Ordonanţa care amână majorările salariale a fost respinsă în Senat cu 79 de voturi pentru şi 12 împotrivă. Decizia finală în privinţa ordonanţei va fi luată de deputaţi, în plen. OUG respinsă prevede amânarea majorării cu 50% până în aprilie. PSD a anunţat că va depune moţiune de cenzură dacă OUG se amână la Camera Deputaţilor.
Comisiile reunite de muncă şi învăţământ au respins astăzi OUG de amânare a majorării salariilor dascălilor cu 14 voturi pentru şi 3 împotrivă.
Ministrul de Finanţe, Varujan Vosganian, a solicitat partidelor în plenul Senatului să aprobe amânarea majorării salariilor. "Mărirea salariilor ar duce la inflaţie şi stagnare economică", a avertizat ministrul.
Vosganian a declarat la şedinţa comisiilor reunite de muncă şi învăţământ că dacă Ordonanţa Guvernului este respinsă atunci se va împiedica corelarea salariilor mari cu cele mici din învăţământ, ceea ce îi defavorizează pe profesorii cu salarii mici.Vosganian a mai propus în finalul alocuţiunii sale ca membrii comisilor care sunt profesori universitari să se abţină de la vot. "Propun ca cei care sunt profesori universitari să se abţină de la vot, fiindcă se găsesc în conflict de interese", a declarat Vosganian. Reacţiile la această propunere nu s-au lăsat aşteptate, cei vizaţi dezaprobând la unison propunerea ministrului de Finanţe. Senatorul PSD Alexandru Athanasiu a invocat faptul că ordonanţa Guvernului nu este una de amânare a majorării salarilor, ci una de abrogare a a legii 221 votată în Parlament. "Aţi fost janic astăzi", i-a mai replicat Athansiu lui Vosganian.
Dezbaterea Ordonanţei în Camera Deputaţilor ar fi inutilă în cazul în care Curtea Constituţională ar admite sesizarea Avocatului poporului în privinţa a ceea ce a considerat ca fiind neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care s-au blocat creşterile salariilor dascălilor.
Sursa: NewsIn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu