Lucia Cojocaru, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Cluj, explică mecanismul de majorare a salariilor profesorilor. Dacă profesorii vor beneficia de majorarea salarială promisă de politicieni, atunci un absolvent de studii superioare, angajat ca profesor debutant în sistemul preuniversitar, va câştiga 1.300 de lei în mână, adică aproape dublu faţă de cât câştigă acum. Sindicaliştii din învăţământul clujean vor merge la Bucureşti în 15 octombrie, pentru a forţa politicienii să acorde majorarea salarială promisă. Până atunci însă, ei aşteaptă decizia Curţii Constituţionale în această problemă.
Reporter: Cât câştigă în mână un profesor debutant cu studii superioare la ora actuală?
Lucia Cojocaru: Tinerii absolvenţi care intră în sistemul preuniversitar în primul an au între 740-760 de lei net. Eu am 21 de ani vechime, gradul 1, masterat, gradaţii de merit, toate sporurile şi primesc în mână 1.400 de lei. Un învăţător cu liceul pedagogic primeşte 720 lei.
– Care sunt revendicările concrete ale sindicatului?
– O lege, noi credem, nu se negociază, o lege care s-a votat în Parlament cu atât mai mult. Aşteptăm cu sufletul la gură răspunsul de la Curtea Constituţională. Acum ministrul Adomniţei a fost înlocuit cu domnul Anton Anton. Aşa că avem trei oameni cu care trebuie să negociem: ministrul Anton Anton, ministrul Vosganian şi primul ministru Tăriceanu. E nedrept faptul că am fost porniţi unii împotriva altora cei din sistemul bugetar, nu luăm din bugetul altui sector de activitate. Noi vrem banii care ni se cuvin din cei 6% care s-au acordat pentru învăţământ, dar trebuie să punem priorităţile în ce trebuie să facem: să avem şcoli foarte frumoase şi dotate cu termopan şi cu calculatoare ultimul răcnet sau să investim în resursa umană mai ales în tineri, altfel vom avea şcoli minunate, dar cadre didactice slab pregătite şi nemotivate. Iar aici este o chestiune de prioritate care trebuie rezolvată în interiorul bucătăriei noastre. Nu afectăm pe nimeni, mai mult decât atât banii aceştia există şi se vor pierde până la sfârşitul anului calendaristic. Suntem indignaţi de ce se întâmplă şi la data de 15 octombrie vom organiza un miting al nostru la Bucureşti împreună cu cele trei federaţii din învăţământ. Trebuie să vedem care este răspunsul şi de la Curtea Constituţională, dar acum noi suntem pregătiţi să mergem la Bucureşti pentru a ne apăra drepturile salariale. Aceasta este revendicarea principală pentru că, să nu uităm că în 2005 am semnat un acord cu actualul Guvern în care ni se promitea foarte clar că se vor dubla salariile. Nu noi am pus aceasta în programul lor de guvernare, nu noi ne-am asumat acest lucru, ci ei. Cred că şi pe infrastructură s-a pus importanţa cuvenită, dar credem că trebuie să vedem cine este primordial în acest moment şi cred că valoarea umană trebuie apreciată mai mult decât termopanul din şcoală.
– Ce aşteptări aveţi de la ministrul Anton Anton?
– Nu-l cunosc, n-am auzit de dânsul, am înţeles că vine din cercetare, nu ştiu ce poate să facă într-o lună de zile mai mult decât să se obişnuiască cu propriul birou, nu pot să-mi imaginez ce va face, cred ca ar trebui să aşteptăm de la el să aibă înţelegerea necesară şi să facă în aşa fel încât să se vadă că de fapt creşterea reală care ne revine este de 20% şi nu de 50%. Asta pentru că e vorba de o indexare de 9% şi de indexarea de 15% care ne-a fost dată deja pentru acest an, deci e vorba de o creştere de 20% şi nu de 50% cum se spune.
– Câţi oameni vor pleca la Bucureşti în 15 octombrie?
– Vom pleca cu un efectiv de 50 de oameni într-un autocar pentru că e distanţa lungă şi costurile sunt foarte mari. Bineînţeles că cei care sunt mai aproape de Bucureşti vor mege cu mai multe autocare. Am ajuns la o înţelegere cu liderii unităţilor de învăţământ aşa încât cei care merg la miting să fie supliniţi în acea zi şi să nu fie sancţionaţi de către conducerea unităţii de învăţământ pentru că afectează procesul de învăţământ.
– Se plăteşte performanţa în învăţământ?
– Corect ar trebui să se facă o ierarhizare şi ar trebui să existe o lege de salarizare în sistemul de învăţământ pe performanţa şi pe complexitatea muncii pe care o desfăşoară fiecare. Dar cel mai mult trebuie motivaţi tinerii să se califice în sistem şi să nu fie pentru ei învăţământul un refugiu pentru că nu şi-au găsit un alt loc de muncă în altă parte. Este un pericol la acest moment pentru că tinerii nu sunt calificaţi şi aceştia nu vor rămâne dacă au un salariu de 700-800 de lei. Nu mă leg de profesorii universitari, deşi şi acolo asistenţii şi laboranzii au salarii mici, dar în sistemul preunivesitar lucrurile stau foarte prost. Tot de la buget vor veni aceşti bani şi conform performanţei şi ar trebui să se facă descentralizarea pentru că depindem de un inspectorat şi de un minister şi ar trebui să se lase la nivelul unităţii de învăţământ problema angajării personalului cum se întâmplă în societăţile comerciale. Nu vom mai avea acele şedinţe publice în care se stă în stres, pentru un post care se poate rezolva foarte uşor printr-un concurs direct la unitatea de învăţământ ca la orice firmă.
– Există diferenţe mari între salariile din sistemul universitar şi cel preuniversitar?
– Categoric. Să nu uităm că ministrul Athanasiu a mărit cu 100% salariile profesorilor universitari, care predau la trei-patru facultăţi şi salariile lor nu se pot compara cu cele din învăţământul preuniversitar.
– Absolvenţii care vin sunt atât de pregătiţi aşa încât să merite un salariu foarte bun?
– Vorbim de la caz la caz. Se spune că sunt slab pregătiţi pentru că nu mai este pregătirea în practica pedagogică de pe vremea noastră, studiul aprofundat pe băncile facutăţilor, şi fiecare absolvent trebuie să aibă o vocaţie pentru acestă profesie, dar intrând în sistem pot deveni profesori foarte buni. Pe vremuri se făcea practică pedagogică de un an de zile şi vedeai dacă ai aptitudinile necesare. La profesorii titulari nu sunt probleme de pregătire în specialitatea lor, dar sunt probleme la cei care nu sunt în specialitatea lor şi au lacune. Cei care au terminat o facultate de fizică, de matematică sunt bine pregătiţi, dar dacă predau în alt domeniu decât al lor sunt slab calificaţi.
– La cât va ajunge salariul unui debutant în momentul în care se va acorda acestă majorare.
– Salariul unui debutant va ajunge de la 760 de lei la 1.200, maxim 1.300 de lei. Ar fi ceva încurajator, stimulativ, deci optez pentru această categorie de tineri care trebuie să împrospăteze această veche generaţie.
Lucia Cojocaru, preşedinte FSLI Cluj: "Cred că şi pe infrastructură s-a pus importanţa cuvenită, dar credem că trebuie să vedem cine este primordial în acest moment şi cred că valoarea umană trebuie apreciată mai mult decât termopanul din şcoală."
Sursa: http://www.informatiacluj.ro/-8222-O-lege-nu-se-negociaza-8221-~10324
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu