sa beneficiaze de o indrumare din punctul de vedere al parintelui, al societatii si, in ultima instanta, din punctul de vedere al celor care se ocupa de instructie si educatie, ca sa stie cum sa indrume pasii unui elev din prima zi de invatamant preprimar si pana la absolvirea liceului. În concluzie, dupa parerea mea, ne aflam intr-o faza incipienta, in care s-au luat in lucru doar anumite segmente de impact social. De exemplu, in momentul de fata, lucram impreuna cu ministerul la descentralizare, ceea ce este, desigur, un element de reforma. Acest element nu poate sa faca, insa, abstractie de tot ceea ce ar insemna reforma globala, care ar trebui sa inceapa cu stabilirea structurii invatamantului, sa continue cu stabilirea competentelor pe fiecare ciclu de invatamant si pe fiecare disciplina, cu realizarea unui sistem national unitar de evaluare care sa nu mai fie schimbat de la an la an si de la trimestru la trimestru, cu realizarea unei curricule care sa tina cont de aceste competente pe care noi vrem sa le dam si care sa fie periata de tot acest balast existent in momentul de fata. În sfarsit, sa se finalizeze cu manualul alternativ care nu trebuie sa se refere la continuturi, ci la metoda de predare.
Din pacate, dupa aproape 20 de ani, noi inca nu avem elementele fundamentale care ar putea contribui la o reforma adevarata, iar reformei, asa cum este, ii lipseste continuitatea…
Este evident acest lucru. Nu exista o continuitate si, mai mult decat atat, nu exista o coerenta a reformei, pentru ca, iata, nu am fost in stare in toti acesti ani sa realizam acea legislatie unitara, care sa dea coerenta si stabilitate sistemului si sa asigure un invatamant modern la standardele europene actuale. Personal sunt mahnit, pentru ca mi-am pus foarte mari sperante, iar FSLI a contribuit cu tot ce a avut mai bun la realizarea strategiei, la implicarea in toate acele proiecte de lege si de statut care s-au facut, pentru ca am considerat ca trebuie sa fim implicati in tot ce inseamna actul de instructie si educatie in Romania. Tocmai de aceea, am considerat ca in momentul in care presedintele Traian Basescu a lansat Pactul National pentru Educatie, acesta va reusi sa coaguleze toata forta politica, toata societatea civila pentru realizarea unui sistem national unitar de invatamant. Din pacate, lucrul acesta nu s-a intamplat.
În Romania, avem doua scoli: una in mediul rural si una in mediul urban.
Care credeti ca sunt punctele slabe, dificultatile cele mai mari ale Educatiei din Romania la ora actuala?
Cred ca unul dintre elementele fundamentale care fac ca aceasta reforma sa nu capete contururile pe care ni le dorim e legat in principal de faptul ca in Romania, avem doua scoli. Avem o scoala in mediul urban si o scoala in mediul rural. Diferenta, din toate punctele de vedere, intre mediul urban, in general, si mediul rural, este atat de mare, incat, si in invatamant, ca si in alte segmente alte vietii economice, acest lucru ridica probleme deosebite. Deci abordarea numai din aceasta perspectiva a unei reforme este foarte dificila. Vorbim, pana la urma, de un sistem competitiv intre unitatile de invatamant. Sigur ca trebuie sa facem abstractie de mediul rural, unde nu se poate vorbi despre acest element sau vorbim doar de motivarea cadrelor didactice! Atata timp cat nu motivam substantial un coleg de-al nostru sa mearga sa lucreze si sa se stabileasca in mediul rural, nu vom avea un invatamant competitiv cu cel din mediul urban. Un alt punct slab este faptul ca noi, la ora actuala, nu am reusit sa definim foarte exact ceea ce dorim sa obtinem la final de liceu cu generatiile pe care le educam. Finalitatile de care vorbeam la inceput, pe cicluri si discipline de invatamant, competentele pe care trebuie sa le obtinem inca nu sunt clar definite. Si atunci, iata cum pendulam inca intre un invatamant care are la baza un volum foarte mare de cunostinte si un invatamant vocational, pragmatic care, la final, sa duca la obtinerea de competente pentru elevii nostri, in asa fel incat acestia sa poata sa se integreze pe piata muncii fara nici un fel de alt efort de sacrificiu din partea familiei sau a societatii. Un alt punct slab il reprezinta performantele scolare: chiar daca noi am avea un sistem de invatamant foarte competitiv, acesta trebuie sustinut, in continuare, de formarea continua, pentru ca societatea in ansamblu este intr-o continua transformare, evolueaza perpetuu, or, odata terminati anii de scolarizare si integrat in viata cotidiana, profesorul ar trebui sa continue acest proces de invatare, cu formarea continua. La noi, insa, este o ruptura intre cele doua sisteme, cel de formare initiala, din anii de scoala, si cel de formare de dupa scoala, pana la anii de pensionare. As spune ca la noi, cel de-al doilea sistem este aproape inexistent.
În timp ce, in Europa, se pune mare accent pe ceea ce se cheama lifelong learning…
Exact. Deja se lucreaza la asimilarea profesiilor si meseriilor in Uniunea Europeana. Cu alte cuvinte, pe baza unui standard comun, un siderurgist din Romania care are categoria trei, de pilda, pe cartea de munca, se va putea duce sa munceasca la combinatul siderurgic X din Marea Britanie. În concluzie, noi nu mai putem trai izolati de ceea ce se intampla, din acest punct de vedere, in Europa.
Legea unica de salarizare este o utopie, un praf in ochi…
Cum stau lucrurile cu salarizarea cadrelor didactice? Cum judecati situatia actuala, de asteptare si tensiune, in contextul promisiunilor din toamna?
Aceasta este o epopee continua care nu stiu daca va lua sfarsit vreodata, pentru ca politicienii nostri incearca intotdeauna sa ne foloseasca drept masa de manevra si isi aduc aminte de noi numai in campaniile electorale. Dupa cum se stie, noi, Federatia Sindicatelor Libere din Învatamant, am considerat intotdeauna ca aceasta profesie nu este una obisnuita.
Trebuie sa ai foarte multe calitati, de la cele de daruire, pana la cele de vocatie si de cunostinte propriu-zise, care, toate insumate, sa duca la formarea unui cadru didactic bun; este o profesie de elita si, tocmai de aceea, profesorul trebuie sa aiba un statut social demn in societate, pentru ca el, dascalul, este cel care, pana la urma, formeaza si modeleaza caractere. Or, aceste caractere, elevii, au in vedere inclusiv modul in care un cadru didactic se prezinta. Adica, acesta reprezinta un model pentru elevi din toate punctele de vedere, de la tinuta si pana la demnitatea pe care el ar trebui sa o aiba in societate. Acest lucru, inevitabil, este conferit si de salarizare. Salariile in invatamant au fost si sunt, insa, de mizerie. Noi, sindicatele, am reusit, dar numai dupa sacrificii enorme – greve, mitinguri si alte actiuni extreme – sa obtinem cate o majorare, si aceea o firimitura care s-a topit imediat in inflatie. Anul trecut, dupa un lobby deosebit pe care l-am facut in randurile clasei politice si intr-un moment in care toti erau interesati sa ne atraga de partea lor, am obtinut acea lege de majorare a salariilor, repede uitata, insa, imediat dupa alegeri. Eu tin sa atentionez si pe aceasta cale intreaga clasa politica, actualul guvern, ca, fara o salarizare decenta care sa motiveze cadrele didactice sa intre si sa ramana in sistem, n-o sa se poata ajunge niciodata la un invatamant de calitate. Politicienii nostri ar trebui sa ia in considerare toate exemplele din UE, unde se are in vedere, in primul rand, o salarizare corespunzatoare. În opinia mea, legea unica de salarizare este o utopie, un praf in ochi care se arunca salariatilor din invatamant si celor din intreg sistemul bugetar, pentru a-i determina sa nu iasa in strada. Atata timp cat proiectezi o lege a salarizarii fara sa ai resurse financiare, este aberant sa crezi ca va avea rezultatul asteptat.
De curand, referindu-se la aceasta lege, chiar ministrul Sarbu a spus ca ea ar putea fi aplicata in urmatorii cinci ani. Ma intreb si eu ce valoare vor mai avea, peste cinci ani, cifrele pe care noi le stabilim astazi, cand habar n-avem unde va ajunge atunci inflatia, daca vom mai avea leu sau vom fi platiti in euro.
Avand in vedere evolutiile din politica romaneasca, vor putea spera dascalii nostri sa aiba vreodata salarii europene, la standardele colegilor din UE?
Exista o vorba: speranta moare ultima. Personal, inca sunt optimist. Dar acest optimism al meu este legat de ceea ce noi toti, sindicatele, reusim sa impunem guvernantilor.
La ora actuala, in invatamantul romanesc, din punctul de vedere al asigurarii personalului didactic, situatia este dezastruasa
Care este starea de spirit a celor care slujesc astazi invatamantul romanesc? Cum priviti faptul ca tot mai multi absolventi de invatamant superior ocolesc sistemul, iar unii dintre dascali, si nu putini, il parasesc?
Exista o deceptie generala, ingrijoratoare si, daca as fi politician si as face parte din randul guvernantilor, as fi de-a dreptul ingrozit: la ora actuala, in invatamantul romanesc, din acest punct de vedere, situatia este dezastruoasa. Daca parcurgeti statisticile, veti vedea ca avem, de regula, cadre didactice – si ma refer la cele calificate si daruite scolii – care sunt spre limita de pensionare, in timp ce cadrele didactice tinere sub nici o forma nu intentioneaza sa mai ramana in sistem. Foarte multi dascali tineri, bine pregatiti, cu multe competente profesionale sunt pasageri in sistem, pentru ca, in mod firesc, isi gasesc locuri de munca mult mai bine platite. Pana la urma, este nefiresc sa incerci sa tii in sistem oameni bine pregatiti care, din punct de vedere al salarizarii, trebuie sa se sacrifice pe ei si familiile lor. As merge si mai departe cu acest gand si as spune ca, daca profesorii ar putea comunica mai usor in exterior, la ora actuala Romania ar fi depopulata de dascali de calitate, asa cum se intampla si in sanatate. În momentul in care comunicarea in diferitele limbi europene va deveni la indemana cadrelor didactice, atunci o sa avem o problema si mai mare decat cea cu care ne confruntam astazi.
Prin urmare, putem vorbi de o criza de personal in invatamantul romanesc?
Da, putem vorbi, iar aceasta criza se va accentua extraordinar de mult in perioada imediat urmatoare.
Ce ar trebui sa faca ministerul pentru a favoriza calitatea in educatie, pentru a genera o cultura a calitatii in invatamant?
Ar trebui sa puna in matrice si sa urgenteze realizarea acestui pachet legislativ, cu tot ce ar presupune ridicarea actului de instructie si educatie. Repet, daca o sa luam secvential cate un aspect izolat din contextul general al acestei reforme, o sa ne trezim, in continuare, cu situatii precum cele pe care le-am prezentat la inceput. Nu poti sa ai calitate in invatamant, atata timp cat nu rezolvi politica de personal, politica salariala, daca nu rezolvi curricula, s.a.m.d. Nu e ceva extrem de complicat, dar este o actiune care, din nou ma repet, trebuie sa aiba cap si coada.
Descentralizarea administrativa este vazuta de clasa politica si de guvernanti tot din perspectiva unor interese politicianiste.
Descentralizarea pare a fi o mare provocare a reformei Educatiei si nu numai. Cum priviti procesul acesta? Care sunt avantajele si riscurile lui?
Eu plec de la ideea pozitiva ca acest proces de descentralizare este necesar si in invatamant. Primul lucru care cred ca trebuie subliniat este faptul ca aceasta reforma in invatamant nu poate fi scoasa din contextul general al descentralizari administrative la nivel general. Degeaba fac reforma in invatamant, daca sistemul financiar ramane hipercentralizat. Ceea ce este cel mai complicat si ne da, noua, dureri de cap este faptul ca descentralizarea administrativa este vazuta de clasa politica si de guvernanti tot din perspectiva unor interese politicianiste. Îi suspectez chiar ca au mai putin in vedere interesul general, decat pe cel al educatiei. Ati vazut ce s-a intamplat cand s-a trecut, fara nici o rezerva, la schimbarea tuturor managerilor la nivel de inspectorate scolare. Am ajuns la situatii aberante in care un inspector general nou numit a schimbat tot aparatul inspectoratului scolar, toti inspectorii de specialitate. Acum, fiecare primar, la randul lui, face presiuni dementiale pentru a schimba directorul scolii si a-si pune clientela politica sau cumetriile in functii de manageri la unitatile de invatamant, lucru care nu are nici o legatura cu ceea ce ar trebui sa fie scoala. Din aceasta perspectiva, federatia noastra are ingrijorari foarte mari. Pe de alta parte, este absurd sa poti sa crezi ca, in momentul de fata, unei scoli din mediul rural, dintr-o comuna uitata de Dumnezeu, in care gradul de saracie este foarte mare, acea administratie locala poate sa-i asigure finantarea localurilor de invatamant la standarde europene. Or, stiti foarte bine ca noi avem unitati de invatamant din secolul 19. Sigur ca, in acest context, federatia noastra are in vedere cateva elemente care tin nu numai de siguranta locului de munca, ci si de garantiile pe care noi trebuie sa le dam salariatilor din invatamant. De aceea, in momentul de fata, FSLI nu poate renunta la cateva lucruri: primul se refera la consiliul de administratie. Dorim si am obtinut, dupa discutia pe care am avut-o cu doamna ministru Andronescu, ca 50% din consiliul de administratie sa fie din randul cadrelor didactice si, de asemenea, am solicitat si am reusit sa obtinem ca finantarea si partea care se refera la salarii sa fie asigurata de la bugetul de stat, deci nu va ramane la indemana primarilor. În sfarsit, al treilea element la care nu vom renunta este cel care se refera la siguranta locului de munca. Altfel spus, sigur ca dorim competitia, dorim o exigenta crescuta in ceea ce priveste selectia cadrelor didactice, dar dorim sa le asiguram garantia locului de munca, ceea ce inseamna ca nu vom renunta la titularizarea in invatamant.
Sigur ca, pe de alta parte, descentralizarea are si parti pozitive: o apropiere mai mare a scolii de comunitatea locala, o mai buna implicare a acesteia din urma in ceea ce inseamna managementul la nivel local. În plus, comunitatea locala stie mai bine ce necesitati de pregatire a fortei de munca are societatea locala respectiva. Sunt lucruri bune, dar in momentul de fata trebuie sa fim foarte vigilenti.
Învatamantul nu-i intereseaza pe politicieni decat ca element de propaganda electorala.
Se repeta obsesiv ca Educatia este o prioritate nationala. Dupa cum decurg lucrurile in ultimii ani, are Educatia un astfel de statut?
Categoric nu. Acesta a fost si este un slogan in campania electorala. El nu are rezonanta decat in momentele in care aceasta clasa politica are interes sa-l foloseasca. Clasa politica a inteles foarte repede ca invatamantul este un segment sensibil care angreneaza un numar foarte mare de cetateni, de la cadre didactice, pana la parinti si societate civila. De altfel, FSLI a incercat si, intr-o oarecare masura, a si reusit sa sensibilizeze opinia publica asupra acestui element. De exemplu, am fost prima federatie care a avut initiativa ca intr-un moment deosebit pentru politicienii nostri sa realizam o actiune cu rezonanta maxima si cu un impact pozitiv pentru noi si negativ pentru acesti politicieni. Ma refer la initiativa federatiei noastre, in premiera in Romania, de a boicota inceputul anului scolar prin neparticiparea la deschidere, adica exact in acel moment in care toti politicienii nostri isi iau liber pentru a se duce cu speech-urile gata scrise in fata elevilor si a parintilor. A fost o lectie pe care am dat-o clasei politice. În continuare, noi vom cauta, insa, sa folosim asemenea forme de protest, tocmai pentru a descuraja actiunile politicienilor de a folosi scoala in interese proprii.
Ce se intampla, totusi, cu pachetul de legi realizat anul trecut prin eforturile sustinute ale oamenilor scolii si ale sindicatelor?
În momentul de fata exista un proiect, un pachet de legi in realizarea caruia federatia noastra s-a implicat si a muncit cu credinta si cu tot ce a avut mai bun. Am incercat sa facem un pachet de legi cat mai bune, cat mai complete, in asa fel incat sa raspunda la cat mai multe dintre problemele pe care le-am discutat aici. Sigur, el a fost pus in dezbatere publica, dar nu a mai fost finalizat si acesta este singurul lucru pe care i-l reprosez domnului ministru Adomnitei. În consecinta, acest pachet nu numai ca nu a mai fost prezentat, dar nici macar nu a mai fost adoptat de guvernul Tariceanu, care avea, la vremea respectiva, posibilitatea sa-l promoveze ca pachet de legi in minister. De aceea, am fost atat de surprins acum, cand acelasi Partid Liberal care nu mai e la putere a luat acest pachet de legi care, repet, nu a fost finalizat, si l-a promovat. Pe de alta parte, urmare a Pactului national pentru educatie si a semnarii de catre sindicatele reprezentative din invatamant a Strategiei nationale pentru educatie, s-a ajuns la acele solutii propuse de catre presedintele Traian Basescu si de catre comisia care a lucrat la el. Din punctul de vedere al federatiei noastre, pot spune ca circa 70% din strategia federatiei noastre este una dintre solutii. Din pacate, la ora actuala, doamna ministru Andronescu a demarat aceasta actiune pe 15 mai, intr-o intalnire formala, dar despre care nu se mai aude nimic. Eu sper din tot sufletul ca, in perioada imediat urmatoare, sa ne apucam cu totii sa lucram la noul pachet de legi ale invatamantului, avand la baza cele trei pachete cunoscute, asa incat, pana in toamna sa fie inaintat Parlamentului. Deja suntem in criza de timp, pentru ca, daca nu ajunge pana in toamna in Parlamentul Romaniei, inseamna nu va putea fi aplicat nici macar in anul scolar 2011-2012, ceea ce in opinia mea ar fi groaznic.
Ce se intampla cu Pactul National pentru Educatie? De ce nu genereaza solidaritate pentru cauza reformei din invatamant?
Pentru ca, din pacate, acesta este elementul concret care dovedeste, daca mai era cazul, ca tot ce am vorbit noi pana acum referitor la clasa politica este adevarat si anume ca invatamantul nu-i intereseaza decat ca element de propaganda electorala. Personal va marturisesc ca aceasta initiativa a presedintelui Traian Basescu am considerat-o formidabila. Ea nu este noua si nu este aplicata doar in Romania. În toate momentele dificile, statele dezvoltate au ajuns la concluzia ca trebuie sa realizeze un pact national, pentru ca educatia este o problema nationala, nu o problema a unui partid, a unei clase sociale sau a unui segment din societate. Este un lucru evident si recunoscut de toata lumea ca nu o sa poti sa devii niciodata un stat dezvoltat, fara educatie. Ca atare, am primit cu mare deschidere pactul pentru educatie. În opinia noastra, el ar trebui sa coaguleze toate fortele sociale pentru a se putea realiza un invatamant modern, de calitate, competitiv. As mai spune ca federatia noastra nu a fost initial semnatara a acestui pact. Am explicat motivele pentru care nu-l semnam in scrisoarea deschisa pe care am trimis-o, la momentul respectiv, domnului presedinte. Spuneam acolo ca nu putem semna acest pact, atata timp cat un element important in reformarea sistemului de invatamant, si anume forta de munca pe care o reprezentam noi, profesorii, nu se regaseste acolo si am considerat ca un lucru important, cel care se refera la politicile de personal, la pregatirea, la formarea, la conditiile de munca si de viata si la salarizarea celor care lucreaza in acest sistem, nu se regasesc in acest pact. Am tinut la acest lucru si am avut, in mai multe randuri, discutii pe marginea acestui document, cu presedintele Basescu, cu consilierii domniei sale si, in final, au fost de acord cu noi ca acest element trebuie sa se constituie intr-unul dintre principiile acestui pact. Din pacate, au trecut de atunci aproape doi ani si inca nu s-a intamplat nimic. Nemaivorbind de Partidul Liberal, care, a doua zi dupa ce a semnat acest pact, l-a si incalcat, pentru ca nu a mai asigurat cei 6% pentru educatie. Dar nu vreau sa ma refer exclusiv la PNL, ci si la partidele care sunt acum la guvernare, care, si ele, au uitat foarte repede ce au semnat si angajamentele pe care si le-au luat.
Clasa politica trebuie sa inteleaga ca, daca vrea sa scape Romania de saracie, trebuie sa investeasca in Învatamant.
Ce masuri ar trebui sa intreprinda MECI pentru ca reforma sa contribuie la schimbarea reala in educatie, si nu doar la o schimbare de dragul schimbarii?
Prioritatea absoluta in opinia mea este chiar pachetul de legi. A doua prioritate: salarizarea – un element indispensabil unei reforme reale. Al treilea element ar trebui sa fie descentralizarea, dar numai dupa ce am avea pachetul de legi. Reforma curriculara este un element important al pachetului de legi. Dar, in opinia mea, nu vom putea face o reforma curriculara bine articulata, daca nu stim care sunt finalitatile pe ciclu.
În final, ce mesaj aveti de transmis prin intermediul revistei Tribuna invatamantului clasei politice din Romania si celor care conduc destinele invatamantului astazi? Dar oamenilor din sistemul educational romanesc?
Politicienilor le-as spune sa lase la o parte demagogia, politicianismul si interesele de partid si sa inteleaga odata pentru totdeauna ca, daca vor sa scape Romania de saracie, trebuie sa investeasca in invatamant. Nu sunt vorbele mele, ci ale imparatului Hirohito, care, la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, si-a indemnat concetatenii cu aceasta fraza devenita celebra. Sa lase la o parte toate interesele meschine si de grup si sa inteleaga ca invatamantul este cu adevarat o prioritate nationala. Oamenilor scolii as dori sa le multumesc pentru tot ceea ce fac, pentru toata daruirea, toata abnegatia si tot efortul pe care l-au depus zi de zi in acest an scolar. Nu este usor, fac un lucru nobil, cu care nu trebuie sa le fie rusine si vreau sa-i asigur ca Federatia Sindicatelor Libere din Învatamant va face totul ca sa fie bine pentru ei, dar acest lucru este posibil numai daca vom fi uniti si solidari.
Pentru aceasta, sta marturie situatia invatamantului romanesc de astazi si a celor care il slujesc. Educatia nationala se afla intr-o stare paradoxala si confuza, cu multe carente, esecuri si neimpliniri la capitolele esentiale. Paradoxul rezida in faptul ca, desi invatamantul nostru se tot reformeaza de aproape doua decenii, in realitate nu putem vorbi de o reforma in adevaratul sens al cuvantului. Asa cum am avut ocazia sa subliniem in mai multe randuri, educatia romaneasca nu s-a bucurat de o singura reforma, ci de mai multe, operate, in succesiune, de fiecare ministru. Schimbarea in domeniu a fost supusa unei „deveniri” dialectice, care, prin jocul negarii si al afirmarii, al demolarii si construirii, s-a amplasat intr-un cerc vicios, intr-un teritoriu al asteptarilor fara orizont, definit de mari tensiuni si frustrari, marcat deseori de scandaluri pe diferite fronturi. Reforma educatiei, ori mai degraba a ceea ce numim, fara indreptatire deplina, reforma, a operat de cele mai multe ori cu experimente, aplicate in spatiul scolii romanesti ca intr-un imens laborator. Fiecare a fost anulat de altul pus in opera de alti lideri si alti strategi. În prezent, invatamantul are nevoie vitala de legi noi, insumate intr-un pachet legislativ modern, european, de un cadru nou de desfasurare, o structura clara si coerenta, cu definirea finalitatilor studiilor, de calitate in educatie, de performanta si competitivitate. Nimic din toate acestea, in timp ce proiectele de legi sunt un adevarat mar al discordiei intre diversele tabere politice, in timp ce structurile, formele si institutiile educatiei sunt volatile, supuse schimbarii de azi pe maine, iar calitatea constituie nimic altceva decat o utopie. Astfel incat putem vorbi de paradoxul schimbarii fara schimbare, al reformei de forma, pusa sub specia tentativei. Permanenta cautare si experimentare, contradictiile si anularile din cadrul procesului reformator au indus in sistem, la nivelul celor care il deservesc, o stare de confuzie, de incertitudine si anxietate perpetua, constiinta ca nimic nu e sigur, ca totul se poate schimba, si inca in mod substantial, la intervale mici, si ca schimbarile ii afecteaza in primul rand pe ei. Sansa educatiei romanesti ar fi fost un proiect national de reforma, cu obiective certe si cu bataie lunga, asumat de toate fortele politice, la care sa contribuie fiecare ministru, continuand constructia, si nu demoland-o de fiecare data. O reforma ca un proces continuu, beneficiind de o conceptie europeana, de claritate a viziunii si a scopurilor propuse, de coerenta si stabilitate, iata ce nu a avut inca invatamantul romanesc.
Ne-am fi asteptat ca o astfel de sansa sa se nasca in cadrul Pactului National pentru Educatie, conform dictonului „Melius tarde, quam nunquam”. Slabe sperante, in ciuda imaginii puternice pe care actul cu pricina, lansat de institutia prezidentiala, a generat-o in mediul public. Dupa semnarea de partide si de o seama de forte ale educatiei a documentului, urmarea fireasca, in spiritul bunei-credinte si al loialitatii fata de un angajament cu asemenea miza, ar fi fost o vasta mobilizare politica pentru reformarea invatamantului. Ceea ce multi au uitat a fost ca traiesc intr-o tara in care interesele si rivalitatile politice – care pot genera conflicte monstruoase si razboaie fratricide – prevaleaza asupra intereselor publice si nationale. Din Pact s-a nascut o Strategie – o serie de principii gandite pentru a sta la baza viitoarelor legi –, si atat. Nimic nu s-a mai intamplat dupa aceea, iar Pactul a ramas ancorat in virtualitatea bunelor-intentii, ca un exercitiu de responsabilitate al clasei politice fata de un domeniu prioritar. Dar bunele intentii ale partidelor semnatare, daca intr-adevar au existat, si nu au exprimat doar niste interese conjuncturale, nu sunt suficiente. Educatia are nevoie de implicare si solidaritate nationala, de gandire si actiune pentru a trece de la reforma de forma la reforma de fond. Daca educatia ar fi preocupat clasa politica din Romania ca o prioritate nationala, alta ar fi situatia ei astazi. Dar, in consecinta tratarii ei politicianiste, intr-o nefasta traditie care dureaza de multi ani, aceasta se afla intr-o criza complexa, care priveste domenii fundamentale, profund legate, de altfel, intre ele: cadrul legislativ si administrativ, curriculumul, calitatea, resursele umane. Totul pledeaza pentru faptul ca pentru o mare parte dintre politicienii Romaniei de azi educatia este nu o prioritate nationala, ci o prioritate electorala. Daca Ziua Învatatorului n-a constituit cel mai bun prilej pentru dezlantuirea promisiunilor, profesiunilor de credinta si a declaratiilor de dragoste pentru invatamant din partea oamenilor politici – intrucat alegerile europarlamentare i-au gasit pe romani intr-o lehamite si o apatie cvasitotale –, cu siguranta ca vor veni ocazii prielnice si pentru acestea. Si daca nu vor veni prea curand, alesii natiunii le vor crea cand va fi nevoie.
Sorin IVAN Suntem intr-o continua tranzitie si, dupa 18 ani de la Revolutie, nu am reusit sa reformam sistemul de educatie din Romania.
Domnule presedinte, invatamantul romanesc se tot reformeaza de aproape doua decenii. Se pare ca, in loc de o singura reforma, coerenta, solida, cu bataie lunga, am avut mai multe reforme partiale, contradictorii. Cum va explicati acest fenomen?
În opinia mea, suntem intr-o continua tranzitie si iata ca, dupa 18 ani de la Revolutie, nu am reusit sa reformam sistemul de educatie din Romania. În ultima perioada, au fost voci, inclusia cea a presedintelui Traian Basescu, care au atacat Ministerul Învatamantului si chiar sindicatele pentru aceasta neperformanta. As dori sa spun ca, cel putin din acest punct de vedere, federatia pe care eu o reprezint, Federatia Sindicatelor Libere din Învatamant, s-a aflat intotdeauna in avangarda miscarii pentru reformarea sistemului de invatamant, o dovada evidenta fiind faptul ca, inca inainte de anul 2000, noi chiar am lansat o strategie privind aceasta reforma, in mod evident insusita de toti ministrii care s-au succedat la conducerea Ministerului Învatamantului, de atunci si pana in prezent. Or, parerea mea este ca acest sistem nu a putut fi reformat din doua motive: pe de-o parte, din cauza clasei politice – si aici nu as evidentia un partid, ci toate partidele, pentru ca fiecare a cautat sa foloseasca acest segment in interes propriu. Drept dovada as da un exemplu de ultima ora, si anume faptul ca acum, iata, avem trei proiecte de reformare a sistemului de invatamant. Unul dintre ele este pachetul de legi pe care l-am intocmit in perioada ministeriatului domnului Adomnitei, „confiscat” acum de catre PNL, care doreste sa-l promoveze, ca si cand ar fi al lor. Pe de alta parte, vreau sa reamintesc ca, in momentul in care s-a intentionat lansarea acestui pachet, Presedintia, prin vocea presedintelui Traian Basescu, a spus ca reformarea trebuie inceputa cu o strategie, nu cu un pachet de legi. Abia apoi se va face si reforma, in contextul pactului pentru Educatie. Dupa care, s-a apucat sa faca alt „asa-zis” pachet de legi, care a plecat de la Cotroceni sub forma binecunoscutelor „solutii”, dar care reprezentau un punct de vedere, in opinia Presedintiei si a unui grup foarte mare de colegi de-ai nostri, ca legi bune de promovat in Parlament. Pe de alta parte, in momentul de fata, exista in lucru, si la Ministerul Învatamantului, un alt pachet de legi care ar trebui sa le insumeze pe cele doua amintite. As concluziona spunand ca acea forma coerenta de care vorbim cu totii nu a putut aparea, in primul rand, din cauza clasei politice si a partidelor parlamentare care isi disputa intotdeauna intaietatea in acest domeniu sensibil al societatii romanesti. De cealalta parte, s-au pozitionat „ambitiile” ministrilor care s-au succedat la conducerea Ministerului Învatamantului si care niciodata nu au reusit sa realizeze o reforma coerenta, care ar trebui sa inceapa cu reforma in continut – de la prima veriga si pana la ultima – si terminand cu reforma in sistemul managerial, de descentralizare, de formare continua si initiala a cadrelor didactice. Fiecare ministru, insa, cand a venit la minister, a incercat sa-si extraga din aceasta succesiune logica de verigi acel element care are mai mare vizibilitate si e de mai mare impact mediatic, neavand in vedere situatia globala. Astfel, un ministru a inceput cu manualele alternative si, dupa cum stiti, s-a ajuns la situatia aberanta ca avem astazi peste 20 de manuale alternative la o disciplina, intr-un an de studiu. Un alt ministru a trecut la modificarea sistemului national de evaluare, si stim cu totii ce probleme avem astazi. Acum, cand facem bilantul, dupa aproape 20 de ani de la Revolutie, ne trezim in aceeasi tranzitie nenorocita care nu poate genera un sistem de invatamant performant si, ceea ce este mai grav, nu poate conduce la formarea unor generatii de absolventi competitivi pe piata muncii europene.
Nu am fost in stare in toti acesti ani sa realizam acea legislatie unitara, care sa dea coerenta si stabilitate sistemului.
În ce punct al reformei se afla, in prezent, invatamantul romanesc?
În opinia mea, invatamantul nostru se afla in punctul initial pentru ca, atata timp cat nu avem acel pachet de legi care sa dea o coerenta reformei, nu vom putea spune niciodata ca am reusit sa facem o lege buna „cap-coada”, stabila pentru cel putin cateva generatii de absolventi. Este aberant ce se intampla la noi! Este inadmisibil ca elevii din clasele terminale sa inceapa anul intr-un fel si sa nu stie cum il vor sfarsi. Ma refer, desigur, la examenele de absolvire sau, pe o perioada mai lunga, la structura scolarizarii in Romania. Adica, parintele nu stie cum incepe copilul scoala si cum o termina, ca sa beneficiaze de o indrumare din punctul de vedere al parintelui, al societatii si, in ultima instanta, din punctul de vedere al celor care se ocupa de instructie si educatie, ca sa stie cum sa indrume pasii unui elev din prima zi de invatamant preprimar si pana la absolvirea liceului. În concluzie, dupa parerea mea, ne aflam intr-o faza incipienta, in care s-au luat in lucru doar anumite segmente de impact social. De exemplu, in momentul de fata, lucram impreuna cu ministerul la descentralizare, ceea ce este, desigur, un element de reforma. Acest element nu poate sa faca, insa, abstractie de tot ceea ce ar insemna reforma globala, care ar trebui sa inceapa cu stabilirea structurii invatamantului, sa continue cu stabilirea competentelor pe fiecare ciclu de invatamant si pe fiecare disciplina, cu realizarea unui sistem national unitar de evaluare care sa nu mai fie schimbat de la an la an si de la trimestru la trimestru, cu realizarea unei curricule care sa tina cont de aceste competente pe care noi vrem sa le dam si care sa fie periata de tot acest balast existent in momentul de fata. În sfarsit, sa se finalizeze cu manualul alternativ care nu trebuie sa se refere la continuturi, ci la metoda de predare.
Din pacate, dupa aproape 20 de ani, noi inca nu avem elementele fundamentale care ar putea contribui la o reforma adevarata, iar reformei, asa cum este, ii lipseste continuitatea…
Este evident acest lucru. Nu exista o continuitate si, mai mult decat atat, nu exista o coerenta a reformei, pentru ca, iata, nu am fost in stare in toti acesti ani sa realizam acea legislatie unitara, care sa dea coerenta si stabilitate sistemului si sa asigure un invatamant modern la standardele europene actuale. Personal sunt mahnit, pentru ca mi-am pus foarte mari sperante, iar FSLI a contribuit cu tot ce a avut mai bun la realizarea strategiei, la implicarea in toate acele proiecte de lege si de statut care s-au facut, pentru ca am considerat ca trebuie sa fim implicati in tot ce inseamna actul de instructie si educatie in Romania. Tocmai de aceea, am considerat ca in momentul in care presedintele Traian Basescu a lansat Pactul National pentru Educatie, acesta va reusi sa coaguleze toata forta politica, toata societatea civila pentru realizarea unui sistem national unitar de invatamant. Din pacate, lucrul acesta nu s-a intamplat.
În Romania, avem doua scoli: una in mediul rural si una in mediul urban.
Care credeti ca sunt punctele slabe, dificultatile cele mai mari ale Educatiei din Romania la ora actuala?
Cred ca unul dintre elementele fundamentale care fac ca aceasta reforma sa nu capete contururile pe care ni le dorim e legat in principal de faptul ca in Romania, avem doua scoli. Avem o scoala in mediul urban si o scoala in mediul rural. Diferenta, din toate punctele de vedere, intre mediul urban, in general, si mediul rural, este atat de mare, incat, si in invatamant, ca si in alte segmente alte vietii economice, acest lucru ridica probleme deosebite. Deci abordarea numai din aceasta perspectiva a unei reforme este foarte dificila. Vorbim, pana la urma, de un sistem competitiv intre unitatile de invatamant. Sigur ca trebuie sa facem abstractie de mediul rural, unde nu se poate vorbi despre acest element sau vorbim doar de motivarea cadrelor didactice! Atata timp cat nu motivam substantial un coleg de-al nostru sa mearga sa lucreze si sa se stabileasca in mediul rural, nu vom avea un invatamant competitiv cu cel din mediul urban. Un alt punct slab este faptul ca noi, la ora actuala, nu am reusit sa definim foarte exact ceea ce dorim sa obtinem la final de liceu cu generatiile pe care le educam. Finalitatile de care vorbeam la inceput, pe cicluri si discipline de invatamant, competentele pe care trebuie sa le obtinem inca nu sunt clar definite. Si atunci, iata cum pendulam inca intre un invatamant care are la baza un volum foarte mare de cunostinte si un invatamant vocational, pragmatic care, la final, sa duca la obtinerea de competente pentru elevii nostri, in asa fel incat acestia sa poata sa se integreze pe piata muncii fara nici un fel de alt efort de sacrificiu din partea familiei sau a societatii. Un alt punct slab il reprezinta performantele scolare: chiar daca noi am avea un sistem de invatamant foarte competitiv, acesta trebuie sustinut, in continuare, de formarea continua, pentru ca societatea in ansamblu este intr-o continua transformare, evolueaza perpetuu, or, odata terminati anii de scolarizare si integrat in viata cotidiana, profesorul ar trebui sa continue acest proces de invatare, cu formarea continua. La noi, insa, este o ruptura intre cele doua sisteme, cel de formare initiala, din anii de scoala, si cel de formare de dupa scoala, pana la anii de pensionare. As spune ca la noi, cel de-al doilea sistem este aproape inexistent.
În timp ce, in Europa, se pune mare accent pe ceea ce se cheama lifelong learning…
Exact. Deja se lucreaza la asimilarea profesiilor si meseriilor in Uniunea Europeana. Cu alte cuvinte, pe baza unui standard comun, un siderurgist din Romania care are categoria trei, de pilda, pe cartea de munca, se va putea duce sa munceasca la combinatul siderurgic X din Marea Britanie. În concluzie, noi nu mai putem trai izolati de ceea ce se intampla, din acest punct de vedere, in Europa.
Legea unica de salarizare este o utopie, un praf in ochi…
Cum stau lucrurile cu salarizarea cadrelor didactice? Cum judecati situatia actuala, de asteptare si tensiune, in contextul promisiunilor din toamna?
Aceasta este o epopee continua care nu stiu daca va lua sfarsit vreodata, pentru ca politicienii nostri incearca intotdeauna sa ne foloseasca drept masa de manevra si isi aduc aminte de noi numai in campaniile electorale. Dupa cum se stie, noi, Federatia Sindicatelor Libere din Învatamant, am considerat intotdeauna ca aceasta profesie nu este una obisnuita.
Trebuie sa ai foarte multe calitati, de la cele de daruire, pana la cele de vocatie si de cunostinte propriu-zise, care, toate insumate, sa duca la formarea unui cadru didactic bun; este o profesie de elita si, tocmai de aceea, profesorul trebuie sa aiba un statut social demn in societate, pentru ca el, dascalul, este cel care, pana la urma, formeaza si modeleaza caractere. Or, aceste caractere, elevii, au in vedere inclusiv modul in care un cadru didactic se prezinta. Adica, acesta reprezinta un model pentru elevi din toate punctele de vedere, de la tinuta si pana la demnitatea pe care el ar trebui sa o aiba in societate. Acest lucru, inevitabil, este conferit si de salarizare. Salariile in invatamant au fost si sunt, insa, de mizerie. Noi, sindicatele, am reusit, dar numai dupa sacrificii enorme – greve, mitinguri si alte actiuni extreme – sa obtinem cate o majorare, si aceea o firimitura care s-a topit imediat in inflatie. Anul trecut, dupa un lobby deosebit pe care l-am facut in randurile clasei politice si intr-un moment in care toti erau interesati sa ne atraga de partea lor, am obtinut acea lege de majorare a salariilor, repede uitata, insa, imediat dupa alegeri. Eu tin sa atentionez si pe aceasta cale intreaga clasa politica, actualul guvern, ca, fara o salarizare decenta care sa motiveze cadrele didactice sa intre si sa ramana in sistem, n-o sa se poata ajunge niciodata la un invatamant de calitate. Politicienii nostri ar trebui sa ia in considerare toate exemplele din UE, unde se are in vedere, in primul rand, o salarizare corespunzatoare. În opinia mea, legea unica de salarizare este o utopie, un praf in ochi care se arunca salariatilor din invatamant si celor din intreg sistemul bugetar, pentru a-i determina sa nu iasa in strada. Atata timp cat proiectezi o lege a salarizarii fara sa ai resurse financiare, este aberant sa crezi ca va avea rezultatul asteptat.
De curand, referindu-se la aceasta lege, chiar ministrul Sarbu a spus ca ea ar putea fi aplicata in urmatorii cinci ani. Ma intreb si eu ce valoare vor mai avea, peste cinci ani, cifrele pe care noi le stabilim astazi, cand habar n-avem unde va ajunge atunci inflatia, daca vom mai avea leu sau vom fi platiti in euro.
Avand in vedere evolutiile din politica romaneasca, vor putea spera dascalii nostri sa aiba vreodata salarii europene, la standardele colegilor din UE?
Exista o vorba: speranta moare ultima. Personal, inca sunt optimist. Dar acest optimism al meu este legat de ceea ce noi toti, sindicatele, reusim sa impunem guvernantilor.
La ora actuala, in invatamantul romanesc, din punctul de vedere al asigurarii personalului didactic, situatia este dezastruasa
Care este starea de spirit a celor care slujesc astazi invatamantul romanesc? Cum priviti faptul ca tot mai multi absolventi de invatamant superior ocolesc sistemul, iar unii dintre dascali, si nu putini, il parasesc?
Exista o deceptie generala, ingrijoratoare si, daca as fi politician si as face parte din randul guvernantilor, as fi de-a dreptul ingrozit: la ora actuala, in invatamantul romanesc, din acest punct de vedere, situatia este dezastruoasa. Daca parcurgeti statisticile, veti vedea ca avem, de regula, cadre didactice – si ma refer la cele calificate si daruite scolii – care sunt spre limita de pensionare, in timp ce cadrele didactice tinere sub nici o forma nu intentioneaza sa mai ramana in sistem. Foarte multi dascali tineri, bine pregatiti, cu multe competente profesionale sunt pasageri in sistem, pentru ca, in mod firesc, isi gasesc locuri de munca mult mai bine platite. Pana la urma, este nefiresc sa incerci sa tii in sistem oameni bine pregatiti care, din punct de vedere al salarizarii, trebuie sa se sacrifice pe ei si familiile lor. As merge si mai departe cu acest gand si as spune ca, daca profesorii ar putea comunica mai usor in exterior, la ora actuala Romania ar fi depopulata de dascali de calitate, asa cum se intampla si in sanatate. În momentul in care comunicarea in diferitele limbi europene va deveni la indemana cadrelor didactice, atunci o sa avem o problema si mai mare decat cea cu care ne confruntam astazi.
Prin urmare, putem vorbi de o criza de personal in invatamantul romanesc?
Da, putem vorbi, iar aceasta criza se va accentua extraordinar de mult in perioada imediat urmatoare.
Ce ar trebui sa faca ministerul pentru a favoriza calitatea in educatie, pentru a genera o cultura a calitatii in invatamant?
Ar trebui sa puna in matrice si sa urgenteze realizarea acestui pachet legislativ, cu tot ce ar presupune ridicarea actului de instructie si educatie. Repet, daca o sa luam secvential cate un aspect izolat din contextul general al acestei reforme, o sa ne trezim, in continuare, cu situatii precum cele pe care le-am prezentat la inceput. Nu poti sa ai calitate in invatamant, atata timp cat nu rezolvi politica de personal, politica salariala, daca nu rezolvi curricula, s.a.m.d. Nu e ceva extrem de complicat, dar este o actiune care, din nou ma repet, trebuie sa aiba cap si coada.
Descentralizarea administrativa este vazuta de clasa politica si de guvernanti tot din perspectiva unor interese politicianiste.
Descentralizarea pare a fi o mare provocare a reformei Educatiei si nu numai. Cum priviti procesul acesta? Care sunt avantajele si riscurile lui?
Eu plec de la ideea pozitiva ca acest proces de descentralizare este necesar si in invatamant. Primul lucru care cred ca trebuie subliniat este faptul ca aceasta reforma in invatamant nu poate fi scoasa din contextul general al descentralizari administrative la nivel general. Degeaba fac reforma in invatamant, daca sistemul financiar ramane hipercentralizat. Ceea ce este cel mai complicat si ne da, noua, dureri de cap este faptul ca descentralizarea administrativa este vazuta de clasa politica si de guvernanti tot din perspectiva unor interese politicianiste. Îi suspectez chiar ca au mai putin in vedere interesul general, decat pe cel al educatiei. Ati vazut ce s-a intamplat cand s-a trecut, fara nici o rezerva, la schimbarea tuturor managerilor la nivel de inspectorate scolare. Am ajuns la situatii aberante in care un inspector general nou numit a schimbat tot aparatul inspectoratului scolar, toti inspectorii de specialitate. Acum, fiecare primar, la randul lui, face presiuni dementiale pentru a schimba directorul scolii si a-si pune clientela politica sau cumetriile in functii de manageri la unitatile de invatamant, lucru care nu are nici o legatura cu ceea ce ar trebui sa fie scoala. Din aceasta perspectiva, federatia noastra are ingrijorari foarte mari. Pe de alta parte, este absurd sa poti sa crezi ca, in momentul de fata, unei scoli din mediul rural, dintr-o comuna uitata de Dumnezeu, in care gradul de saracie este foarte mare, acea administratie locala poate sa-i asigure finantarea localurilor de invatamant la standarde europene. Or, stiti foarte bine ca noi avem unitati de invatamant din secolul 19. Sigur ca, in acest context, federatia noastra are in vedere cateva elemente care tin nu numai de siguranta locului de munca, ci si de garantiile pe care noi trebuie sa le dam salariatilor din invatamant. De aceea, in momentul de fata, FSLI nu poate renunta la cateva lucruri: primul se refera la consiliul de administratie. Dorim si am obtinut, dupa discutia pe care am avut-o cu doamna ministru Andronescu, ca 50% din consiliul de administratie sa fie din randul cadrelor didactice si, de asemenea, am solicitat si am reusit sa obtinem ca finantarea si partea care se refera la salarii sa fie asigurata de la bugetul de stat, deci nu va ramane la indemana primarilor. În sfarsit, al treilea element la care nu vom renunta este cel care se refera la siguranta locului de munca. Altfel spus, sigur ca dorim competitia, dorim o exigenta crescuta in ceea ce priveste selectia cadrelor didactice, dar dorim sa le asiguram garantia locului de munca, ceea ce inseamna ca nu vom renunta la titularizarea in invatamant.
Sigur ca, pe de alta parte, descentralizarea are si parti pozitive: o apropiere mai mare a scolii de comunitatea locala, o mai buna implicare a acesteia din urma in ceea ce inseamna managementul la nivel local. În plus, comunitatea locala stie mai bine ce necesitati de pregatire a fortei de munca are societatea locala respectiva. Sunt lucruri bune, dar in momentul de fata trebuie sa fim foarte vigilenti.
Învatamantul nu-i intereseaza pe politicieni decat ca element de propaganda electorala.
Se repeta obsesiv ca Educatia este o prioritate nationala. Dupa cum decurg lucrurile in ultimii ani, are Educatia un astfel de statut?
Categoric nu. Acesta a fost si este un slogan in campania electorala. El nu are rezonanta decat in momentele in care aceasta clasa politica are interes sa-l foloseasca. Clasa politica a inteles foarte repede ca invatamantul este un segment sensibil care angreneaza un numar foarte mare de cetateni, de la cadre didactice, pana la parinti si societate civila. De altfel, FSLI a incercat si, intr-o oarecare masura, a si reusit sa sensibilizeze opinia publica asupra acestui element. De exemplu, am fost prima federatie care a avut initiativa ca intr-un moment deosebit pentru politicienii nostri sa realizam o actiune cu rezonanta maxima si cu un impact pozitiv pentru noi si negativ pentru acesti politicieni. Ma refer la initiativa federatiei noastre, in premiera in Romania, de a boicota inceputul anului scolar prin neparticiparea la deschidere, adica exact in acel moment in care toti politicienii nostri isi iau liber pentru a se duce cu speech-urile gata scrise in fata elevilor si a parintilor. A fost o lectie pe care am dat-o clasei politice. În continuare, noi vom cauta, insa, sa folosim asemenea forme de protest, tocmai pentru a descuraja actiunile politicienilor de a folosi scoala in interese proprii.
Ce se intampla, totusi, cu pachetul de legi realizat anul trecut prin eforturile sustinute ale oamenilor scolii si ale sindicatelor?
În momentul de fata exista un proiect, un pachet de legi in realizarea caruia federatia noastra s-a implicat si a muncit cu credinta si cu tot ce a avut mai bun. Am incercat sa facem un pachet de legi cat mai bune, cat mai complete, in asa fel incat sa raspunda la cat mai multe dintre problemele pe care le-am discutat aici. Sigur, el a fost pus in dezbatere publica, dar nu a mai fost finalizat si acesta este singurul lucru pe care i-l reprosez domnului ministru Adomnitei. În consecinta, acest pachet nu numai ca nu a mai fost prezentat, dar nici macar nu a mai fost adoptat de guvernul Tariceanu, care avea, la vremea respectiva, posibilitatea sa-l promoveze ca pachet de legi in minister. De aceea, am fost atat de surprins acum, cand acelasi Partid Liberal care nu mai e la putere a luat acest pachet de legi care, repet, nu a fost finalizat, si l-a promovat. Pe de alta parte, urmare a Pactului national pentru educatie si a semnarii de catre sindicatele reprezentative din invatamant a Strategiei nationale pentru educatie, s-a ajuns la acele solutii propuse de catre presedintele Traian Basescu si de catre comisia care a lucrat la el. Din punctul de vedere al federatiei noastre, pot spune ca circa 70% din strategia federatiei noastre este una dintre solutii. Din pacate, la ora actuala, doamna ministru Andronescu a demarat aceasta actiune pe 15 mai, intr-o intalnire formala, dar despre care nu se mai aude nimic. Eu sper din tot sufletul ca, in perioada imediat urmatoare, sa ne apucam cu totii sa lucram la noul pachet de legi ale invatamantului, avand la baza cele trei pachete cunoscute, asa incat, pana in toamna sa fie inaintat Parlamentului. Deja suntem in criza de timp, pentru ca, daca nu ajunge pana in toamna in Parlamentul Romaniei, inseamna nu va putea fi aplicat nici macar in anul scolar 2011-2012, ceea ce in opinia mea ar fi groaznic.
Ce se intampla cu Pactul National pentru Educatie? De ce nu genereaza solidaritate pentru cauza reformei din invatamant?
Pentru ca, din pacate, acesta este elementul concret care dovedeste, daca mai era cazul, ca tot ce am vorbit noi pana acum referitor la clasa politica este adevarat si anume ca invatamantul nu-i intereseaza decat ca element de propaganda electorala. Personal va marturisesc ca aceasta initiativa a presedintelui Traian Basescu am considerat-o formidabila. Ea nu este noua si nu este aplicata doar in Romania. În toate momentele dificile, statele dezvoltate au ajuns la concluzia ca trebuie sa realizeze un pact national, pentru ca educatia este o problema nationala, nu o problema a unui partid, a unei clase sociale sau a unui segment din societate. Este un lucru evident si recunoscut de toata lumea ca nu o sa poti sa devii niciodata un stat dezvoltat, fara educatie. Ca atare, am primit cu mare deschidere pactul pentru educatie. În opinia noastra, el ar trebui sa coaguleze toate fortele sociale pentru a se putea realiza un invatamant modern, de calitate, competitiv. As mai spune ca federatia noastra nu a fost initial semnatara a acestui pact. Am explicat motivele pentru care nu-l semnam in scrisoarea deschisa pe care am trimis-o, la momentul respectiv, domnului presedinte. Spuneam acolo ca nu putem semna acest pact, atata timp cat un element important in reformarea sistemului de invatamant, si anume forta de munca pe care o reprezentam noi, profesorii, nu se regaseste acolo si am considerat ca un lucru important, cel care se refera la politicile de personal, la pregatirea, la formarea, la conditiile de munca si de viata si la salarizarea celor care lucreaza in acest sistem, nu se regasesc in acest pact. Am tinut la acest lucru si am avut, in mai multe randuri, discutii pe marginea acestui document, cu presedintele Basescu, cu consilierii domniei sale si, in final, au fost de acord cu noi ca acest element trebuie sa se constituie intr-unul dintre principiile acestui pact. Din pacate, au trecut de atunci aproape doi ani si inca nu s-a intamplat nimic. Nemaivorbind de Partidul Liberal, care, a doua zi dupa ce a semnat acest pact, l-a si incalcat, pentru ca nu a mai asigurat cei 6% pentru educatie. Dar nu vreau sa ma refer exclusiv la PNL, ci si la partidele care sunt acum la guvernare, care, si ele, au uitat foarte repede ce au semnat si angajamentele pe care si le-au luat.
Clasa politica trebuie sa inteleaga ca, daca vrea sa scape Romania de saracie, trebuie sa investeasca in Învatamant.
Ce masuri ar trebui sa intreprinda MECI pentru ca reforma sa contribuie la schimbarea reala in educatie, si nu doar la o schimbare de dragul schimbarii?
Prioritatea absoluta in opinia mea este chiar pachetul de legi. A doua prioritate: salarizarea – un element indispensabil unei reforme reale. Al treilea element ar trebui sa fie descentralizarea, dar numai dupa ce am avea pachetul de legi. Reforma curriculara este un element important al pachetului de legi. Dar, in opinia mea, nu vom putea face o reforma curriculara bine articulata, daca nu stim care sunt finalitatile pe ciclu.
În final, ce mesaj aveti de transmis prin intermediul revistei Tribuna invatamantului clasei politice din Romania si celor care conduc destinele invatamantului astazi? Dar oamenilor din sistemul educational romanesc?
Politicienilor le-as spune sa lase la o parte demagogia, politicianismul si interesele de partid si sa inteleaga odata pentru totdeauna ca, daca vor sa scape Romania de saracie, trebuie sa investeasca in invatamant. Nu sunt vorbele mele, ci ale imparatului Hirohito, care, la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, si-a indemnat concetatenii cu aceasta fraza devenita celebra. Sa lase la o parte toate interesele meschine si de grup si sa inteleaga ca invatamantul este cu adevarat o prioritate nationala. Oamenilor scolii as dori sa le multumesc pentru tot ceea ce fac, pentru toata daruirea, toata abnegatia si tot efortul pe care l-au depus zi de zi in acest an scolar. Nu este usor, fac un lucru nobil, cu care nu trebuie sa le fie rusine si vreau sa-i asigur ca Federatia Sindicatelor Libere din Învatamant va face totul ca sa fie bine pentru ei, dar acest lucru este posibil numai daca vom fi uniti si solidari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu