16 apr. 2009

Profesorii clujeni vor să boicoteze bacalaureatul

Aproximativ 3.800 de profesori clujeni vor să organizeze o grevă generală în perioada tezelor unice, potrivit unui referendum organizat în şcoli de sindicalişti.
Sindicatul Liber din învăţământul Preuniversitar Clujean (SLIPC) a demarat încă de săptămâna trecută un referendum în urma căruia va hotărî ce forme de protest vor fi adoptate împotriva Guvernului.
Profesorii sunt nemulţumiţi că nu îşi vor primi majorările salariale şi că, la rectificarea bugetară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a rămas fără 600 de milioane de lei. “Decizia colegilor este de a se organiza un miting la Bucureşti, grevă de avertisment şi o grevă generală în perioada tezelor unice, iar o parte au optat pentru boicotarea bacalaureatului”, a declarat Lucia Cojocaru, liderul SLIPC.
Ea a adăugat că, deocamdată, datele la nivelul judeţului Cluj nu au fost încă centralizate însă, din cei 5.500 de salariaţi din învăţământul preuniversitar clujean, 3.800 sunt de acord cu o grevă. “80% dintre profesori îşi doresc atât greva generală, cât şi boicotarea bacalaureatului. Educaţiei trebuie să i se acorde importanţa cuvenită, e inadmisibil să i se ia 600 de milioane de lei. Avem deficit de personal, iar investiţiile sunt blocate fiindcă nu există bani”, a declarat Lucia Cojocaru.
Şi sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sindicale “Spiru Haret” Cluj şi-au exprimat opţiunile pentru boicotarea examenelor naţionale. Până în prezent, referendumul Federaţiei Sindicale din învăţământul Preuniversitar a fost finalizat în 15 judeţe.
“Am început referendumul în şase aprilie şi îl vom finaliza vineri. Trebuie să mai primim informaţiile de la profesorii din mediul rural”, a adăugat Cojocaru. Sindicaliştii vor avea o întâlnire la Bucureşti, în cursul săptămânii viitoare, pentru a decide felul în care vor protesta.

Cristina PÎRVU
mailto:cristinapirvu@ziuadecj.ro

Niciun comentariu: