6 apr. 2009

Profesorii ameninţă cu greva, nemulţumiţi de rectificarea propusă de Guvern

Profesorii vor redeschide conflictul de muncă şi ameninţă cu greva, nemulţumiţi de rectificarea bugetară propusă de Guvern. Potrivit acesteia, se poate reduce numărul de personal din învăţământ cu 20.000 de angajaţi sau se pot îngheţa salariile.
Reprezentanţii cadrelor didactice spun că vor ieşi în stradă şi chiar vor declanşa greva generală.
Aceştia au anunţat, luni, Ministerul Educaţiei, că, în două zile, aşteaptă un răspuns afirmativ privind unele articole din contractul colectiv de muncă, aflate în divergenţă, în caz contrar declanşând conflictul de muncă şi putând ajunge chiar la grevă generală, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu.
Liderul "Spiru Haret" a precizat că nu poate fi redus numărul personalului din învăţământ decât dacă se reduce numărul de elevi. În privinţa salariilor, Isvoranu a susţinut că aceştia au îngheţat deja. "Avem venituri mai mici, pentru că a crescut contribuţia la CAS şi de asemenea, a crescut şi euro, iar puterea de cumpărare a salariaţilor din învăţământ a scăzut cu 20-25 la sută", a spus Isvoranu.
Reprezentanţii sindicaliştilor o acuză, de asemenea, pe ministrul Ecaterina Andronescu, care a promis că va face tot posibilul ca să nu se ia "măsuri contraproductive pentru salariaţii din educaţie".
Preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că măsurile propuse de Guvern nu pot fi aplicate.
"În învăţământul superior avem 30 la sută din locuri neocupate, deci nu avem ce reduce. În sectorul preuniversitar, vin să predea profesori care au ieşit la pensie, pentru că cei tineri nu mai vin la catedră pe salariile actuale", a spus Bobulescu.
Liderul "Alma Mater" a apreciat că posibilitatea să se ajungă la grevă în învăţământ este foarte mare.
Guvernul a stabilit reducerea numărului de personal din învăţământ cu 20.000 de persoane sau îngheţarea salariilor, măsură care nu a fost acceptată de reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, a afirmat, luni, Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicale Liberale din Învăţământ (FSLI).
"S-a stabilit de Guvern să se facă o reducere în învăţământ de 20.000 de persoane sau să se îngheţe salariile. Eventual, să se ajungă la un melanj între cele două. Nu vom accepta această curbă de sacrificiu, rămânem în divergenţe şi suspendăm negocierile", a spus Cornea.
Cornea a explicat că autorităţile vor să reducă bugetul din educaţie cu 811 milioane lei, prin rectificare bugetară.
Reprezentanţii sindicatelor din educaţie se vor întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, săptămâna viitoare, dar precizează că nu au speranţe "prea mari" de la această întâlnire.
Mediafax

Niciun comentariu: