Afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, că ar fi de acord cu îngheţarea salariilor bugetarilor şi pensiilor pentru o perioadă de şase luni, a fost privită cu neîncredere de liderii principalelor sindicate clujene. Aceştia cred că, odată cu o posibilă îngheţare a salariilor, ar trebui îngheţate şi preţurile din magazine. în plus, ei spun că mărirea salariilor reprezintă ea însăşi o soluţie pentru ieşirea din criză.
“Ieşirea din criză este foarte importantă, înţeleg îngheţarea salariilor dacă se îngheaţă şi preţurile în magazine. Dacă îngheţăm salariile şi nu îngheţăm preţurile, sărăcim populaţia”, a declarat Ştefan Roman, preşedintele federaţiei sindicale Sanitas Cluj. în 9 februarie, el va avea o întâlnire cu liderii sindicali din întreaga ţară, unde se vor discuta propunerile Guvernului. “Dacă situaţia se acutizează, vom face o şedinţă extraordinară ca să vedem cum procedăm”, a adăugat Roman. Lucia Cojocaru, liderul clujean al Sindicatului Liber al învăţământului Preuniversitar Clujean (SLIPC), consideră că mărirea salariilor pentru profesori este absolut necesară ca şi măsură anticriză. “Cu cât ai salariile mai mici, cu atât ai mai puţini bani de cheltuit. Având salariile mai mici, n-am putere de cumpărare. Dacă îngheaţă salariile, nu îmi mai pot permite nimic”, a declarat Cojocaru.
Liderul sindical a mai afirmat că Ministerul Finanţelor a fost de acord cu acordarea a 6% din PIB Educaţiei şi că profesorii nu sunt dispuşi la negocieri. Ea s-a arătat neîncrezătoare în declaraţiile preşedintelui Băsescu. “Aseară, Băsescu a spus că este important să se mărească salariile în învăţământ, iar azi revine cu altă declaraţie. Să cred ce a spus ieri sau ce a spus azi?”, a întrebat ironic preşedintele SLIPC. Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, crede că e mai important să fie păstrate locurile de muncă. “E mai important să ieşim din criză şi e mai importantă păstrarea locurilor de muncă decât să crească salariile”, a declarat Suciu. Potrivit lui, joi şi vineri va avea loc la Cluj o întâlnire a liderilor sindicatelor din administraţie.
(C.P.)
Sursa: http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=21121
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu