19 mar. 2010

COMUNICAT F.S.L.I.

Ieri,18.03.2010, a avut loc o întâlnire a conducerilor celor patru federații din învățământ. În cadrul acestei întâlniri au fost identificate și alte forme de protest, în completarea celor stabilite în cadrul ședinței Colegiului Național al Liderilor F.S.L.I. din data de 10.03.2010:
1. Recomandarea netrecerii notelor și a calificativelor în documentele școlare oficiale începând de luni, 22.03.2010. Notele vor fi comunicate părinților și elevilor;
2. Recomandarea boicotării examenelor naționale;
3. Participarea sindicatelor din București afiliate la F.S.L.I., la mitingul, urmat de un marș de protest, acțiuni organizate de FSI „Spiru Haret” în data de 25.03.2010, în București;
4. În data de 14 aprilie 2010 conducerile ale celor patru federații vor depune la Parlamentul României propunerile pentru Legea Educației Naționale;
5. Data de 22.04.2010 va fi zi de protest național, cu încetarea activității în toate unitățile de învățământ;
Conducerea F.S.L.I. precizează că graficul acțiunilor de protest stabilit în cadrul ședinței Colegiului Național al Liderilor F.S.L.I. din data de 10.03.2010 rămâne neschimbat, cu excepția decalării, din motive obiective, în data de 22.04.2010 a grevei de avertisment planificată în intervalul 15.05-31.05.2010.
În funcție de evoluția evenimentelor, va fi convocat Consiliul Național al F.S.L.I..
PREȘEDINTE,
Aurel CORNEA
București,
19.03.2010

Un comentariu:

Anonim spunea...

Am ascultat ce a avut de spus ministrul la tv, am citit legea nou propusa si am citit comunicatele d-voastra si nu reusesc sa inteleg de ce protestam, pentru ce- mai exact? pentru ca nu se respecta legea, nu se aplica majorarile salariale stabilite prin sentinta, sau pt elemente din legea nou propusa.Cred ca ar fi cazul sa formulati o pozitie, pentru care cereti sustinerea noastra. Ca nu suntem oi! desi toti cei care locuiesc la etajul unu cred asta.