10 nov. 2008

ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE F.S.L.I.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a solicitat Avocatului Poporului, prin adresa nr. 316/06.11.2008, înregistrată sub nr. 9230/07.11.2008, să sesizeze Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea OUG nr. 136/2008. În baza memoriului înaintat de federaţia noastră, Curtea Constituţională a fost sesizată în data de 07.11.2008.
FSLI a îndeplinit procedura administrativă prealabilă cu Guvernul României (obligatorie anterior sesizării Curţii de Apel Bucureşti- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal cu acţiunea în anularea OUG nr. 136/2008) prin adresa nr. 314/05.11.2008, înregistrată sub nr. 17/11260/07.11.2008.
Reamintim că, pe plan internaţional, FSLI a înaintat plângeri Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi Comisiei de Petiţii a Parlamentului Europei privind continuarea de către Guvernul României a practicilor care prejudiciază drepturile salariaţilor din învăţământ.
Sperăm ca demersurile legale întreprinse de federaţia noastră, atât pe plan naţional, dar şi pe plan internaţional, să conducă la acordarea majorării salariale prevăzută de Legea nr. 221/2008, pentru personalul didactic.


PREŞEDINTE FSLI
Aurel CORNEA

Sursa: http://www.fsli.ro/info2008/comunicat_site_10_11_2008.doc

Niciun comentariu: