Potrivit rezultatelor parţiale ale referendumului printre membrii FSLI din 14 judeţe privind acţiunile de protest, aproximativ 80% dintre sindicalişti vor boicotarea examenelor naţionale, iar 60 % susţin declanşarea grevei generale.
Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că s-au primit rezultatele referendumului printre sindicaliştii din 14 judeţe. "În proporţie de peste 80% au fost pentru boicotarea examenelor naţionale, iar circa 60% au optat pentru greva generală", a declarat Aurel Cornea.
Liderul FSLI a susţinut că rezultatele finale ale referendumului FSLI vor fi finalizate, săptămâna viitoare, o decizie comună referitoare la acţiunile de protest urmând să fie luată de toate cele patru federaţii din învăţământ.
Federaţia "Spiru Haret" a finalizat referendumul printre membrii săi, 80% dintre aceştia susţinând boicotarea examenelor naţionale.
Urmează ca federaţiile "Alma Mater" şi FEN să finalizeze refernudumul printre membrii lor de sindicat.
Sindicaliştii din educaţie sunt nemulţumiţi de rezultatele întâlnirii de luni cu preşedintele Traian Băsescu, care le-a cerut să înţeleagă criza şi le-a spus că salariile din învăţământ vor îngheţa în acest an, în aceste condiţii ei considerând că ministrul Andronescu ar trebui să demisioneze.
Mediafax

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu