Sindicaliştii din Educaţie au anunţat că nu renunţă la greva generală, după ce premierul Tăriceanu a anunţat, în această seară, că salariile profesorilor vor creşte diferenţiat, în două trepte, la 1 martie şi, respectiv, 1 septembrie 2009.
"Nu ne interesează propunerea premierului. Vom urma calendarul protestelor, astfel că, pe 18 noiembrie, vom face grevă generală", a precizat preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor.
Aceeaşi reacţie a avut-o liderul Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea. "Nu vrem decât respectarea legii adoptată de parlament şi promulgată de preşedinte, prin care salariile cadrelor didactice trebuie să fie majorate cu 50 la sută", a spus Cornea.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că salariile cadrelor didactice vor creşte diferenţiat, cu procente până la 28%, în două trepte, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată, luni, de Executiv.
Sursa: NewsIn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu