Sindicatele din Educaţie au anunţat că amână greva generală. Toate federaţiile din Educaţie renunţă la greva generală programată pentru 18 noiembrie. Greva va fi amânată până la instalarea noului Guvern, potrivit lui Marius Nistor, preşedinte executiv al Federaţiei "Spiru Haret".
Video
Aurel Cornea, preşedintele FSLI, a precizat că unul dintre motivele pentru care profesorii amână greva este că nu se doreşte ca protestul să capete o conotaţie politică.
Sindicaliştii ameninţă însă că vor intra în grevă generală dacă, după alegeri, nu se va trece la aplicarea legii de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Cornea a adăugat că speră ca şi cea de a doua OUG, ce prevede creşteri salariale de până la 28%, să fie declarată neconstituţională.
"Nu este vorba de un pas înapoi, este vorba de un pas raţional, să aşteptăm hotărârea CCR", a explicat Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei "Spiru Haret". Dacă noul Guvern nu va îndeplini cererile sindicaliştilor, greva va fi reluată.
"Preşedintele României şi partidele parlamentare, cu excepţia celor aflate la guvernare, şi-au asumat angajamentul ferm că, imediat după alegeri, Legea nr. 221/2008 se va aplica de la data de 1 octombrie 2008", se arată într-un comunicat remis de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.
Reprezentanţii Guvernului susţin că decizia sindicatelor este una înţeleaptă pentru perioada pe care o traversează ţara. "Salut decizia sindicatelor, o decizie bună pentru sistemul social românesc", a precizat Gabriel Berca, secretar general al Guvernului.
Cadrele didactice au făcut, săptămâna trecută, grevă de avertisment şi au pichetat Parlamenul, ca protest faţă de amanarea intrării în vigoare a legii majorării cu 50% a salariilor.
Miercuri, judecătorii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţională ordonanţa care amâna până în aprilie 2009 aplicarea legii de majorare a lefurilor cadrelor didactice cu 50%.
Sursa: Realitatea.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu